Vremurile băieților cu norocul în frunte, care construiesc fără autorizație în orașul de cinci stele al lui Emil Boc, se apropie de final. Gazeta de Cluj vine cu un demers prin care i-ar scoate din joc definitiv pe cetățenii care își bagă în buzunare milioane grele, jucând tare în imobiliare.

Emil Boc a declarat, de nenumărate ori, că există toleranță zero pentru cei care construiesc ilegal în Cluj-Napoca din respect pentru cetățenii Clujului. Cu toate acestea, în mai multe puncte cheie din oraș, unii băieți deștepți din imobiliare au trecut peste cuvântul primarului și-au construit cu drag și spor clădiri fără avizele necesare. Exemplele sunt nenumărate, cireașa de pe tort fiind nimeni alta decât Piața Mărăști, dar și blocuri care așteaptă să fie vândute.

Cu toții știm că lucrurile se mișcă încet și foarte încet când vine vorba de administrația publică, iar dorința de a ne face bine și de a elimina, pe cât posibil, personajele cheie care profită de pe urma clujenilor, bate pasul pe loc. Mai mult, când vine vorba de a face anumite propuneri, care să devină literă de lege, mulți dintre funcționarii publici își pun mănuși de catifea, având o oarecare reticență să se apuce să dezbată anumite proiecte de interes local.

Gazeta de Cluj vine cu un demers prin care clujenilor ar trebui să li se aducă la cunoștință cu privire la construcțiile care ar trebui să le evite, dacă au de gând să le achiziționeze.

Mai exact, clădirile care au fost construite ilegal, fără documentația necesară, care au fost amendate de către municipalitate, să fie marcate cu un mesaj amplasat fie pe domeniul public, fie chiar pe clădire, prin care clujenii să știe să evite și să cumpere apartamentele din astfel de locații.

Consilierul local PNL, Pop Loredana, a declarat pentru Gazeta de Cluj că este de acord cu un asemenea demers, în condițiile în care mulți cetățeni au fost induși în eroare cu privire la legalitatea unor acte autorizate.

„În egală măsură nu aș vrea să intru într-o zonă în care să-i afectez pe ceilalți care, întradevăr, au acte administrative, adică documente de urbanism și autorizații legale și ulterior să intrăm într-o zonă în care să le afectăm drepturile. Ca avocat, trebuie să analizez din punct de vedere al drepturilor și obligațiilor tuturor cetățenilor. În esență este o inițiativă bună de apreciat ca cetățean, dar ca avocat trebuie analizat”, a declarat Pop Loredana.

 Pop Loredana: Drepturile și obligațiile trebuie protejate și trebuie analizate bine toate punctele pentru ca pe viitor să se răsfrângă asupra noastră

Totodată, consilierul local liberal a mai punctat pentru ziarul nostru că acest demers va avea un impact bun asupra societății, dar există, de asemenea, riscul de a intra într-o zonă în care să se poată generaliza acest fenomen, și cei care obțin documentații în mod legal sau invers.

„Repet, demersul este foarte bun, dar trebuie să ne gândim la o formă juridică și să nu ne aducă nouă prejudicii. Aici mă refer la noi ca la cetățeni, locuitori ai acestui oraș. Am zis că trebuie să discut în cadrul partidului, să vedem administrativ și juridic. Trebuie să vedem cum îl îmbrăcăm să fie echitabil și din punct de vedere al respectărilor prevederilor legale pentru toate părțile”, a conchis consilierul local PNL, Pop Loredana.

Gliga Florin: Oamenii trebuie să fie protejați

Colegul lui Pop Loredana, Gliga Florin, a spus pentru ziarul Gazeta de Cluj că este absolut de acord cu această idee și că trebuie folosită orice pârghie prin care se pot evita situații în care, din cauza abuzurilor unor cetățeni rău intenționați, oamenii care își exprima încrederea în ceea ce promit pot ajunge la prejudicii care vor fi mult mai greu sau aproape imposibil de recuperat ulterior.

„Orice măsură prin care putem preveni o astfel de situație este de salutat și absolut de acord cu această ideea atâta timp cât sunt respectate obligațiile stabilte de legi pentru toți. Altminteri sunt de acord, am văzut o grămadă de oameni care au avut prejudicii și nu le-au mai putut recupera. Trebuie să fim foarte clar edificați prin procedura pe care o promovăm, fie și printr-un HCL”, a spus Gliga Florin. 

Consilierul local a amintit de importanta juridică a acestui demers, încât nu trebuie lezate drepturile conferite de lege nimănui.

„Trebuie să fim foarte clari cât ne permite și cât nu ne permite legea să facem astfel de acțiuni. Altminteri, pentru orice protecție pentru oameni sunt absolut de acord să o facem. Cu toate acestea, când vorbim de marcaj, trebuie să avem în vedere conținutul acestuia. Când acest marcaj pus pe clădire sau lângă, în momentul respectiv se produce un efect în masă pentru oamenii care vin și beneficiarul respectiv, dacă nu are o concluzie clară și definitivă, nu putem face multe. Doar când decizia este definitivă, lucrurile vor sta cu totul altfel. Trebuie să o gândim bine și cu siguranță să o facem și chiar vreau să o facem”, a conchis consilierul local de la PNL.

 Vladimir Mătușan: Nu poți să fii împotriva unui asemenea proiect

Un punct de vedere am cerut și de la PSD, mai exact consilierul local Mătușan Vladimir. Domnul avocat a spus că susține demersul ziarului Gazeta de Cluj, dar asemenea lui Gliga Florin, trebuie să analizate, din punct de vedere juridic, ce se poate face și ce nu se poate face. Referitor la marcajele care ar trebui instalate pe clădirile sau lângă clădirile  care trebuie evitate de clujeni, avocatul Mătușan Vladimir a atras atenția asupra problemelor care ar putea să apară din cauza celui care deține imobilul. Mai mult, doar la sentința definitivă, atunci s-ar putea instala acele marcaje. Cu toate acestea, consilierul local social-democrat a venit cu altă idee, care ar ajunge mai repede la clujeni.

„Se poate face, de altfel, un site sau un portal unde să fie incluse toate clădirile respective, să fie consultat de cetățeni. Este mult mai bine așa, deoarece majoritatea au acces la internet și telefon, decât să pui și Primăria Cluj-Napoca să monteze plăcuțe. Ar fi mult mai eficientă și bună. Repet, susțin acest demers, din acest motiv am și venit în întâmpinare cu o sugestie. Bănuiesc că și colegii din Consiliul Local sunt pentru nu poți să fii împotriva unui asemenea proiect care ar ajuta considerabil clujenii și ar fi o lovitură pentru constructorii de imobiliare care fentează legea”, a conchis consilierul local Vladimir Mătușan.

Pentru a evita artificii precum a făcut țeparul Traian Onuc, Primăria Cluj-Napoca trebuie să identifice toate clădirile ilegale construite și să pună piciorul în prag. De asemenea, cu sprijinul consilierilor locali de la PSD, PNL și celelalte partide, sperăm că inițiativa noastră va fi documentată și transformată într-un proiect benefic pentru toți clujenii și comunitatea clujeană.

Cel mai „șmecher” țepar imobiliar din Cluj-Napoca a ajuns la arest, din nou

Traian Onuc, constructorul imobiliar clujean acuzat de zeci de persoane de înșelăciune, a fost arestat preventiv. Acest invidiv le promitea oamenilor că le vinde apartamentele din trei blocuri cu opt etaje (două pe strada Miko Imre nr 14 și un alt bloc pe strada Fabricii nr 67) dar acest lucru nu s-a mai întâmplat.  Inițial, el a fost arestat, apoi a fost eliberat sub control judiciar, stare în care este judecat și cercetat în mai multe dosare.

Cum așchia nu sare departe de trunchi, Onuc este fiul lui Floarea Ianson Mariana, un medic expert al asigurărilor sociale și fostă șefă la Expertiză medicală şi recuperarea capacităţii de muncă din cadrul Casei de Pensii a Judeţului Cluj. Ea a fost condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

8 COMENTARII

  1. demersul e inutul, cat timp oamenii continua sa cumpere apartamente fara a avea CF. Daca are autorizatie, dar nu respecta proiectul si nu mai primeste receptia, n-ar fi corect sa fie afisat mesaj cu proiect autorizat, ca apoi omul sa spuna ca a fost indus in eroare de primarie. Singura solutie e ca oamenii sa nu mai dea aiurea banii pe apartamente ce nu exista. Nu e normal sa le cumpere inca de la faza de proiect, chiar inainte de a avea studiile de urbanism aprobate. Un apartament se cumpara doar dupa ce exista certificat de edificare a constructiei. O constructie ilegala sau care nu respecta autorizatie, nu va primi acel certificat, in baza caruia se poate inscrie in cartea funciara.

  2. toate procesele verbale intocmite de politia locala sunt incarcate pe platforma GIS a primariei. Primaria mai bine ar face publice acele date, ca orice om sa poata vedea daca pe o anumita parcela s-a emis proces verbal de constatare a contraventiei. Macar e avertizat ca ceva nu e in regula acolo. Nu trebuie sa arate si continutul procesului, din motive de GDPR, dar poate indica unde s-au emis procese verbale de constatare a contraventiei. Acest lucru se intampla deja, iar functionarii din primarie vad. Cu o simpla modificare, ar putea vedea toata lumea, asa cum la ora actuala vad unde s-au emis certificate de urbanism sau autorizatii.

  3. Sunt si acuma blocuri facute fara autorizatie, cu bransamente facute cu spaga la eon cluj, electrica furnizare, hartii facute aiurea, falsificate de cadastru, legalizate de notar prin vanzare, cu complicitate, urbanism, impozite – taxe. Sunt intabulate pe niste hartii aiurea, nu corespund cu realitatea la nr. apartamente, teren, suprafete utile marite cu balcoane, terase. Primaria complice de zeci de ani, nimic nu zice, ce sa mai si faca. Astia o luat mita in birou, nici nu o fost la fata locului sa vada daca exista cinstructia. Unde ai mai vazut inafara de cluj, sa faca 5 blocuri fara iesire la drum, nici macar la carare pentru pietoni, si sa le intabuleze pe str. privata bibescu cu adresa, dar ei circula cu masinile pe aleea unui bloc, pe sub balcoanele proprietarilor ale altei strazi, fara acordul legalizat prin proces al acestora. Toti care au construit ilegal sunt neamurile prin alianta a lui boc. Au facut zeci de buletine de aproape 20 ani pe acte false de cadastru – notar. Sunt corupti si prosti la maxim, si primaria si inventia asta numita politie

  4. Consilierii locali, mai bine ar iesi in fata si ar transmite un mesaj ferm cetatenilor : nu mai incheiati ante-contracte de vanzare-cumparare sau diverse promisiuni. Doar cumparand un apartament inscris in cartea funciara te protejezi impotriva unor tepe imobiliare. E unica modalitate, daca vrei sa fii sigur. Sunt unii oameni, care desi-s avertizati sa nu cumpere, tot o fac. Un panou pus in fata cu semnalizarea unei constructii neautorizate, nu va schimba situatia, pentru ca oamenii si-au cumparat acele apartamente inainte de a aparea constructia, au dat bani pe promisiuni de vanzare-cumparare.

  5. Lista lungă a construcțiilor nelegale e la primărie, dar nu se publică pentru a nu proba că administrația impozitează și construcții pe care Serviciul Control Urbanism Poliția le amendează modic și oprește lucrări ilegale ce continuă în voie tot fără forme legale spre vânzare și intabulare cu acte false !! Prin aceste practici sau metode se deduce că primarul încurajează astfel de fapte penale de fapt, iar parchetele din republica Cluj, nu verifică actele Control Urbanism cu Cartea Funciară și Arhivele Primarului cu Direcția taxe și impozite !!?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.