Procurorii DNA i-ar fi reținut pe fostul selecționer alRomâniei Victor Pițurcă și pe șeful companiei de stat Romarm, Gabriel Țuțu.

Victor Pițurcă, fostul selecționer al naționalei de fotbal a României, a fost reținut, luni, de DNA, conform surselor G4Media. Alături de Pițurcă a mai fost audiat și ulterior reținut și șeful Romarm, Gabriel Țuțu, conform surselor G4Media. Pițurcă și Țuțu ar fi fost reținuți în dosarul măștilor neconforme livrate în spitalele MAPN.

Firma care ar fi livrat măștile îi aparține fiului său, Alex Pițurcă, mai transmit sursele citate. Victor Pițurcă și-ar fi exercitat influența pentru a-i facilita fiului accesul la contracte, cum ar fi cel încheiat cu Ministerul Apărării, de 11 milioane de lei.

Gabriel Țuțu este descris pe pagina Romarm ca fiind ”un manager extrem de motivat și proactiv, cu o experiență solidă în domeniul sistemelor de securitate și siguranță a informației”, dar și cu un ”nivel ridicat de integritate”. Conform site-ului, Țuțu a lucrat 10 ani în SRI și 5 ani în securitate comercială, ”timp în care au fost menținute colaborări prolifice cu mai multe agenții guvernamentale, diplomatice și de informații”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.