Gara de la capătul promisiunilor

Deşi de fiecare dată când Miron Mitrea vine la Oradea promite că va renova gara, nu se observă nici o schimbare. Dimpotrivă, clădirea se degradează pe zi ce trece. Prefectul Gheorghe Sârb dă din colţ în colţ când este întrebat despre problemă, arătându-se neputincios. În condiţiile în care guvernanţii nu sunt în stare să reabiliteze o amărâtă de gară, ne punem mari semne de întrebare asupra capacităţii lor de a electrifica linia ferată până la Cluj, o altă promisiune „măreaţă” a guvernului Năstase.

Gara din Oradea, care face călătorilor prima impresie despre oraş, arată oribil. Din scaunele de pe peroanele au rămas doar nişte bucăţi, şi alea rupte. Resturile de mâncare sunt aruncate pe trotuar sau între şinele de tren.

Gară sau budă publică?

Asta nu-i nimic, faţă de clădirea propriu-zisă a gării. Mirosul de pişalău este peste tot, dar te obişnuieşti cu el cât timp aştepţi la cozile interminabile de la bilete. Sălile de aşteptare arată şi mai rău. Ţi-e groază să stai acolo, mai ales de călătoreşti singur. Uşile scorojite scârţie macabru, impresia de budă publică persistă. Înaintezi cu teamă şi pe vârful picioarelor, ca nu cumva să-l trezeşti pe cerşetorul tolănit pe o bancă de la intrare. Ştergi bine scaunul şi te aşezi, resemnat că nu ai altceva de făcut, dacă trenul pleacă abia peste câteva ceasuri. Priveşti în jur. Pereţii mizerabili arată de parcă nu ar fi fost zugrăviţi de zeci de ani. Igrasia a ajuns până la tencuială. Culoarea iniţială a varului nu se mai cunoaşte. Din tavan picură într-una, fie că afară plouă ori ba. Pe jos sunt resturi de porumbei, iar dacă nu eşti atent îţi pică norocelul în cap. Păsările zboară nestingherite dintr-un capăt în altul al sălii. Geamurile sparte lasă frigul să-ţi ajungă până la oase. Înconjurat de bagaje şi de gândaci încerci să dormi. Aţipeşti, dar de frica că vei fi jefuit, tresari şi eşti atent la mişcările zdrenţărosului de lângă tine. Te convingi că nu mai ai mult de aşteptat. O noapte trece uşor.

„Mi-e scârbă să aştept în gară!”

Noaptea în sălile de aşteptare se adună multă lume. Boschetari, ţigani şi curve. Se adăpostesc aici pentru că nu au unde altundeva să meargă. „Nu avem casă şi afară e frig. Dormim prin gară, pe unde apucăm. Stăm aici mai ales iarna. Jandarmul din gară ne scoate câteodată afară, dar îi e milă de noi şi ne mai şi lasă. Ne duc la poliţie, dar tot aici ne întoarcem”, spune un ţigănuş murdar şi desculţ. Toaleta arată la fel de jalnic. O femeie te opreşte la intrare şi aşteaptă să achiţi o taxă de 5.000 de lei. Apoi te întreabă plictisită: „Hârtie ai?” Îţi rupe o bucată de hârtie, dar nu prea mare ca să facă economie. În wc te izbeşte un miros şi mai puternic. Ai impresia că de aici porneşte putoarea din gară. Faianţa e crăpată, wc-urile sparte şi murdare cu resturi fecale. Pe jos sunt aruncate şerveţele şi bucăţi de hârtie igienică folosite. Uiţi de toate nevoile şi ieşi imediat ca să iei o gură de aer proaspăt. „Nu îmi vine să cred că aşa arată gara din Oradea. Mi-e scârbă să aştept aici. Tocmai de aceea călătoresc foarte rar cu trenul. Cam aceleaşi condiţii le vezi şi-n tren, dacă nu şi mai rău”, spune un călător. O altă femeie îşi conducea fata la facultate. „Gara este mizerabilă. Fiica mea merge la Cluj, dar mi-e frică să o las singură. În gară sunt atâţia huligani, ţigani, câini vagabonzi. Decât să păţească ceva, mai bine vin de fiecare dată cu ea”, zice femeia. „Fac naveta cu trenul de la ţară. M-am obişnuit cu mizeria din tren, în gară nu zăbovesc prea mult. Mi s-a furat o dată geanta stând la coadă să-mi iau bilet. De atunci de abia dacă intru în clădirea gării”, spune o altă femeie.

De la Ana la Caiafa

Gara din Oradea aparţine de Regionala C.F.R. Cluj. „Sunt de acord că staţia din Oradea arată mizerabil, dar de acum se vor face nişte lucrări de reabilitare. Am primit o finanţare din exterior şi ne vom ocupa de problema clădirii cât de curând. Vom începe cu acoperişul”, spune inginerul Aurelian Danciu, de la Regionala C.F.R. Cluj. Tot de la el am aflat că de curăţenia din gară se ocupă o firmă bistriţeană, Diatours. Vasile Onigaş, unul dintre directorii firmei de salubrizare nu ştia foarte multe detalii. „Am avut o colaborare cu gara din Oradea, dar se licitează din nou contractul. Nu ştiu exact câţi muncitori lucrează la Oradea, pentru că unii au plecat, alţii au venit”. Ne-a trimis să ne interesăm de la o altă persoană din incinta gării. „Avem un contract cu o firmă de salubrizare din Bistriţa. Lucrează 20 de persoane, în câte patru ture. Ar fi cazul să începem renovările la clădirea gării, fiindcă plouă înăuntru”, spune Doina Jordean. Ea ne-a îndrumat să discutăm tot cu cei de la Diatours, pentru a afla mai multe detalii.

Aurolaci şi găinaţ

Goia Iosif, şeful serviciilor de întreţinere de la Direcţia Patrimoniu Cluj ne-a dat mai multe lămuriri. „Hotărârea de Guvern 1254 din 7 noiembrie 2002 priveşte garantarea unor credite externe şi/sau interne pentru Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, necesare pentru finanţarea Programului de reabilitare a staţiilor de cale ferată din oraşele reşedinţă de judeţ. Vom reabilita  şi moderniza staţiilor ferate din oraşele reşedinţă de judeţ. Începem cu Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Bistriţa şi Zalău. Am primit fonduri de la U.E. în valoare de 129.000 de euro numai pentru Oradea. Vor fi folosiţi pentru renovarea interiorului şi exteriorului gării. Pentru acoperiş, care necesită reparaţii capitale, vom folosi fonduri proprii ale C.N.C.F.R. Am obţinut deja autorizaţia pentru a începe lucrările la gara din Oradea. Estimăm ca toate lucrările să fie terminate prin iunie-iulie 2005”, spune Goia Iosif. Tot el a spus că pe lângă firma de curăţenie, în gară, mai este una de pază. „Degeaba face firma bistriţeană curăţenie, dacă nu putem scăpa de aurolaci. În toate gările din ţară este plin de aurolaci. Oradea nu face excepţie. Poliţia îi duce, îi spală şi peste cinci-şase ore apar iar. Am fost în podul gării, care era închis. Înăuntru am găsit ciorapi, pantofi, semn că au găsit o cale să intre şi acolo. Tot din cauza aceasta am mai închis două staţii din Bistriţa, dar au spart geamurile şi au intrat. La Oradea, un ţigănuş de vreo 12 ani a spart în faţa mea un geam, ca să-i arate altuia că nu se taie. Tot aşa se joacă şi dau drumul la ţâşnitoare şi eu nu ştiam de ce se consumă atâta apă” mai spune el. O altă problemă a gării o constituie porumbeii. „Este frumos să fie porumbei într-o gară, dar fac foarte multă mizerie. Nu putem să-i omorâm. Singura soluţie ar fi să acoperim cu o plasă, ca să nu mai poată intra”, precizează Goia Iosif.

Carmen Brehoi