Bako Zoltan, un bărbat în vârstă de 43 de ani din Turda munceşte pe unde poate, mai ales în construcţii. Acesta s-a externat abia joi, 16 iunie, de la Clinica de Chirugie Maxilofacială din Cluj-Napoca, unde a stat internat timp de opt zile. Totul, după ce pe data de 8 iunie a încasat o rangă în faţă – dar şi pumni şi picioare – de la un vechi recidivist din Turda. Acesta, proaspăt întors din Anglia, s-a considerat lezat de faptul că fratele său mai  mic fusese catalogat de către Bako drept „hoţ”. Ce-i drept, după ce “mezinul” familiei îl uşurase pe acesta de o sută de lei iar Bako, gură spartă, striga tot timpul după el.

 

Aflat pe coridoarele I.M.L. Cluj, cu ambii pomeţi făcuţi praf, Bako Zoltan nu neagă nicio clipă că l-ar fi ocolit în viaţă “darul” băuturii. Ba din contră, povesteşte că şi dandanaua aceasta ar fi început de la alcool . O face cu naturaleţe, semn că „spirtul” ocupă un loc important în existenţa lui. Mărturiseşte mai departe bărbatul, însoţit la cabinetul legiştilor de bătrânul său tată, care-l ascultă împietrit şi neputincios:  “ În urmă cu două săptămâni i-am zis la şeful că am chef să beau şi el mi-a dat o sută de lei din leafă şi m-a lăsat să mă duc la crâşmă. Eu, însă, m-am întâlnit cu un prieten, Stelică şi ne-am gândit să nu cheltuim aşa de mult, mai bine să ne cumpărăm din magazin şi să bem la el acasă. Zis şi făcut. Însă, înainte de a merge la magazin când am ajuns la el, acesta mi-a smuls banii – munciţi cu multă trudă – şi mi i-a furat. Apoi, când am protestat, a scos la mine cuţitul şi norocul meu a fost că m-a scos de acolo mama, care locuieşte în vecini, alfel cred că mă omora”.

Povesteşte, în continuare, extrem de indignat cum a chemat poliţia, însă aceasta – sosită degrabă la faţa locului – i-a dat dreptate gazdei, considerându-l pe el vinovat de situaţia creată. Explică mai departe Bako: „Au trecut de atunci mai multe zile şi între timp s-a întors din Anglia şi fratele lui Stelică, Andi, supărat foc pentru că i-am făcut fratele mai mic hoţ. Şi a aşteptat momentul să se răzbune, găsindu-l pe 8 iunie, când m-a prins beat. Mă duruse toată noaptea măseaua şi pentru că antinevralgicele nu şi-au făcut efectul, am luat  un „fel-deţ” de ţuică şi apoi am tot “pupat” nişte beri – până ce m-am “rupt”. Totul s-a petrecut în Micro I, la masa de rummy de lângă blocul care a sărit în aer, cu ceva timp în urmă”. Arată că agresiunea asupra lui a avut loc pe la orele 19.00 când numa’ l-a văzut pe Andi cu o rangă în mână şi apoi a simţit-o cum îi zdrobeşte faţa.

Mărturiseşte în continuare că a fost transportat la Spitalul din Turda, de unde medicii văzând în ce stare se află l-au transportat de urgenţă la Clinica de Chirurgie Maxilofacială din Cluj-Napoca, unde a stat internat până azi. Se tânguieşte Bako: “Pomeţii mi-s fracturaţi, iar medicii au vrut să-mi pună placă de titan – însă am refuzat pentru că n-am avut bani pentru operaţie, după cum n-am bani nici pentru spitalizare, vreo 2.000 de lei. Între timp a fost poliţia la mine – şi încă de două ori – iar acum, după ce-mi scot certificatul mă prezint direct la secţia din Turda să fac plângere împotriva agresorului, despre care ştiu că a ispşit până acum opt ani de puşcărie, iar fratele mai mic, hoţul, vreo şapte. Acum, n-am ce face – îl bag la puşcărie din nou, fiindcă m-a lovit prea rău, pentru nimic.”  Intră curând, plin de speranţă, în cabinetul de consultaţii, de unde se întoarce după câteva minute cu un certificat în care i se recomandă între 28 şi 30 de zile de îngrijri medicale.

“La data de 8 iunie a.c., Poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că, un bărbat din Turda, ar fi fost agresat în urma unui conflict spontan iscat pe fondul consumului de alcool. Părţile implicate au fost identificate, persoana vătămată fiind îndrumată în vederea obţinerii unui certificat medico-legal şi depunerii unei plângeri penale”, a declarat, pentru GAZETA, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J. Cluj.

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.