azeta a fost prezenta duminica, 3 februarie 2008, la Badacin. În Salaj sunt patru localitati emblematice nu numai pentru acest judet si Transilvania, ci pentru întreaga tara prin personalitatile ce sunt originare de aici: Badacin prin Iuliu Maniu, Bocsa Româna prin Simion Barnutiu, Basesti prin Gheorghe Pop si Bobota prin Corneliu Coposu.

La 3 februarie a.c., Parohia Româna Unita cu Roma, Greco-Catolica din localitate a organizat ceremonii consacrate unor evenimente ce se focalizeaza asupra marelui barbat de stat: 135 de ani de la nastere, 55 de ani de la trecerea în vesnicie si 75 de ani de la punerea pietrei fundamentale a casei nationale din Badacin, devenita scoala din localitate, ce s-a construit în intervalul 1933-1937, pe un teren donat de Iuliu Maniu.

Coborând drumul Badacinului, atât de plastic evocat cândva de ziaristul Zaharia Boila, m-am gândit la cuvintele celui omagiat: „La Badacin parca si aerul este mai proaspat. În linistea gradinii lui uit greutatile zilnice, pentru ca aici sunt cu adevarat acasa.” Festivitatile au debutat cu o Liturghie Arhiereasca, savârsita de Episcopul de Oradea, Virgil Bercea, împreuna cu un sobor de preoti din care au facut parte vicarul general Florian Gui, vicarul foraneu de Simleu Gheorghe Turcas si parohul de Badacin Cristian Borz.

În talmacirea pericopei evanghelice a zilei, P.S. Virgil a aratat ca Iuliu Maniu a fost nu numai un om politic exemplar, ci si un crestin devotat Bisericii Blajului, care prin verticalitatea sa se înscrie în sirul celor 12 ierarhi greco-catolici, ce nu si-au abandonat convingerile, chiar cu pretul vietii. Cuvântul de învatatura al Episcopului m-a facut sa ma gândesc la un episod continut în romanul lui Bedros Hora Sangian, „Sala de asteptare”, în care paznicii de la Sighetul Marmatiei îi reprosau celui întemnitat ca, daca stapânitorii vremelnici ai Ardealului nu l-au închis, românii l-au condamnat la închisoare pe viata. Se confirma cele scrise în Cartea Cartilor, ca nimeni nu este profet în tara lui. Acest lucru s-a confirmat si prin faptul ca putine din rudele lui au fost prezente la Badacin. Biserica „Intâmpinarea Domnului”, care este functionala numai la demisol, a fost neîncapatoare pentru marele numar de participanti veniti si din alte parti ale judetului. Bineînteles, au lipsit si canalele de televiziune nationale. Mi se pare semnificativ ca lacasul de cult se edifica pe un teren ce, de asemenea, a apartinut marelui disparut.

Parastasul s-a ridicat sub un soare primavaratec, în cimitirul familial de lânga locuinta celui omagiat, iar în pomelnic au fost cuprinsi Iuliu Maniu, parintii acestuia, Ioana si Clara, sora Cecilia, alungata din locuinta si decedata la Simleul Silvaniei, Simion Barnutiu, unchiul tatalui lui Maniu, Corneliu Coposu si preotul Simion Man, care, prin fapta si gând, i-a fost recunoscator binefacatorului lui pâna la sfârsitul vietii, deci nu l-a tradat nici un moment.

Luarile de cuvânt de dupa parastas nu au avut un caracter conventional. Au vorbit, printre altii, parintele Gheorghe Turcas, ce a fost paroh în Badacin timp de 9 ani, înainte de 1989, Marin Pop, istoric de la Muzeul de Istorie si Arta Zalau, autorul unei monografii de referinta despre Partidul National Român si Partidul National Taranesc, baciul Vasile Oros ce l-a cunoscut pe cel omagiat în perioada cât a fost elev si un supravietuitor al masacrelor de la Trasnea si Ip. Cuvinte emotionante a rostit Primarul comunei Pericei, de care apartine satul Badacin, domnul Boncidai Csabi, care, alaturi de reprezentantii altor institutii si organisme neguvernamentale, a depus o coroana de flori. Florile s-au asezat pe locul amenajat de familie pentru a adaposti osemintele patriotului si omului de mare caracter, ce este îngropat, într-un loc deocamdata necunoscut, în cimitirul Saracilor din Sighetul Marmatiei. Nu as vrea sa abuzez de hiperbole sau de exprimari patetice, dar Maniu si fara identificarea locului de veci ramâne „un om pentru eternitate”, un model de moralitate pentru viata politica.

La sfârsit, parohul local l-a invitat pe ierarhul diecezei sa vina la Badacin în 22 august, când, ca în fiecare an, un grup de 50 de tineri fac un pelerinaj per pedes pâna la temnita din nordul tarii. Este o manifestare care-i onoreaza pe badacineni si ar merita binecuvântarea P.S. Virgil. Cât priveste Casa Nationala din Badacin, care a purtat numele „Dr. Ioan Maniu si sotia Clara, nascuta Coroianu”, transformata ulterior în scoala, unde am urmat primele doua clase primare, se impune remarca ca, din lipsa de elevi, s-au desfiintat clasele V-VIII.

Apoi s-a vizitat casa memoriala, din care sunt amenajate numai doua încaperi. Am pasit cu emotie acolo, deoarece nu am mai pus piciorul din 1948, când mai traia sora lui Iuliu Maniu. Se impun urgente lucrari de reparatii, tinând seama de vechimea cladirii, (s-a construit în 1879), iar în ultimii 20 de ani aceasta nu a mai fost întretinuta.

La sfârsitul reportajului meu as vrea sa reproduc câteva versuri din Imnul lui Iuliu Maniu, avându-l autor pe Ioan Pop. Acesta a fost scris în 1983, iar pentru gestul de curaj domnul Pop a fost maltratat de securitate:

<i>„Îl simt cum mai vine

Mai vine pe-acasa,

Îl vad cum se-aseaza

Cu satul la masa,

Si-si varsa durerea

Sadind-o în noi –

Generatii ca mine,

Ca tine, ca voi.

    

Ref:

Sa cântam despre Iuliu

Despre „Sfinx” sa cântam,

Toata lacrima noastra

Pentru el s-o varsam.”</i>

Imnul a fost cântat de elevii si vrednicii lor învatatori ai scolii din Badacin.

Cluj-Napoca, 08.02.2008

Adrian Man

LĂSAȚI UN MESAJ

V─â rug─âm s─â introduce╚Ťi comentariul dvs.!
Introduce╚Ťi aici numele dvs.