Gazeta si supravietuirea presei

 

Mai mult decât atât, în ultimii ani, o mare parte a „colegilor” mei de breaslă au acuzat faptul că Gazeta de Cluj ar fi răul întruchipat, că am distrus presa, că suntem mai diabolici decât Belzebut. Profesionişti, am încercat să trecem peste toate jignirile venite din partea unor ziarişti care nu meritau, de cele mai multe ori, atenţia noastră. Ne-am făcut datoria, am devenit, pe zi ce trece, tot mai buni. Traficul pe pagina electronică a crescut, retururile pe print au atins cote infime în comparaţie cu ale altor publicaţii clujene. Aceasta demonstrează, în primul rând, că Gazeta de Cluj a devenit din nou, în ciuda „bocancului în gură” primit din partea justiţiei, un ziar de referinţă pe piaţa media clujeană. Şi nu o spunem noi, o spun cititorii noştri. Cititori în faţa cărora ne închinăm. Dar nu acesta este subiectul editorialului din această săptămână.   
    

În toama anului 2006, o cireadă de procurori şi mascaţi au devastat redacţiile Gazetei de Cluj şi ale cotidianului Bună ziua, Ardeal. Au luat calculatore, arhive, foi… tot. Ne-au lăsat, practic, în posteriorul gol. Cu efortul câtorva persoane, Gazeta de Cluj a rezistat şi continuă să publice şi în momentul de faţă. La momentul respectiv, o serie de aşa-numiţi deontologi au afirmat că dosarul Gazeta a însemnat sfârşitul presei de investigaţii. Spuneau că, odată cu arestarea colegilor mei, niciun ziar nu va mai avea tupeul să scrie „de rău” despre persoanele publice, sub ameninţarea unei vizite scurte la carceră. Nu, domnilor. Dosarul Gazeta nu a însemnat moartea presei de investigaţii ci din contră, naşterea ei. Şi, atât timp cât Gazeta de Cluj va supravieţui, presa de investigaţie va dăinui. Dacă ne-am fi închis ca publicaţie, aşa cum doreau mai mulţi obscuri lideri politici şi afacerişti de carton, niciun ziar, fie el local sau naţional, nu ar mai fi putut scrie investigaţii. Am fi fost precedentul periculos pe care orice mafiot/baron local/politruc/afacerist dubios l-ar fi invocat când un reporter l-ar fi sunat să-i ceară o declaraţie referitoare la un presupus act de corupţie. Haideţi să ne imaginăm un scenariu. Reporterul X de la ziarul Y descoperă că politicianul/omul de afaceri Z ar fi atentat grosolan la banul public. Îl sună pe acesta să-i ceară un punct de vedere. Politicianul, în loc să se disculpe, să prezinte dovezi ale nevinovăţiei sale, îi spune reporterului „să-şi vadă de treabă” că altfel îl va acţiona în instanţă pentru şantaj şi îi va închide ziarul, pe modelul Gazeta. Reporterul nostru pune spăşit telefonul în furcă, merge la redactorul şef, îi povesteşte cele întâmplate. Şeful îi spune să lase baltă subiectul, că deh, nimeni nu vrea o noapte, o săptămână, o lună, un an în spatele gratiilor. La celălalt capăt al firului, politrucul îşi aprinde un trabuc pe care-l savurează tacticos, în cinstea victoriei obţinute şi a faptului că nu va mai fi deranjat niciodată de ziarişti. Discuţia ipotetică pe care am prezentat-o mai sus ar fi fost cât se poate de plauzibilă în cazul în care Gazeta de Cluj s-ar fi închis. Din fericire, această discuţie, sper, nu va avea loc niciodată. Dintr-un singur motiv. Gazeta de Cluj continuă să existe. Atât timp cât Gazeta de Cluj funcţionează, nicio „viperă” nu va putea să şantajeze reporterii. Atât timp cât Gazeta de Cluj va continua să tipărească, presa este în siguranţă. Că celelate ziare nu au tupeul, informaţiile, sângele în instalaţie să scrie anchete, este partea a doua. Noi vom continua să scriem anchete, cât de bine putem. Iar când vom fi nevoiţi să punem pixurile şi agendele în cui, veţi putea începe să vă stresaţi. Atunci, cu adevărat, presa de investigaţii va muri. Până atunci, baftă maximă. Problema este că nu ne vom închide. Mai mult decât atât, din toamnă vă vom pregăti câteva surprize extrem de interesante.     

Augustin Stanciu