Șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, acuzat că a ascuns filmările de la Colectiv, este cercetat penal după ce, în noiembrie anul trecut, ar fi comis un accident rutier și-ar fi pus șoferul să și-l asume în în locul lui, dezvăluie Libertatea.ro
Potrivit susei citate, dosarul penal a fost deschis de Parchetul Militar la 7 luni după evenimente, pentru că „accidentul a fost mușamalizat cu ajutorul unor oameni din MAI”, a explicat ziarului unul dintre angajații IGSU.
Acesta susține că a fost obligat să participe la pitirea mașinii și la raportarea falsă a accidentului comis de Cristian Radu, prim-adjunct al șefului IGSU. În primăvara acestui an, procurorii au găsit mașina chiar în hangarul MAI, unde fusese ascunsă. Ei au solicitat către INML să vadă al cui e sângele de pe airbagul din dreapta, unde spune generalul că a stat. Testul ADN a venit cu o surpriză.
Cine este generalul?
Cristian Radu ocupa, la data accidentului, funcția de prim-adjunct al șefului Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Aceeași funcție o ocupă și astăzi, cu diferența că la 18 zile de la accident, cu ocazia zilei naționale, pe 1 Decembrie 2021, a fost înaintat de către Klaus Iohannis în gradul de general de brigadă cu o stea. Generalul Iamandi este inspector general al IGSU, iar generalul Radu este numărul doi în organigrama care include pompierii și SMURD.
Filmarile erau proba clara ca tavanul era dat cu ceva(napalm) si mai arata buteliile care nu aveau ce cauta acolo. Act terorist! Noroc ca nu pot falsifica probele din plamanii celor trimisi dincolo pt tratament. Puie Monta…dom’ prezident, nu?