Moarte înfiorătoare pentru un tânăr de 21 de ani din Chișinău pe care îl aștepta o carieră strălucitoare în modă, în Milano.

Băiatul a fost ucis în bătaie de doi militari, aflați în permisie, ambii în vârstă de 20 de ani, într-un parc. Totul ar fi pornit de la o țigară pe care aceștia i-au cerut-o tânărului care i-a refuzat.

De aici și până la a fi bătut cu bestialitate nu a mai fost decât un pas. Martoră la incident a fost o tânără, care îi însoțea pe cei doi militari, și care a mărturisit că în momentul în care au plecat, băiatul ar mai fi fost în viață.

Cu ultimele puteri, acesta s-a târât până lângă niște copaci, unde și-a găsit sfârșitul. A fost găsit abia a doua zi, când pentru el nu s-a mai putut face nimic.

La audieri, unul dintre ei și-a recunoscut vina, dar celălalt a refuzat să facă declarații. Oamenii legii susțin că i-au indentificat cu ajutorul camerelor de supraveghere ale magazinului din care și-au cumpărat alcool înainte să fi comis crima. De gol i-ar fi dat bonul de plată care le-ar fi căzut din buzunar lângă cadavrul victimei, scrie unica.md.

Era unicul copil și îl aștepta o carieră de vis în modă

Sergiu Savca, procuror: „Procurând niște băuturi alcoolice, au plecat în parcul Valea Morilor. S-au întâlnit cu victima și s-a iscat o ceartă, un conflict și s-a soldat cu ceea ce avem. Acești tineri au maltratat victima și au plecat. Victima era încă în viață. Acesta s-a târât printre copaci și a decedat până la urmă”.

„Ministerul Apărării confirmă că, în seara zilei de marți, doi soldați din Brigada de infanterie motorizată Ștefan cel Mare au fost reținuți, fiind suspectați de omorul săvârșit în parcul Valea Trandafirilor. Soldații au fost încorporați în serviciul militar în termen în luna aprilie 2021, iar pe 2 ianuarie, curent, cei doi tineri se aflau în concediu, în afara unității militare”, a confirmat Ministerul Apărării din Moldova.

Incidentul a avut loc duminică, iar acum cei doi militari au ajuns în spatele gratiilor pentru 30 de zile. Dacă vor fi găsiți vinovați riscă până la 20 de ani de pușcărie sau chiar detenție pe viață. Tânărul de 21 de ani, care era și unicul copil al familiei, a fost condus, joi, pe ultimul drum.


sursa: observatornews.ro

Citește și: Un bărbat s-a aruncat de la etaj, cu fiul în brațe: „Nu-mi luați copilul!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.