Primăria Cluj Napoca a pierdut procesul pentru ultima clădire din cadrul ansamblului Cetățuie, . În preajma alegerilor din 2016, Emil Boc îi momea pe clujeni cu proiectul de construire a unui teatru de vară, pentru care administrația locală a și cheltuit bani pe studii și proiecte. Însă, din cauza modalității în care primăria și-a exercitat dreptul de preemțiune pentru achiziționarea clădirii Pavilion G, firma Intenshal a câștigat un proces în urma căruia a devenit proprietarul imobilului. Compania îi aparține lui Horea Dinea, un om de afaceri clujean care, prin intermediul unui partener, este conectat la ”suveica” lui Nelu Varga, patronul CFR Cluj și afacerile fraților Creștin, implicați în dosare penale de corupție.

În preajma alegerilor din 2016 pentru postul de primar, Emil Boc le prezenta clujenilor proiectul unui teatru de vară în care administrația locală ar fi trebuit să investească aproximativ un milion de euro. Însă, la ședința de consiliu local în care a fost discutat proiectul a luat cuvântul reprezentantul firmei Intenshal care a susținut că proiectul nu este sustenabil pentru că firma pe care o reprezintă negociază cu Unita Turism, proprietarul clădirilor de pe Cetățuie, pentru achiziția taman a clădirii respective.

Administrația Boc nu a luat în considerare acest aspect și a cheltuit câteva zeci de mii de euro pentru concursuri de soluții, studii și proiecte prin care teatrul de vară să prindă contur.

Pe de altă parte, și societatea comercială și-a văzut de treabă și a deschis un proces pentru a demonstra că administrația locală clujeană ”s-a fâstâcit” în exercitarea dreptului de preemțiune.

În decembrie anul trecut, Curtea de Apel Oradea a dat câștig de cauză societății comerciale.

Decizia Curţii de Apel Oradea din februarie 2019, menţinută acum în esenţă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Admite excepţia de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local Cluj Napoca nr. 372/16.06.2016 invocată de reclamanta SC Intenshal SRL în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca. Constată nelegalitatea Hotărârii Consiliului Local Cluj Napoca nr. 372/16.06.2016. Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta SC Intenshal SRL în contradictoriu cu pârâtele BT Leasing Transilvania IFN SA şi SC Unita Turism Holding SA. Obligă pârâta SC Unita Turism Holding SA să încheie cu reclamanta contract de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul situat în Cluj Napoca, str. Călăraşilor, nr. 1, înscris în CF nr. 321183 Cluj Napoca, A1 nr. cadastral 321183, teren intravilan în suprafaţă totală de 500 mp şi A 1.1, construcţie având număr cadastral 321183-C1, cu suprafaţa construită la sol de 158 mp – Pavilion I, la parter cu 1 cameră, sub condiţia achitării de către reclamantă a diferenţei de preţ de 90.000 euro+TVA. (…) Obligă pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca să plătească reclamantei suma de 10.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în apel şi în primă instanţă”, arată soluția pe scurt a instanței orădene.

Cetățuia privatizată

În momentul de față, toate clădirile istorice din ansamblul Cetățuie sunt cumpărate de firme private.

Avocatul clujean Camelia Ardelean spune că dreptul de întâietate (preemțiune) al municipalității clujene în cumpărarea clădirii a expirat.

”Clientul meu a semnat un contract de promisiune de cumpărare cu proprietarii acelui imobil așa că mi se pare interesant ceea ce se întâmplă. Din păcate nu sunt mandatată să discut alte aspecte cu reprezentanții presei, sper să mă înțelegeți” a declarat avocatul în 2016 în cadrul discuțiilor despre proiectul teatrului de vară.

Firma Intenshal este administrată și patronată de Horea Dinea. El este asociat, în cadrul mai multor firme, cu Ioan Dâmban, unul dintre directorii afacerii Scania Food. Această societate este controlată de membrii familiei Creștin, implicați într-o serie de dosare penale de corupție.

La rândul lui, Dâmban este asociat în firma  DUNCE TRADE cu Nelu Varga, patronul CFR Cluj, dar și cu societatea Scania Food. Un alt asociat din cadrul Dunce Trade este Robert Berbecel, proxy-ul fostului șef al Consiliului Județean Tulcea, unul dintre baronii PSD din Delta Dunării.

Și celelalte clădiri din ansamblul Cetățuia au fost vândute.

În 2016, firma ludușană Dominus Vega, patronată și administrată de Viorel Zaharia, a obținut autorizația de construcție 1406/ 11.08.2016 cu titlul de Lucrări de intervenție de primă urgență la Pavilionul C3 – Ansamblul Cetățuia Cluj Napoca (clădirea în care a funcționat televiziunea Prima, n.red.). În prealabil a cumpărat imobilul de la Unita Turism. În urmă cu câțiva ani, Zaharia, care este și consul onorific al Sierra Leone, susținea că în clădirea respectivă vrea să deschidă sediul consulatului Sierra Leone în Cluj Napoca. Consulatul respectiv nu a mai fost deschis.

Poarta Vieneză, cealaltă clădire istorică din ansamblul Cetățuia, a fost cumpărată de RONSIDE STEEL SRL, companie patronată de Camelia și Florin Lung. La data achiziției, din firmă făcea parte și Cosmin Sindean, fost manager la City Plaza și șef în cadrul afacerii Platinia care îi aparține lui Vasile Pușcaș.

Florin Lung a fost partener de afaceri cu Laurențiu Bâlc, fiul rotaryanului clujean Laurențiu Bâlc, fratele lui Eugen Bâlc, fost șef în cadrul Astra Asigurări și afacerist în domeniul energiei. Însă, în mare parte, familia Bâlc și-a capitalizat averea, prin intermediul firmei Transilva Cluj, din afacerile cu lemn tăiat din Apuseni.

De altfel, deja în cadrul spațiului Poarta Vieneză sunt deschise restaurante și baruri care funcționează sub sigla Electric Castle.

Un alt imobil a fost cumpărat și restaurat de firma de arhitectură Arhimar.

Gargara lui Boc

Aproape anual, primarul Emil Boc anunța că vrea să cumpere imobilele istorice de pe Cetățuie pentru a le introduce într-un circuit turistic. Proprietățile respective au fost deținute de o firmă privată, Unita Turism, controlată de JOSEF GOSCHY și de AVAS, autoritate care deține un pachet minoritar de acțiuni. Clădirile istorice din acel spațiu se aflau într-o stare avansată de degradare pentru că municipalitatea nu s-a preocupat să le renoveze în cadrul unui parteneriat cu cei de la Unita Turism. Mai mult, în loc să se înțeleagă cu cei din cadrul societății private, reprezentanții primăriei clujene au ales să se judece cu firma Unita.

Privitor la acele imobile și la teren, Primăria Cluj-Napoca a avut drept de preempțiune, adică de întâietate în cazul în care bunurile sunt scoase la vânzare. Cu toate acestea, intențiile lui Emil Boc și ale consilierilor locali au fost doar o gargară făcută în ședințele publice, chiar dacă în nenumărate rânduri reprezentanții primăriei au spus că sunt dispuși să cumpere imobilele istorice de pe cetățuie pentru a le integra într-un circuit turistic.

Patronul Unita Turism a arătat într-o adresă trimisă administrației locale modalitatea în care reprezentanții administrației locale și-au exercitat acest drept.

„În cursul anului 2014 am primit de la Primăria Cluj-Napoca o adresă prin care mi se cere imperios să execut lucrări de întreținere și renovare la clădirile istorice aflate în vecinătatea hotelului Belvedere. (…) am luat decizia de a vinde cele cinci construcții. A fost o decizie corectă, consider eu, pentru că un investitor privat poate avea la dispoziție mult mai rapid și fără multe formalități fondurile necesare de investit. (…) În loc să continui cu acest gen de lucrări, Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca a exercitat dreptul de preemțiune în două din cele cinci construcții, spunând stop oportunităţii de a dezvolta zona. Oare cu ce scop doreşte Primăria Cluj-Napoca să cumpere şi să întreţină aceste construcţii atâta timp cât există firme private care cu bani proprii, nu cu fonduri atrase, doresc şi aşa să facă aceste lucrări pe care Primăria nu are cum să le realizeze?”, arată patronul Unita Turism, JOSEF GOSCHY, în adresa menționată.

În final, administrația locală și-a exercitat dreptul de preemțiune în privința unui imobil și a unui teren. Acum, Primăria Boc a mai rămas doar cu un teren în suprafaţă de 10.000 mp, pentru care a plătit către proprietar, societatea Unita Turism Holding, suma de 100.000 de euro.

Primăria Cluj Napoca a pierdut Cetățuia la ÎCCJ

În 20 octombrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a dat un verdict tot în favoarea societății private.

”Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei BT LEASING TRANSILVANIA IFN S.A. Ia act de renunţarea recurentei-reclamante INTENSHAL S.R.L. la judecata recursului declarat de împotriva deciziei civile nr. 52/C/2019 – A din 28 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal. Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA, prin Primar, împotriva deciziei nr. 52/C/2019 – A din 28 februarie 2019 şi a deciziei nr. 304/C/2018 – A din 20 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Oradea – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal. Obligă recurentul-pârât CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA să plătească recurentei –reclamante INTENSHAL S.R.L. suma de 5000 lei reprezentând plata parţială a cheltuielilor de judecată. Definitivă”, arată soluția ÎCCJ.

4 COMENTARII

  1. Tipic boc – mimează că lucrează, dar de fapt totul a fost înscenat pentru ca banii să poată fi sifonați pe PUZuri, studii de pre-pre și fezabilitate etc. Asta pe lângă că e și un incompetent de prima mână.

  2. Pe site-ul primariei e publicat PUZ Cetatuie, unde se propune expropierea pentru cauza de utilitate publica a intregii platforme. Nu cladirile in sine, insa piateta din fata hotelului Belvedere si alte terenuri. Va exista o dezbatere publica privind PUZ-ul in noiembrie.

  3. Boc a cheltui bani, a sperat sa se judece in Cluj, pt. ca in Cluj nime nu castiga in fata primariei..dar pierzand in Oradea a zis ca ii fufu el pe toti..expropiere. Boc asta expropriaza dupa cum vrea el, asa ia terenuri si case din pix de parca joaca monopoly si nu afecteaza vietile oamenilor.

  4. O alta proprietate din ansamblul Cetatuia se va vinde. Poarta Nordica(actualmente Poarta Vieneza) Se vorbeste ca s-ar fi demarat procesul de instiintare privind dreptul de preemptiune. Sa vedem ce se va intampla…mai ramane ceva a Clujului? Se zvoneste ca o societate maghiara ar dorii proprietatea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.