Curtea de Apel Cluj a redeschis dosarul în care Gregorian Bivolaru a fost achitat. Astfel că, la sfârșitul lunii februarie, s-a stabilit redeschiderea cazului în care acesta era cercetat pentru trafic de persoane. Deși sursele judiciare spun că judecarea cauzei este doar o coincidență cu arestarea în inculpatului în Franța este greu de crezut acest aspect.

 

În prezent Gregorian Bivolaru se află în arest pe teritoriul Franței după ce a fost prins folosind o identitate falsă.

Odată cu redeschiderea dosarului, la sfârșitului lunii februarie, Bivolarul a fost dus în fața unui judecător la Curtea de Apel din Paris unde i s-a prezentat cererea de extrădare emisă de autoritățile române. Potrivit procedurii statului francez, în trei săptămâni, inculpatul află dacă va fi trimis în România.

Curtea de Apel Cluj a stabilit deja un termen la dosar, pe 11 martie. Dacă Bivolaru nu va fi extrădat, va fi judecat în lipsă.

”Curtea de Apel Cluj a înregistrat, luni, 29 dosarul în care Gregorian Bivolaru şi alte 19 persoane sunt judecate pentru trafic de persoane. Este vorba despre un apel la o sentinţă a Tribunalului Cluj din 2015 prin care Bivolaru fusese achitat într-un dosar de trafic de persoane, care este vechi, din 2007. Judecarea acestui dosar nu are legătură cu extrădarea lui Bivolaru din Franţa, dacă nu se vor finaliza procedurile de extrădare până în 10 mai, acesta va fi judecat în lipsă” se arată în informațiile publicate de presa națională.

Apărătorii lui invocă faptul că liderul MISA are statut de refugiat politic în Suedia şi, potrivit Convenţiei de la Geneva, nu poate fi extrădat.

Pe lângă faptul că a susţinut, în faţa magistraţilor francezi, că e cetăţean bulgar, Gregorian Bivolaru a mai avut un argument, în încercarea de a scăpa de arestare.

 

A scăpat ca prim minune! Nici o acuzație nu era legal fondată

Fără a face vre-o legătură la ideologiile lui Bivolaru sau la teoriile sale despre purificarea corpului și a minții prin yoga, acesta a fost achitat de către judecătorul de la Cluj, în urmă cu aproape 10 ani pentru că autoritățile nu și-au făcut bine ”treaba”.

„Dispune achitarea inculpatului Bivolaru Gregorian de sub învinuirea comiterii infracţiunilor de constituire a unei organizaţii cu caracter fascist (…) având în vedere că fapta nu era prevăzută de legea penală, de promovare a ideologiei fasciste, rasiste sau xenofobe, având în vedere că fapta nu era prevăzută de legea penală (…). Dispune achitarea inculpatului Bivolaru Gregorian de sub învinuirea comiterii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei unui stat străin, având în vedere că art.1 al.1 din O.U.G. 112/2001, care sancţiona fapta de trecere ilegală a frontierei unui stat străin, a fost abrogat. (…) Dispune achitarea inculpatului Bivolaru Gregorian de sub învinuirea comiterii infracţiunii de trafic de persoane”, se arată în soluţia judecătorului.

Potrivit documentului citat, faptele pentru care judecătorul a dispus încetarea procesului penal pe motiv că s-au prescris sunt iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat, instigare la discriminare, promovare a ideologiei fasciste, rasiste sau xenofobe, trecere ilegală a frontierei de stat, instigare la ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.

În sentinţă se arată că instanţa a constatat că probele din dosar obţinute prin interceptările telefonice sunt nelegale.

„Constată nelegalitatea probelor obţinute prin interceptările telefonice şi înregistrările audio şi dispune excluderea mijloacelor de probă constând în procesele-verbale de consemnare a convorbirilor inculpatului Bivolaru Gregorian, proceselor-verbale de percheziţie întocmite cu ocazia percheziţiilor efectuate în datele de 18 martie 2004, 19 martie 2004, 21 martie 2004, 22 martie 2004 şi 23 martie 2004 şi dispune excluderea din probatoriu a tuturor faptelor constatate şi obiectelor ridicate şi consemnate în procesele-verbale de percheziţie nelegale”, se mai menţionează în document.

 

Judecătoarea Adriana Ilieș „Lipsa completă a unei rigori necesare în întocmirea unui rechizitoriu

Odată făcută publică motivarea din dosarul în care a fost achitat, au ieșit la iveală detalii de necrezut. Judecătoarea Adriana Ilieș a precizat că rechizitorul era făcut de mântuială. Argument ce a determinat-o să-l achite pe Bivolaru.

„Nu se poate să nu se remarce totuşi lipsa completă a unei rigori necesare în întocmirea unui rechizitoriu, astfel cum este impusă de prevederile art. 328 N.C.P. (art. 263 V.C.P.). Astfel, cu ocazia descrierii faptei sunt făcute mai întâi doar nişte afirmaţii foarte generale, de genul: a determinat prin abuz de autoritate un mare număr de adepţi să muncească neremunerat în folosul său si al MISA, fără a se indica apoi în mod concret: în ce a constat abuzul de autoritate exercitat de inculpat asupra fiecărei părţi civile în parte; în ce a constat activitatea neremunerată desfăşurată la îndemnul inculpatului Bivolaru G. de către fiecare parte civilă în parte, cu indicarea perioadei şi a locului în care a fost desfăşurată; în ce a constat beneficiul obţinut de pe urma fiecărei părţi civile şi cum a fost el distribuit fiecărui membru al presupusului grup infracţional organizat; care sunt probele cu care se susţin aceste acuzaţii indicate pentru fiecare parte civilă separat.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.