În debutul acestui comentariu vreau să amintesc tuturor celor care au uitat, dar și celor care au vrut să uite că eu, pe numele meu Cozmin Gușă, sunt cel care am reclamat încă din ianuarie 2005 pericolul formatării unei a doua frății a Securității, Traian Băsescu tocmai câștigase alegerile cu mine șef de campanie, avertizându-l pe noul președinte în funcție să nu facă așa ceva, că va fi foarte periculos pentru România și că vom deveni practic un stat securist. În ianuarie 2005 am dat acel interviu Adrianei Duțulescu de la România Liberă, actuala șefă de la Digi24. Vă mai reamintesc că pentru câțiva ani am luptat singur împotriva acestui marasm al Statului Paralel, iar mai apoi episoadele mele de luptă cu Coldea au fost de mare notorietate, episoade în care vitejii de astăzi, marii analiști antisecuriști, stăteau ascunși pe sub paturi și tremurau de frica Statului Paralel. Deci, apropo de comentariile referitoare la mine sau la invitații mei că de ce nu ne apucăm să luptăm voinicește cu Anton Rog, cu SRI-ul sau cu ce se întâmplă sau cu ce s-a zis, vă reamintesc: am și expertiza, și vechimea să pot zice multora „ciocul mic”, pentru că atunci când eu analizam și mă băteam cu excesele securismului, voi, măi copii, nici nu înțelegeați, sau dacă înțelegeați, tăceați mâlc.

Să revin la scandal. Scandalul Anton Rog-SRI face parte dintr-un calendar de evenimente post-demisia lui Eduard Hellvig, care s-a petrecut în urmă cu mai mult de 10 zile. Multe s-au întâmplat după aceea demisie, v-ați obișnuit cu comentariile mele: de la scandalul Firea-Pandele, până la scandalul Coldea-Grindeanu, până la scandalul primarului inculpat de la Constanța și multe altele se înscriu într-un calendar, dar și acest scandal Rog-SRI. El a debutat prin circularea pe Tik Tok și apoi pe WhatsApp a unei secvențe mai vechi în care generalul Rog se exprima într-un mod colocvial despre potențialul departamentului pe care îl conduce. Am vorbit și eu acum patru zile primul despre așa ceva în editorialul meu de la Gold FM. Însă, cei care au amorsat scandalul au ales și un jurnalist credibil și influent, nu pe mine, ci pe Bogdan Tiberiu Iacob, pentru a interpreta și a mediatiza în exces afirmațiile pe care le-a făcut Anton Rog, dându-le din comentarii o tentă negativă, dar, atenție, și făcând efortul de a inventa AUR ca posibilă țintă a spuselor generalului de la SRI referitoare la imixtiunile neconforme cu legea în campania electorală. Asta a fost o manipulare alături și de alte interpretări ale lui Bogdan Tiberiu Iacob, deoarece beneficiarul principal al manipulărilor pe Internet a fost și este USR sau oricare alt partid care nu are mare aderență populară, dar este folosit de către Factorul Extern pentru a culege cât mai multe sufragii, așa cum s-a întâmplat la precedentele alegeri europarlamentare din 2019.

În mod consecutiv, ca să comentăm acest scandal, au apărut și analiști revoltați, cu alură de acoperiți ai altora, nu ai serviciilor românești, cum ar fi Sorin Ioniță spre exemplu, sau a fost reșapat de declarațiile unor rezerviști de tip ronin ca Predoiu, Silviu Predoi, fostul șef de la SIE. Roninul este cel care și-a terminat munca în favoarea samuraiului, a fost samurai în favoarea suveranului și își caută de lucru sub diverse angajamente, lucrând, practic, pentru bani, nemaibeneficiind de onoarea de a fi fost samurai.

Nu mai stau astăzi să recapitulez ce a zis Anton Rog, atenție, în urmă cu peste două săptămâni, dar spun altceva: adevărul e că dacă n-ar fi așa cum zice Rog, adică dacă SRI-ul n-ar avea acest potențial de a influența, de a monitoriza, de a asculta, atunci ar fi foarte grav, pentru că SRI nu s-ar mai putea înscrie printre serviciile performante cel puțin din interiorul cercului euro-atlantic, unde toate serviciile secrete sunt în stare să facă așa ceva și fac așa ceva. Un alt adevăr este că avem o problemă, depistabilă în urma scandalului SRI-Rog, și mai precis SRI-ul are o mare problemă: rezerviștii, informatorii și acoperiții, foști ai serviciului, dar care astăzi sunt recrutați de către Factorul Extern. Nu vă dau prea multe exemple, dar vi-l ofer pe decoratul de către Ambasada Franceză, Florian Coldea, care și el este un ronin, adică un om lăsat pe stradă după ce a fost mare ofițer activ al SRI, care își face banii și care, sub protecție externă, colportează informațiile pe care le-a dobândit în timpul serviciului, ce se presupunea a fi în favoarea României, și le uzufructează în beneficiu personal prin contracte extrem de bănoase într-o țară, România, atenție, pe care o denumim „colonie” tocmai pentru că avem dovezi că deciziile sunt impuse extern.

Am avut vorbe bune legate de Eduard Hellvig la demisie. Așa era și normal, pentru că a rezolvat multe dintre problemele serviciului din perioada Maior-Coldea referitoare la normalitate mai multă, lipsa arestărilor la prima oră a dimineții, atitudini de tip torționar pe care le practicau ofițerii superiori din SRI, împreună cu procurorii lui Kovesi. Astăzi o să pot să spun că Eduard Hellvig a lăsat nerezolvată exact această problemă a rezerviștilor sau a acoperiților care astăzi sunt folosiți de către serviciile secrete externe în favoarea intereselor acelor țări sau unor corporații multinaționale și care în felul ăsta își fac un mare beneficiu personal. Eduard Hellvig n-a putut, n-a vrut sau n-a fost lăsat; nu știm și probabil că nici nu vom ști dacă el nu va spune.

Scandalul Anton Rog-SRI oferă, însă, posibilitatea scanării acestei armate de ronini ce acționează contra interesului național, favorizând companiile străine de tip OMV sau deciziile în justiție de tip Udrea băgată, Popovici scos, în oglindă, după cum vrea Factorul Extern. Revin, așadar, la aceleași întrebări pe care le-am pus în cazul lui Hellvig, adresate însă generic SRI-ului dar și CSAT-ului: se poate să scăpăm de această armată de ronini? Cred că da, zic eu. Se vrea? Posibil. Suntem lăsați de către Factorul Extern să scăpăm de această armată de ronini? Nu cred. Dar asta nu înseamnă că acest lucru nu trebuie făcut. Apropo de titlul acestei editorial, cine a amorsat acest scandal al SRI și cine îl folosește? Eu înclin să cred că tocmai SRI-ul l-a amorsat și-l folosește, acesta fiind și motivul pentru care nu a avut nicio reacție publică împotriva acestor defăimări la adresa SRI. La această întrebare ne pot răspunde precis chiar cei din departamentul lui Anton Rog, general SRI, care acum se uită la noi și în următoarele ore ne vor analiza și convorbirile, și gesturile, și click-urile. (Cozmin Gusă)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.