Un fost ministrul clujean a câștigat procesul prin care ANAF i-a impus penalități de peste 100.000 de lei. Potrivit oradecluj.ro, fostul ministru Mircea Miclea a reuşit să anuleze la sfârşitul săptămânii trecute, prin intermediul instanţei supreme de judecată, penalităţi de peste 115.000 de lei, la taxele plătite statului, aferente veniturilor obţinute prin intermediul cabinetului său profesional de psihologie, şi din drepturile de autor.

Miclea a contestat la Curtea de Apel un număr de 3 decizii de impunere ale DGFP Cluj, care îi calculaseră obligaţii suplimentare de plată pentru perioada 2006-2009.

“Reclamantul a contestat accesoriile aferente impozitului stabilit pentru anul 2006 relevând că si-a îndeplinit în termen obligaţia de a declara veniturile ce constituie baza impozabilă aferentă acestui exerciţiu financiar. În sprijinul acestei apărări a fost invocată Declaraţia specială privind veniturile din activităţi independente – profesii libere, cod 204. Reclamantul a depus Declaraţia privind veniturile realizate pe anul 2006, cod 200, inregistrata la Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Cluj-Napoca sub nr. 945185/15.05.2007 . Reclamantul a declarat pentru anul 2006 atât veniturile realizate din convenţii civile si pe cele din drepturi de proprietate intelectuala cât si veniturile realizate din activitatea cabinetului psihologic. Declaraţia specială privind veniturile din activităţi independente – profesii libere, cod 204 de care s-a prevalat reclamantul în cuprinsul contestaţiei administrative permitea autorităţii fiscale să cuantifice obligaţiile fiscale care incumbau contribuabilului”.

Fostul ministru a scăpat de penalităţile aferente anului 2006, dar a fost obligat să achite penalităţile din anii următori, deoarece nu a declarat depăşirea plafonului pentru a fi plătitor de TVA.

Soluție: Respingere recurs – Nefondat
Detalii soluţie: Decizia nr.2394/10.06.2015. Respinge recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca împotriva Sentinţei civile nr.496 din 27 octombrie 2014 a Curţii de Apel Cluj – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta DGRFP Cluj-Napoca la plata sumei de 4.011 lei către intimatul Cabinet Individual de Psihologie Miclea Mircea, reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2015.

Decizia Curţii de Apel Cluj, la rejudecare

Tip solutie: Admite in parte cererea
Solutia pe scurt: Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul CIPMM în contradictoriu cu DGFP CLUJ .

Anulează în parte: decizia 319/23.03.2012, decizia de impunere nr. 48377/1/25.11.2011 şi decizia 48377/2/25.11.2011 şi în consecinţă : exonerează reclamanta de obligaţia de plată a accesoriilor aferente impozitului pe venit suplimentar stabilit pentru anul 2006 în sumă : 102870 reprezentând dobânzi şi suma de 13790 reprezentând penalităţi. Menţine obligaţia de plată a impozitului pe venit în sumă de 170330 lei.

Menţine obligaţia de plată a accesoriilor aferente impozitului pe venit suplimentar stabilit pentru anul 2007 reprezentând dobânzi în cuantum de 42838 lei şi penalităţi în valoare de 8660.

Menţine obligaţia de plată a accesoriilor aferente impozitului pe venit suplimentar stabilit pentru anul 2008 reprezentând dobânzi în cuantum de 9137 lei şi penalităţi în valoare de 3479 lei. Menţine obligaţia de plată a TVA în sumă de 107.461 lei .

Menţine obligaţia de plată a accesoriilor aferente TVA reprezentând : dobânzi în cuantum de 135347 lei şi penalităţi în valoare de 16.028 lei. Exonerează reclamanta de restul obligaţiilor.

Obligă pârâta să plătească reclamantului cheltuieli parţiale în sumă de 11874,3 lei reprezentând onorar expertiză, onorar avocat şi taxă judiciară. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 27.10.2014.
Document: Hotarâre 496/2014 27.10.2014

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.