Fostul prim procuror al parchetului de pe langa Tribunalul Oradea, Gavra Viorel, a fost exclus definitiv din magistratura in urma deciziei Inaltei Curti de respingere ca nefondat a recursului declarat impotriva hotararii CSM care il condamna. Acesta a fost gasit vinovat de “exercitarea functiei, inclusiv nerespectarea normelor de procedura, cu rea-credinta sau din grava neglijenta, daca fapta nu constituie infractiune” si “neindeplinirea obligatiei privind transferarea normei de baza la instanta sau parchetul la care functioneaza”. Este de amintit faptul ca la Cluj se judeca procesul in care concubina sa, Gal Mariana, este acuzata tot de trafic de influenta si alte infractiuni de coruptie.

ICCJ l-a dat afara din justitie

La data de 18 iulie 2012, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) decidea excluderea din magistratura a fostului prim-procuror al parchetului de pe langa Tribunalul Oradea, sentinta nefiind definitiva si avand termen de recurs 15 zile de la pronuntare.  Fostul procuror Viorel Gavra a atacat sentinta CSM-ului la Inalta Curte de Casatie si Justitie (CSM), instanta suprema, iar aceasta din urma a dispus saptamana trecuta respingerea recursului ca nefondata, pe aceasta cale sentinta CSM ramanand definitiva.  Prin hotararea nr. 7/P din 18 iulie 2012, CSM-ul decidea ca „In baza art. 49/1 alin. 1 teza 1 din Legea nr. 317/2004 modificata prin Legea nr. 24/2012, constata incetata de drept suspendarea din functie a paratului procuror G.V.G, din cadrul Pachetului de pe langa Tribunalul Bihor. Respinge, ca inadmisibila, cererea formulata de paratul procuror Gavra Viorel privind revocarea suspendarii din functie. Admite actiunea disciplinara formulata de Comisia de disciplina pentru procurori impotriva procurorului Gavra Viorel, din cadrul  Parchetului de pe langa Tribunalul Bihor. In baza art. 100 lit. e) (lit. d) in reglementarea anterioara) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, aplica procurorului Gavra Viorel, sanctiunea disciplinara constand in excluderea din magistratura”. Acesta fusese gasit vinovat de grave abateri disciplinare, concretizate prin incalcarea prevederilor art. 99 lit. h) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor si art. 99 lit. l) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, modificata prin Legea nr. 24/2012.

In concret, acesta a fost gasit vinovat pentru exercitarea functiei cu rea-credinta sau grava neglijenta, inclusiv nerespectarea normelor de procedura si “neindeplinirea obligatiei privind transferarea normei de baza la instanta sau parchetul la care functioneaza”.

De ce a fost gasit vinovat fostul procuror

Prin actiunea disciplinara inregistrata pe rolul Sectiei pentru procurori la data de 09.04.2012, Comisia de disciplina pentru procurori a solicitat ca, prin hotararea pe care o va pronunta, sa dispuna excluderea din magistratura a fostului procuror Viorel Gavra, argumentand ca acesta a avut un comportament incompatibil cu functia pe care o detine in mai multe cazuri.
In primul dintre acestea, procurorul Viorel Gavra  a fost acuzat ca in calitate de prim procuror al Parchetului de pe langa Tribunalul Bihor nu a respectat dispozitiile legale privind competenta dupa calitatea persoanei, prevazute imperativ de art.281 alin.(1) lit. b) Cod procedura penala. Practic, acesta a instrumentat un caz in care a dispus autorizarea interceptarilor telefonice ale notarului public Dumitru Georgel Irinel, desi aceasta competenta ar fi cazut in sarcina Parchetului de pe langa Curtea de Apel Oradea, datorita calitatii de notar.
In aceasta cauza, primarul comunei Sanmartin Popus Lucian a fost acuzat ca, in complicitate cu Dumitru Georgel Irinel  “au vandut la un pret subevaluat, un imobil aflat in proprietatea Consiliului Local S., obtinand pentru societatea comerciala mentionata anterior un avantaj patrimonial evident, de ordinul sutelor de mii de euro.” La dosar se retinuse faptul ca Dumitru Georgel Irinel ar fi incheiat un contract de consultanta juridica cu Primaria comunei Sanmartin, in realitate acestea nefiind altceva decat o modalitate de a spala fraudulos banii proveniti din tranzactiile imobiliare ilicite. Chiar daca impotriva primarului Popus Lucian existau indicii concrete care duceau la concluzia ca acesta ar fi savarsit infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice, procurorul Gavra de la Parchetul de pe langa Tribunalul Bihor a decis inceperea urmaririi penale doar „in rem” nu si “in personam”,  considerand ca autorii ar fi fost necunoscuti. Dupa ce organele de cercetare penala ii cerusera interceptarea telefonica a primarului Popus Lucian si a complicelui acestuia Dumitru Georgel Irinel, procurorul Gavra Viorel a cerut Tribunalului Bihor autorizarea acestor interceptari telefonice, chiar daca din punct de vedere al competentei o asemenea solicitarea putea fi facuta doar de catre Parchetul de pe langa Cutea de Apel Bihor. Din aceste considerente, Sectia pentru Procurori a CSM a considerat ca fapta procurorului Gavra “imbraca forma relei credinte”.

A incercat sa traficheze influenta pana si la nivel de ambasador SUA

Intr-o alta speta, procurorul Gavra Viorel este acuzat ca, ignorand prevederile legale, ar fi dispus preluarea preferentiala a unui dosar care il privea pe Dacian Lascau, fiului fostului sef al Finantelor Bihor, Ioan Lascau, aflat in stadiu de finalizare la Parchetul de pe langa Judecatoria Oradea. Sectia Disciplinara a CSM a considerat ca procedand astfel, fostul procuror Gavra Viorel a impiedicat procurorul de caz al Judecatoriei Oradea sa finalizeze urmarirea penala si sa se pronunte asupra propunerii organelor de politie judiciara, de trimitere in judecata a acestuia. Lascau Dacian, fiul fostului sef al Finantelor Bihor si actual lider PPDD, a fost acuzat ca ar comis infractiunea prevazuta de art. 87 alin.(1) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.195/2002, si anume “conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de catre o persoana care are o imbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sange”. Practic, Gavra Viorel a abuzat de functia de procuror la un parchet ierarhic superior pentru a scapa beizadeaua de o eventuala pedeapsa privativa de libertate in favoarea uneia mai usoare, si anume amenda.
Viorel Gavra a mai fost acuzat si de faptul ca a incercat sa intervina pe langa un procuror sef al DNA Serviciul Teritorial Oradea pentru a-si scoate basma curata concubina acuzata de trafic de influenta. Atat de preocupat a fost Gavra de soarta concubinei Gal Mariana, judecata la Tribunalul Cluj incat la Sectia Disciplinara a CSM remarca faptul ca acesta i-ar fi sugerat procurorului sef DNA Man Ciprian ca Mariana ar fi “nevinovata” si sa analizeze cu multa atentie probele.
Tot in documentul Sectiei Disciplinare ale CSM se arata faptul ca procurorul Man Ciprian ar fi declarat in calitate de martor ca “avocatul Sava Ioan, aparator al inculpatei Gal Mariana i-a comunicat ca paratul procuror Gavra Viorel a contactat mai multe persoane pentru solutionarea favorabila a dosarului penal privind pe aceasta, respectiv pe Liviu Popa, seful Politiei Romane, care l-a si sunat inapoi pe telefonul guvernamental si l-a asigurat ca va fi bine intrucat a discutat cu procurorul sef P.L. si ca, presedintele Consiliului Judetean Bihor a intervenit la randul sau, discutand aceasta problema si cu ambasadorul SUA la Bucuresti, caruia i-ar fi cerut sa intervina la procuror sef Daniel Morar.”


Sabin Ripan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.