O firmă de pază și protecție din Cluj-Napoca, deținută de o femeie, a intrat direct în faliment, la propria cerere la începutul lunii iunie. Singurul creditor al societății este AJFP Cluj cu o creanță de 543.579 lei, suma reprezintă, în principal, impozit şi contribuţii reţinute de la angajaţi şi nevirate la bugetele de stat. Sentinţa nu a fost publicată nici până acum în BPI, iar de la deschiderea procedurii de insolvență, lichidatorul judiciar nu a făcut nimic, motivând că administratorul societății nu se află în țară.

Firma International Business Guard & Security SRL din Cluj-Napoca a intrat direct în faliment, la propria cerere în 3 iunie, după ce dosarul a fost deschis în 27 mai. Societatea este administrată de Liliana Raț.

În cadrul procedurii simplificate, AMTT Consult SPRL (condusă de Marius MAXIM şi Sorin TURBUTAN) va îndeplini atribuţiile de lichidator judiciar provizoriu, iar data de 22 iulie 2020 era termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor, iar prima Adunare a Creditorilor urma să se întrunească pe 17 august 2020.

În lunile scurse de la deschiderea procedurii, AMTT Consult SPRL nu a făcut aproape nimic, motivând că ”urmare a somaţiei expediate, administratorul societăţii ne-a informat că se află în Suedia, că urmează să revină în ţară şi, după expirarea perioadei de carantină, va depune toate documentele solicitate, urmând ca lichidatorul să analizeze documentele societăţii, în vederea redactării raportului privind cauzele insolvenţei debitoarei”, potrivit supervizor.ro.

Însă, documentele de care vorbeşte lichidatorul trebuiau depuse la dosar împreună cu cererea introductivă, fapt pentru care jurnaliștii afirmă că ”ori judecătorul sindic nu şi-a făcut treaba… ori Suedia de care vorbeşte Liliana RAŢ e vreun bloc din Mănăştur şi s-a înţeles cu lichidatorul “să o lase mai moale“”.

International Business Guard & Security SRL a fost înființată la sfârșitul anului 2013, iar pentru anul trecut a raportat un număr mediu de 51 de angajaţi, pierderi de 120.156 lei, la o cifră de afaceri de 1.768.610 lei, datorii de 547.283 lei şi active circulante de 632.306 lei, din care creanţe de 612.675 lei. Conform site-ului anaf.ro, firma clujeană înregistra la 31 martie 2020 obligaţii restante la bugetele de stat în valoare totală de 439.841 lei.

Țeapă clasică?

În mai 2018, a fost înființată și International Business Guard & Security Division SRL de către Liliana Raț (95% din capital) și Bogdan Raț. Firma nu a avut nicio activitate în anii 2018 și 2019, însă anul trecut, firma și-a schimbat numele în RLS Security Division SRL, iar începând cu luna martie a devenit plătitoare de impozit și contribuții aferente angajaților. Asta înseamnă că activitatea de pe International Business Guard & Security SRL a fost mutată pe RLS Security Division.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.