Potrivit notei de fundamentare, datoriile Poştei Române la bugetul statului cumulau la 16 mai 242,5 milioane de lei, sumă care include şi datoria de 107 milioane de lei rezultată în urma unui control al Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).

Proiectul de act normativ, care va modifica HG 761/2012 privind aprobarea Strategiei de privatizare a Poştei Române, va fi discutat în şedinţa de miercuri, 11 septembrie, a Executivului.

 „Privatizarea Poştei Române se realizează prin metoda majorării de capital social prin aport de capital privat, prin dobândirea de către un nou investitor a unui pachet de acţiuni reprezentând 51% din capitalul social al companiei, inclusiv cel rezultat ca urmare a conversiei creanţelor statului faţă de Poşta Română în acţiuni, în măsura realizării acesteia, dacă este cazul, în cadrul unei operaţiuni de majorare de capital prin emisiune de noi acţiuni”, se arată în proiectul de act normativ.

Acţionarii Poştei Române sunt Ministerul pentru Societatea Informaţională (MSI) – 75% şi Fondul Proprietatea – 25%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.