Liderul partidului naţional-conservator aflat la putere în Polonia, Jaroslaw Kaczynski, a acuzat Germania că vrea să transforme Uniunea Europeană într-un „al IV-lea Reich german” federalist, într-un interviu publicat vineri, informează AFP.
Sunt ţări care „nu sunt entuziasmate de perspectiva de a construi un al IV-lea Reich german pe baza UE”, a declarat preşedintele partidului Lege şi Justiţie (PiS), pentru cotidianul polonez GPC, scrie Ziarul Românesc din Germania.
Potrivit lui Kaczynski, care este de asemenea vicepremier însărcinat cu securitatea naţională, termenul de al IV-lea Reich german „nu are nimic negativ, nu este vorba de al III-lea Reich (nazist), ci de primul”, prin urmare de Sfântul Imperiu roman germanic.
În timpul recentei vizite a noului cancelar federal german Olaf Scholz în Polonia, omologul său polonez Mateusz Morawiecki a calificat drept „utopic şi prin urmare periculos” sprijinul guvernului de coaliţie german pentru un federalism mai mare al UE. Morawiecki a amintit cu această ocazie de conceptul unei „Europe de naţiuni suverane”, apărat de puterea poloneză.
Potrivit lui Kaczynski, considerat în general ca fiind „creierul” oricărei schimbări importante în Polonia, „dacă noi, polonezii, am fi de acord cu o astfel de supunere modernă, am fi degradaţi în diferite moduri”.
De asemenea, polonezii ar fi atacaţi la Curtea de Justiţie a UE (CJUE), care este, potrivit lui, un „instrument de bază folosit” pentru a impune ideile federaliste. CJUE „poate interpreta dreptul european şi trage din acesta concluzii de-a dreptul uzurpatorii. Şi ea o şi face”, a afirmat Kaczynski.