CFR SA este o este o firmă de stat unde contractele se trag pe linie moartă şi se mulg. Anul trecut, pentru vopsirea unor poduri, firma VELMANIT IMPEX SRL va primi de la CFR SA aproape jumătate de milion de lei. În acte, firma este deţinută de HUJA DANIEL IACOB, o persoană dintr-un sat din Negreşti Oaş. Însă, de fapt, societatea este controlată de Vasile Goie, patronul firmei SC GDO Mov Impex, o societate abonată la contractele date de şefii CFR SA. Anul acesta, firma GDO Mov Impex a câştigat iar trei contracte pentru vopsirea podurilor de cale ferată de pe raza Sucursalei Regionala C.F. Cluj pentru aproape un milion de lei. Goie este atât de ”lipit” de şefii de la CFR SA încât până şi curtea de Conturi a României a notat într-un un raport despre mărinimia CFR SA faţă de firmele lui Vasile Goie.

 

Anul trecut, la începutul lunii septembrie, CFR SA a făcut o licitaţie pentru ”Revopsire poduri metalice de pe raza Sucursalei „CREIR CF” Cluj”. Contractul în valoare de 495.287 de lei, fără TVA, a fost pus la bătaie de CFR SA pentru ca trenurile să poată circula în siguranţă: ”Lucrări de refacere a protecţiei anticorozive la poduri metalice de cale ferată situate pe raza Sucursalei CREIR CF Cluj, conform caietului de sarcini, pentru menţinerea capacităţii portante a structurilor şi asigurarea circulaţiei trenurilor în condiţii de siguranţă”. Contractul respectiv a fost atribuit firmei VELMANIT IMPEX SRL care este patronată şi administrată de HUJA DANIEL IACOB.

În urmă cu câteva zile, CFR SA a mai avut nevoie să sifoneze nişte bani, mai exact 797.787 de lei, fără TVA. Tot pe un contract de revopsire a podurilor de cale ferată aflate în subordinea Sucursalei Clujene a CFR SA (Revopsiri poduri metalice C.F. pe raza Sucursalei Regionala C.F. Cluj). Beneficiarul contractului este firma GDO Mov Impex. Legătura dintre cele două firme este Vasile Goie, un ştab din nordul ţării. El a fost patronul firmei Velmanit şi este patronul GDO Mov Impex.

Patronul Velmanit, Huja, are 23 de ani, şi afacerile firmei lui au însumat, anul trecut peste 1,1 milioane de lei. Conform cărţii de identitate, el este un ”băiat de la ţară” din satul Trip, comuna Bixad!

El nu a fost mereu patronul acestei firme. În 2012, el a fost numit acţionar şi administrator al acestei societăţi de către Vasile Goie, cel care deţinea societatea. ”DECIZIA NR. 2 din 26.03.2012 a asociatului unic al S.C. VELMANIT IMPEX – S.R.L., J40/9687/1995, cod unic de înregistrare 7913549, sediul: Bucureşti, sectorul 1, bd. Dinicu Golescu nr. 23-25, bl. B, sc. 3, et. 9, ap. 81. Subsemnatul GOIE VASILE, cetăţean român, născut în Negreşti-Oaş, jud. Satu Mare, la data de 23.03.1972, domiciliat în, jud. Satu Mare, localitatea Negreşti-Oaş, Str. Stadionului nr. 1A, posesor al C.I. … eliberată la data de 27.04.2006 de Politia SPCLEP Negreşti-Oaş, CNP …., am hotărât:1. Cesionarea tuturor părţilor sociale către dl Huja Daniel-Iacob, născut în oraşul Negreşti-Oaş, jud. Satu Mare, la data de 14.01.1992, domiciliat în satul Trip nr. …, comuna Bixad, jud. Satu Mare, CNP …. , având CI seria …, eliberată la data 14.01.2010. În urma cesiunii, valoarea capitalului social rămâne aceeaşi, de 200 lei, iar structura capitalului va fi:Huja Daniel-Iacob – 20 părţi sociale x 10 lei=200 lei capital social, participarea la profit şi pierdere va fi de 100%”, arată decizia de cesionare a firmei.

 

Contracte de haltă

Firma patronată de Vasile Goia, împreună cu soţia (Delia), GDO MOV Impex din Baia Mare a primit de la CFR contracte care i-ar putea face pe toţi naşii din sucursala CFR Cluj să fluiere de admiraţie.

CFR i-a plătit aproximativ 4,5 milioane de lei lui Vasile Goia şi soţiei lui pentru ca firma lui, GDO MOV Impex, să execute lucrări de implementare a cerinţelor Schengen în punctele de trecere a frontierei – staţia CF Halmeu.

Spre exemplu, pentru gara din Băbeni, o haltă în care aproape că nu mai opreşte nici un tren, statul român, prin Sucursala CFR Craiova, a dat firmei SC GDO Mov Impex SRL suma de 108.841.00 de lei. De asemenea, un alt contract, tot pentru vopsirea podurilor, a fost atribuit aceleiaşi firme. De data aceasta valoarea lui a fost de 189.873 de lei. Într-un raport făcut anul trecut, Curtea de Conturi a găsit mai multe nereguli la contractele încheiate de compania de stat. Printre nereguli se numără şi contractul de reparaţii la cablurile instalaţiilor SCB pe raza secţiei CT2 Bacău BLA: Orbeni-Fărăoani, încheiat cu SC GDO MOV Impex SRL Baia Mare. Culmea este că fix acelaşi contract a fost licitat şi anul trecut de CFR SA, iar valoarea lui a fost de aproximativ 380.000 de lei.

 

Trip cu Creştin în satul crepuscular

Din acelaşi sat din care sunt Vasile Goie dar şi Daniel Huja se provin şi celebrii fraţi Creştin. Ei sunt implicaţi în dosarul „Păltânea” (afacere cu combustibil, în care a fost implicat şeful SRI Prahova, colonelul Corneliu Păltânea), privatizarea Protan şi privatizarea Scandia etc. Fraţii Creştin au fost acţionari minoritari la Astra şi au făcut afaceri cu produse petroliere de la rafinărie. Unul dintre cei doi fraţi a avut legături de afaceri cu Dorin Cocoş, soţul Elenei Udrea, Dumitru Nicolae „Niro“ şi Dumitru Creştin pentru a construi mai multe hale la Piaţa Crîngaşi, aflată în administrarea primăriei conduse de Ioan Poteraş, iar la construcţia halelor a lucrat şi o firmă deţinută de soţia lui Poteraş.

 

Secară de veghe ca să nu adoarmă pe tren

Vasile Secară, fostul şef al CFR Cluj şi fostul preşedinte al Directoratului CFR Călători a fost pus sub control judiciar pentru şantaj. Timp de aproape doi ani Gazeta de Cluj a bătut toaca în şinele CFR-ului arătând neregulile flagrante care aveau loc sub conducerea lui Secară. Anchetatorii susţin că Vasile Secară urmărea să îl ajute pe Gheorghe Rădulescu să-şi păstreze funcţia în care tocmai fusese numit, evitând astfel o posibilă reintegrare în funcţia de director al SRTFC Braşov a lui Ioan Stegaru. În perioada în care se află sub controlul judiciar, Vasile Secară are interdicţie să părăsească ţara şi să comunice cu mai multe persoane indicate de procurori. Conform unui facsimil prezentat în cadrul acestui articol, fostul şef al CJ Cluj, Horea Uioreanu, a făcut lobby pentru menţinerea lui Secară în funcţie însă, în final, amândoi au fost ”suspendaţi” de procurorii DNA.

1 COMENTARIU

  1. Ministrul Transporturilor,Ghiocel Iulian Matache , nu aude nu vede dar stie?
    DNA , sa controleze toate dosarele de achizitii “in totalitate legale” din perioada 2013-2014-2015 de la CFR Calatori?
    Oare s-a auzit de Secara Vasile(inculpat), Dorobantu Valentin(dirijorul trenurilor pe la REGIOTRANS Bv.), Carmen Maria Popescu(“regina achizitiilor” de la CFR Calatori), Miu Ileana(director economic),Liliana Constantinescu(sef oficiu juridic),Claudiu Dumitrescu(fost membru CA,inculpat), Alexandrina Gatej(fosta presedinte CA),Dana Galben Rachila(membru CA pe viata?),Gavris Teodor(inculpat), Nita Robert, Timis Bogdan, Protopopu Gabriel Telu(inculpat),Berindean Nicolae(inculpat),Szentes Iosif(manager privat la CFR Calatori,lasat de Dorobantu si Secara sa pastoreasca ce a mai ramas din societate) Litra Marcel,Mantoiu Cornel ,Zaharia Adrian, etc?
    Dar pe unde “zace” raportul Ministrului Transporturilor, Ramona Manescu inaintat la organele competente ,referitor la activitatea “ireprosabila” a unora de mai sus in decursul anului 2013 din care rezultau clar probe pentru comiterea unor posibile fapte de coruptie?
    Ulterior, fostul ministru, Ioan Rus l-a impus ca manager general pe udemeristul Iosif Szentes.
    Acesta s-a remarcat in anii trecuti prin faptul ca impreuna cu fostul director general al CFR Calatori, Valentin Dorobantu zis “SMART”, in prezent dirijorul trenurilor private de la Regiotrans Brasov si ulterior cu Vasile Secara,in prezent inculpat , au tesut mersul trenurilor in interesul companiilor private de transport feroviar de calatori, punand astfel umarul la ruinarea companiei de stat.
    …Cei care au condus CFR Călători în ultimii ani…cum ar fi si Valentin Dorobanţu, au fost preocupaţi să falimenteze compania de stat.
    Singura lor grijă a fost să umfle conturile „băieţilor deştepţi” de la calea ferată prin subvenţii foarte mari, în timp ce compensaţiile pentru CFR Călători erau tot mai modeste în raport cu numărul călătorilor.
    În acelaşi timp, în 2012 şi 2013, fostul director general Valentin Dorobanţu a depus eforturi susţinute ca mersul trenurilor să fie intocmit în funcţie de interesele băieţilor deştepţi de la calea ferată, cedând astfel o serie de trasee rentabile ale CFR Călători în favoarea operatorilor privaţi de transport feroviar de persoane,in asa fel incat Regionale ca Bucurestiul si Brasovul sa ajunga “in sapa de lemn”?
    Mai tarziu, echipa de conducere a CFR Călători, în frunte cu directorul Vasile Secară, omul ministrului transporturilor, Ioan Rus, a tesut un nou mers al trenurilor , prin care o serie de rute rentabile, care aduc foarte mulţi bani companiei CFR Călători, au fost cedate către operatorii privaţi.
    Directori de la stat, garantaţi de privaţi.
    Preşedintele Comitetului director al CFR Călători, Vasile Secară, era “ajutat” în demersul de cedare a rutelor rentabile către operatorii privaţi de către unul dintre membrii Comitetului director de atunci- Iosif Szenteş, cel care împreună cu Valentin Dorobanţu au întocmit mersul trenurilor din decembrie 2012 si 2013, prin care operatorii privaţi de transport feroviar de călători au fost favorizaţi în detrimentul CFR Călători…”
    Practic, prin inginerii financiare a căror legalitate ne cam scapă(poate ne lamureste directorul de la Transporturi, Claudiu Dumitrescu), pentru anul 2010 REGIOTRANS a încasat o subvenţie de 126.178.130 RON, REGIONAL a primit 17.155.110 RON, iar TRANSFEROVIAR Grup SA a beneficiat de 8.841.040 RON.
    Culmea ironiei şi golăniei!
    Şi tot culmea e că adunate dau aproximativ 152.174.280 RON adică 79% din suma de 192.384.000 RON care cică s-a obţinut din restructurarea CNCF CFR SA. Păi destul de clar nu?
    Făcând puţin istoric, aflăm că statul român a dezvoltat firmele private finanţându-le în perioada 2008-2010 cu suma totală de 216.743.350 RON (45.805.000 RON în 2008, 57.345.000 RON în 2009 şi 126.178.130 RON în 2010), numai în cazul REGIOTRANS SRL.
    Adunate dau vreo 51 milioane EURO , gaură la bugetul de stat.
    Dacă adăugăm şi subvenţiile primite de REGIONAL – 23.612.110 RON (6.457.000 RON în 2009 şi 17.155.110 RON în 2010), respectiv 8.841.040 RON primită de TRANSFEROVIAR Grup SA în 2010, rezultă bani daţi de stat pe prosperitatea privaţilor în sumă de 249.196.500 RON , adică aproximativ 58 milioane EURO.
    Sigur, oamenii de afaceri vor sări în sus şi vor spune că sumele astea sunt primite pentru un serviciu social, dar atâta timp cât finanţarea este asigurată de stat pentru trenuri care circulă goale şi nu le verifică nimeni dacă chiar fac numărul de kilometri pe care-l pretind iar veniturile proprii tind spre zero absolut, nu prea înţelegem cum e denumită chestia asta o AFACERE?
    Am ajuns in 2015 si se pune intrebarea, cate sute de milioane de euro s-au dus pe “apa sambetei” la transportatorii ferovoari de calatori privati din subventii dar mai ales din contractele de achizitii de tot felul, atribuite cu incapatanare acestora de autoritatea contractanta , CFR Calatori?
    DNA , aveti cuvantul…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.