Vineri, 28 aprilie, la Hotel Univers T, în sala Venus, a avut loc o dezbatere cu tema „Renașterea Satului Românesc”, organizată de Institutul de Studii Politice Conservatoare „Mihai Eminescu”, la care au participat mai mulți reprezentanți ai partidului AUR și sute de oameni.

Printre cei prezenți au fost și liderul AUR, George Simion, împreună cu prim-vicepreședintele Marius Luea și Ioana Ramona Bruynseels, șefa Departamentului de politici publice al AUR.

De asemenea, la începutul dezbaterii au luat cuvântul prof. univ. dr. Radu Baltasiu de la Universitatea din București, președinte CESPE, care a vorbit despre satul românesc, între imperativul strategic de stat și oglinda credinței noastre. Totodată, dr. Cristi Pantelimon a prezentat studiul „România și satul ei, concluzii după o cercetare recentă în ruralul doljean.

Drd. Naric Rupe, de la Universitatea din București a vorbit despre țăranul român din perioada interbelică și urmașul său contemporen. În sală au fost prezenți sute de oameni, printre care și reprezentanți ai satului românesc:Dumitru Ardelean, care a povestit despre perspective ale satului sălăjean, Adrian Nicola și Emil Culda, Vasile Larionesi și Grigore Guzu.

George Simion a precizat, la dezbaterea care a avut loc, că satul românesc reprezintă un punct din cele 15 puncte din programul de guvernare pe care AUR îl va lansa.

„Pe 11 mai, partidul AUR va prezenta public programul de guvernare, cele 15 puncte mai exact, pe care partidul meu și le asume și pe care trebuie să-l transmit românilor. Mulți dintre noi suntem idealiști, din multe puncte de vedere. Vreau să vă rog să nu uitați că trebuie să fim și realiști și mulțumesc tânărului doctorant pentru prezentare pentru că în momentul acesta, în țara noastră, în afară de câteva oaze, Maramureș, câteva sate din Cluj, Sălaj, Bihor, Bucovina, repet, niște oaze, excepții, nu mai avem țăranii pe care îi știm noi.

A murit tot ceea ce identificam noi. Este vorba Inochenție Klein, dar este și de satul natal al lui Ion Mihalache, din Argeș. Și din 3000 de comune, cred că excepțiile în cel mai bun caz, 200 sau 300. De acolo pornim. De la realitate. În cele 15 puncte ale programului de guvernare avem un punct specific care se cheamă renașterea satului românesc și a gospodăriei țărănești. Trebuie să ne asumăm acest lucru ca țintă, atenție complementară cu ferma industrială. Nu o să putem face doar țărani în ie care să meargă la biserică și să aibă chef de muncă pentru că orășenii nu mai au chef de muncă, nu doar sătenii. Asta este o boală națională și trebuie să facem un cult al muncii. Lucru acesta nu se intamplă la noi, ci peste tot. Sigur că mulți dintre oameni nu mai vor să muncească. E de înțeles lucru acesta, dar nu e de înțeles de ce ne vindem pământul degeaba. De ce nu-i oprim pe cei care ne fură și încurajăm pe care vor să muncească. Am fost crescut de bunicii mei la țară, ca milioane de români și cred că cea mai bună educație pe care am primit-o, curată, a fost în satul românesc alături de ei, alături de familie. Unul din motivele pentru care am inclus renașterea satului românesc în cele 15 puncte este faptul că mulți dintre români și oameni, nu se regăsesc în actualele orașe și în nebunia și viteza lumii moderne. Își caută liniștea. Caută să meargă la țară pentru că de acolo au pornit majoritatea și de aceea pentru mine este important ca om politic să putem asigura cât mai multor români care își doresc să se întoarcă la țară. Am știut să explicăm că cei care lucrează în corporații, pe partea de service, se vor uita la noi ca la niște ciudați. De aceea trebuie să-i recuperăm și să recâștigăm și Cluj-Napoca, București și România”, a conchis George Simion, liderul AUR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.