O angajată a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj, care lucra la un centru de copii din Târgu-Jiu, a fost confirmată cu noul COVID-19. Infirmiera a fost internată în spital, sâmbătă, iar 10 colegi ai acesteia sunt izolați la locul de muncă, alături de cei 36 de copii. 

Potrivit reprezentanților DGASPC Gorj, deşi au existat măsuri de protecţie, unul dintre angajați are coronavirus.

„La un centru rezidențial din subordinea DGASPC Gorj, un angajat a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus. În data de 21 mai 2020, la acest centru s-au efectuat recoltări pentru un număr de 21 de angajați, rezultatul acestora fiindu-ne comunicat de către DSP Gorj în data de 23 mai 2020. Dintre cele 21 de rezultate unul a fost pozitiv, motiv pentru care, imediat, am pus la dispoziția DSP Gorj toate datele și informațiile necesare pentru a fi declanșată o anchetă epidemiologică”, a declarat, corespondentulului MEDIAFAX, Minodora Sucea, purtătorul de cuvânt al DGASPC Gorj.

Angajații centrelor rezidențiale ale DGASPC Gorj sunt testați de două ori pe lună, iar femeia depistată cu noul COVID-19 nu a avut simptomele specifice bolii.

„Atât pe perioada stării de urgență, cât și pe perioada stării de alertă, în centrele din subordinea DGASPC Gorj s-au luat toate măsurile de protecție prevăzute de legislația în vigoare, în vederea prevenirii infectării cu virusul SARS-COV-2, printre care: utilizarea de soluții dezinfectante pentru mâini, cât și pentru suprafețe, precum și purtarea obligatorie a măștilor și mănușilor de protecție, termometrizarea angajaților la fiecare intrare în tură și declararea pe proprie răspundere de către aceștia a faptului că nu au simptome specifice infectării cu noul COVID-19 și nu au intrat în contact cu persoane suspecte de infectare cu acest coronavirus. De asemenea, beneficiarilor li se măsoară temperatura de două ori pe zi, sau ori de câte ori este nevoie, urmărindu-se în permanență evoluția stării lor de sănătate. În ceea ce privește persoana confirmată pozitiv cu noul coronavirus, aceasta nu prezintă simptome specifice infectării, starea ei de sănătate fiind bună, aceasta fiind internată, în data de 23 mai, într-un spital COVID-19″, a mai declarat Minodora Sucea, potrivit Mediafax.

Toți angajații din centru și cei 36 de copii vor fi testați, deși nu prezintă simptome specifice infectării cu noul coronavirus. În centrele rezidențiale ale DGASPC Gorj lucrează 1.000 de persoane, pentru aproximativ 700 de beneficiari, atât copii, cât și adulți.

În perioada stării de urgență s-a dispus izolarea la locul de muncă a personalului pe o perioadă de 14 zile, urmată de o perioadă de 14 zile de izolare preventivă la domiciliu.

În județul Gorj au fost confirmate 117 cazuri cu COVID-19, iar șapte persoane au murit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.