Coaliţia transpartinică a fost fundaţia dezvoltării societăţii Fany, unde toate partidele au coalizat pentru dezvoltarea unui privat: fie că e vorba de PSD, PDL şi PNL. Doi oameni aflaţi într-o aparentă opoziţie, unul numit şef la ISCTR pe filieră liberală, Rareş Pop, iar celălalt cel mai aprig contestatar al Fany din Consiliul Local, Radu Moisin, s-au întâlnit pentru a stabili cum pot ajunge la o înţelegere. Existenţa blatului în politica clujeană nu mai poate fi tăgăduită.

Radu Moisin, fostul primar al municipiului Cluj-Napoca, actualmente consilier local al PDL s-a întâlnit cu fostul şef al ISCTR, Rareş Pop,pentru a discuta despre felul cum se amendează sau nu RATUC-ul. Moisin recunoaşte pentru Gazeta de Cluj că nu a avut mandat de la Consiliul Local pentru aceste discuţii, dar nici ulterior nu i-a informat pe colegii săi din Consiliu Local despre rezultatul blatului. Faptele care reiese din stenogramele dosarului Fany în ceea ce-l priveşte pe Radu Moisin sunt că acesta negociază liniştea pentru lipsa amenzilor RATUC. Radu Moisin era informat că urmează să aibă loc controale la RATUC de către şeful ISCTR, iar el în schimb îi cere răbdare şefului ISCTR pentru a avea cum să vorbească cu cine trebuie.

Liderii PDL, implicaţi cu numele în dosarul Fany

Emil Boc şi Radu Moisin, doi dintre liderii PDL Cluj, apar ca fiind prieteni cu Rareş Pop, fostul şef al ISCTR. Cel din urmă a fost înregistrat în cadrul dosarului Fany, unde de altfel a luat şi clasare, dar apare ca având relaţii cu cei doi. Mai mult decât atât, Radu Moisin a fost de acord să rezolve ”o treabă” pentru Rareş Pop în schimbul faptului că acesta să nu dea amenzi la RATUC. Chiar fostul primar recunoaşte că el nu a informat consiliul local în această privinţă motivând că erau chestiuni tehnice care au fost discutate. Dacă tot s-a întâlnit cu Rareş Pop în calitate de consilier local şi nu de om simplu ar trebui să explice mult mai clar electoratului de a făcut acest lucru şi în ce scopuri. Pentru că trebuie să amintim că oamenii care sunt aleşi în consiliul local nu sunt aleşi acolo să reprezinte un interes personal, ci unul al întregii societăţi.

Fostul primar nu se pronunţă că se pronunţă

” Eu nu mă pot pronunţa cu privirea la acţiunea autorităţile statului. În consiliul local am resimţit un puternic lobby pentru alte societăţi decât CTP din partea unor membri ai consiliului local. Cu siguranţă am spus de nenumărate ori atât în public, cât şi în privat că cei de la Fany foloseau ilegal staţiile RATUC din Cluj-Napoca. Din câte îmi aduc eu aminte Fany şi ceilalţi operatori aveau o singură locaţie de îmbarcare călători la Autogara Beta, lucru pe care l-am precizat în consiliul local. Cât timp toate societăţile comerciale şi-au asumat că vor îmbarca toţi călătorii într-o singură locaţie tot ceea ce s-a făcut în plus a fost ilegal. Sută la sută am folosit cuvântul ilegal şi nu legal(n.r. când vorbea de opririle Fany în Cluj-Napoca).

Moisin: Fany opera în afara legii

Având în vedere legislaţia era o situaţie clara că Fany opera în afara legii(n.r. întrebat de ce a spus că ar fi culmea să piardă CJ procesul cu Fany). Într-o convorbire om cu om nu pot să îmi exprim un punct de vedere? Nu este vorba despre o discuţie publică pentru a-i forma cursul justiţiei, ci o discuţie privată. Nu există persoane care să fi spus că Fany va câştiga procesul cu CJ Cluj.(n.r. sîc! dacă toată lumea ştie care vor fi deciziile instanţei nu înseamnă că acest lucru este legal).

Nu, absolut deloc nu am temperat vânturile în primărie. Singurele mele discuţii pe tema problemei transportului au fost publice în consiliul local şi am avut discuţii directe cu directorul CTP şi cu domnul primar Emil Boc.

Nu am rezolvat nicio problemă, drept dovadă că RATUC a câştigat pe linie. Pe de altă parte sunt mii sau zeci de mii de persoane care sunt prieten cu mine.

Eu nu am fost implicat în acest fenomen.

Ne-am văzut de 3 ori în viaţa mea(n.r. Cu Rareş Pop).

Eu nu am nevoie de delegaţie ca să mă întâlnesc cu cineva în oraş(n.r. întrebat dacă a avut delegaţie din partea Consiliului Local să se întâlnească cu şeful ISCTR de la acea vreme, Rareş Pop). Dumnealui m-a sunat ca să ne întâlnim. Ne-am întâlnit ca să discutam despre situaţia apărută. Era la începutul anului când Fany făcea diverse sesizări ca RATUC să nu mai poată opera în Baciu şi la Polus.

Era vorba despre o problemă strict tehnică(n.r. întrebat de ce nu a prezentat discuţiile ). A fost vorba ca toate mijloacele de transport ale RATUC-ului să nu aibă probleme legale. Să obţină anumite licenţe care se elibera de către ARR pe fiecare autobuz în parte. Am fost informat că există această prevedere legală şi i-am transmis domnului Neag să fie atent să aibă acea autorizaţie la toate autobuzele”, a declarat Radu Moisin, fostul primar al municipiului Cluj-Napoca, actualmente consilier local PDL.

STENOGRAMA cu fostul primarul

În data de 4.01.20 14, Radu Moisin aflat la postul telefonic 07230***** il contactează pe Pop Rareş Vasile aflat la postul telefonic 0722/**** si are loc următoarea discuţie:

Pop Rareş Vasile: Alo, te salut Radu!

Radu Moisin: Da, salut si la mulţi ani!

Pop Rares Vasile: Scuze sa te sun sâmbăta, la mulţi ani! Radu, vroiam sa te sun cu o chestie, că am tot citit prin presă, tot felul de nebunii legate acum după licitaţia asta cu transportul de persoane pe zona metropolitană şi aşa mai departe.

RADU MOISIN: Aşa.

POP RAREŞ VASILE: Îi o problemă cu RATUC-ul că îşi .continuă ă …

RADU MOISIN: Ce?

POP RAREŞ VASILE: Traseele, pentru că-s în afara legii.

RADU MOISIN: Care dintre ele?

POP RARES VASILE: Ă, Baciu şi Polus-ul. Ălea o fost atribuite la licitaţia naţională, îs asumate de Consiliul Judeţean şi îs considerate trasee judeţene şi îi o problemă, că RATUC-ul le operează în continuare.

RADU MOISIN: Baciu, nu ştiu de ce continua, da cine o câştigat în Baciu?

Pop Rares Vasile: Fany.

Radu Moisin: Şi n-o început să opereze în Floreşti?

Pop Rares Vasile: Nu s-o retras. Nu s-o retras.

Radu Moisin: Nu?

Pop Rares Vasile: Nu s-o retras RATUC-ul, la asta mă refer şi nu s-o retras RATUC-ul nici de pe Polus-Cluj, care tot traseu judeţean îi, că-i pe comuna Floreşti Ştii şi vroiam să-ţi spun că îi o problemă acuma. Noi de luni începem lucru, dacă o să ai vreme putem să ne întâlnim îţi şi explic,

Radu Moisin: Da.

Pop Rareş Vasile: Pe lege de ce şi aşa, că îţi dai seama, cu siguranţă o să trebuiască să mă apuc să fac controale şi aş vrea să nu trimitem banii de la bugetul local la Bucureşti, că n-are nici un sens.

Radu Moisin: Corect, da îţi dai seama, că la controale se răspunde cu controale. Ăştia de la Fany au vreo 10 staţii în Cluj-Napoca, unde opresc în mod legal..

Pop Rareş Vasile: Ştiu povestea, da eu nu am nicio treabă cu ei.

Radu Moisin: Că-s aprobate de Consiliul Local, ştii?

Pop Rareş Vasile: Io ştiu.

Opozantul Fany vrea să oprească Fany în Cluj-Napoca

Radu Moisin: Dacă ei se agită cu chestia asta, că asta cu Baciu mi se pare o chestie de absolut bun simţ, o pierdut licitaţia sau o câştigat acela licitaţia, asta este. Da’ cu chestia cu POLUS-ul, dacă aşa se pune problema, păi ar trebui să oprească Fany între Floreşti şi Apahida, să oprească în Floreşti şi Apahida dacă…

Pop Rareş Vasile: Eu ştiu, ştiu povestea, da tocmai de asta, trebe cumva…

Radu Moisin: Ei o făcut ceva notificări? Ei o făcut ceva notificări?

Pop Rareş Vasile: N-o făcut notificări, pentru că noi n-am lucrat, noi nu lucrăm până luni, dare presimt că pe luni o să vină cu reclamaţie şi o…

Radu Moisin: Da…

Pop Rareş Vasile: Să-mi spună foarte clar: <Domnule, noi am câştigat licitaţia, avem traseele, avem licenţă pe traseele respective RATUC-ul operează, ne dublează pe traseele respective.>

Radu Moisin: Da.

Pop Rareş Vasile: Eu trebe să mă duc să-i opresc şi să le cer un act prin care ei fac chestia sta, licenţa eliberată de ăă…ori Autoritatea Rutieră Română, de Primăria Cluj, care mă rog, Primăria Cluj niciodată nu o să elibereze, pentru că nu-i transport public local, că-i transport judeţean, Consiliul Judeţean la fel, nu o să…pentru că le-o scos la licitaţie şi o câştigat ăştia şi o să, ei circulă fără documente de transport şi amenda îi de 150 milioane pe fiecare maşină, se dau jos numerele şi se suspendă dreptul de utilizare la maşina respectivă, pe 6 luni. Şi asta se face la fiecare maşină. Opresc zece maşini, îs o grămadă de bani amendă.

Radu Moisin: Da.

Pop Rareş Vasile: Ştii şi circul acesta, îi circul acesta fără sens cumva, ar trebui discutat analizate toate posibilităţile, că poate sunt anumite chestii care poate pe mine mă depăşesc şi poate sunt anumite chestii legale pe care ar putea susţine prezenţa lor acolo…

Radu Moisin: Decât în procesul ăla, ştii că noi suntem în proces cu…

Pop Rareş Vasile: Ştiu, ştiu.

Radu Moisin: Adică Consiliul Judeţean îi în proces cu Fany.

Pop Rareş Vasile: Ştiu povestea, ştiu, numa că şansele să-l câştige sunt foarte mici.

Radu Moisin: No, asta nu ştiu, sper totuşi să se câştige, că ar fi culmea să, ar fi păcat să se piardă.

Pop Rareş Vasile: Eu ştiu. Deci eu sincer, dacă tu pe mine mă întrebi legal, ă, normal, cum ar fi, eu consider că RATUC-ul ar fi normal să opereze pe chestiile ăstea că ar avea locuitorii mai multe facilităţi decât are cu ăştialalţi. Dar e o licitaţie naţională, îi un joc matematic, care trebuie să îl cunoşti ca să-l poţi câştiga şi aştia de la Fany chiar îl cunosc, că fac chestia asta şi o fac delicat, ştii?

Radu Moisin: Îhî.

Pop Rareş Vasile: Nu că ar fi ei cei mai buni şi cei mai frumoşi, că nici ei nu-s uşă de biserică şi…

Radu Moisin: Da.

Pop Rareş Vasile: Îi o chestie prin care chiar am vrut să discut cu tine, că ştiu că eşti acolo şi aşa mai departe şi ştiu că poţi să pui anumite întrebări şi să le temperezi anumite avânturi la unii şi la alţii, pentru că după aia, eu chiar sincer nu vreau să fiu pus în postura în care să mă duc acum, să mă duc să amendez RATUC-ul şi ar trebui să fiu idiot şi retardat să trimiţi banii de la bugetul de stat din Cluj.

Radu Moisin: Corect, numa să ai un dram de răbdare şi îţi mulţumesc de telefon, că acuma îi cam mort sezonul, până luni nu găsesc pe nimeni.

Pop Rareş Vasile: Corect.

Radu Moisin: Să încerc să văd de luni ce se poate face şi…

Pop Rareş Vasile: Sigur, păi eu oricum pe luni, eu pe luni o să primesc sesizarea oricum şi dacă mă sună de la presă şi mă asaltează, eu nu-s, noi suntem o instituţie care să răspundem nevoilor unui singur operator de transport, eu fac programul de transport pe anul acesta, am vreme în 30 de zile, conform legii, să fac, să rezolv orice reclamaţie. Deci nu…

Radu Moisin: Corect.

Pop Rareş Vasile: Cum face un transportator o reclamaţie, eu în 10 minute am şi sărit în apă.

Radu Moisin: Să apuc şi eu în primele zile să vorbesc.

Pop Rareş Vasile: dar asta zic. În primele zile încearcă să vezi care-i soluţia şi să se găsească o soluţie şi să se găsească o soluţie, pentru că intenţia nu-i să se facă show şi…

Radu Moisin: Da.

Pop Rareş Vasile: Agitaţie, ştii?

Radu Moisin: Corect, bun.

Pop Rareş Vasile: No bine Radu, bine. Mă bucur că te-am auzit. Salut!

 

“Radu Moisin rezolvă treaba”

Ulterior acestei conversaţii, Rareş Vasile Pop se laudă pe 6 ianuarie 2014 la Adrian Criţ că avea relaţii sus-puse la fostul primar Radu Moisin şi că el va rezolva acest lucru. Cel mai probabil Adrian Criţ nu avea telefonul pus sub urmărire pentru că nu mai apar alte interceptări cu acesta la dosar.

POP RAREŞ VASILE: Şi Moisin şi aşa mai departe. Dacă cumva Radu Moisin o fost primar pe vremea când era Boc prim ministru.

CRIŢ ADRIAN: Ştiu, ştiu.

POP RAREŞ VASILE: Aşa.

CRIŢ ADRIAN: Îl ştiu pe Radu.

POP RAREŞ VASILE: Dacă o să te deranjeze Radu, că Radu o să se ocupe de povestea asta!

POP RAREŞ VASILE: Poate să te sune?

CRJŢ ADRIAN: Să mă sune Radu, eu sincer îţi zic eu am vorbit şi cu Neag, l-am sunat şi pe Neag şi i-am zis bă ce faceţi acolo? .Păi ştii că aşa că s-o întârziat puţin că no. Deci rugămintea lor era clară dacă poţi s-o mai amâni cât ţi-am zis eu, 30 de zile. 30 de zile .. . neinteligibil.

 

Emil Boc intră pe fir

Într-o altă discuţie cu un inspector al ISCTR, Rareş Pop se laudă că se întâlneşte cu Emil Boc, dar şi cu Radu Moisin. Se pare că Rareş Pop încerca să se laude cu relaţii la cât mai mulţi politicieni sus-puşi.

POP RAREŞ VASI LE: Că aşa, cu transport, că s-o dus cu autocare de la firma Fany şi p … de astea. Eu de asta spun, că situaţia îi un pic, foarte delicată la Cluj şi trebuie gestionată, foarte interesant. Eu acuma, mâine dimineaţă, mă întâlnesc, nu mă întâlnesc cu Boc, mă întâlnesc cu Radu Moisin, acela o fost primar când Boc o fost prim-ministru. Radu Moisin o fost primar la Cluj.

Emil Boc nu a putut fi contactat în ciuda insistenţelor reporterilor Gazeta de Cluj. Dacă va dori să facă precizări despre faptul că s-a întâlnit sau nu cu Rareş Pop şi în ce circumstanţe, noi îi vom oferi acest drept.

rares-popEmil Bocfany 2Politist in trafic

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.