Guvernul Ponta la aniversară

S-a împlinit un an de la instalarea primului Guvern Ponta, după ce Guvernul Mihai Răzvan-Ungureanu a primit un vot de neîncredere din partea Parlamentului. Formarea lui n-a fost uşoară. Până a ajuns doamna Ecaterina Andronescu la Învăţământ s-a mai vorbit despre doi profesori insignifianţi, unul dintre cei propuşi a fost nevoit să plece, domnul Mang de la Oradea, despre care nici premierul nu a putut să spună că nu a plagiat, iar, după depunerea jurământului, şi Mircea Diaconu de la Cultură a plecat, deoarece a fost declarat incompatibil de instanţele judecătoreşti.

În prima etapă a guvernării s-a încercat destituirea lui Băsescu, care nu a reuşit şi, fiindcă, aşa cum a recunoscut chiar domnul Victor Ponta, guvernanţii au fost cam precipitaţi, dar şi datorită faptului să preşedintele a avut sprijinul ferm al UE şi Statelor Unite, nu dintre-o deosebită simpatie, ci fiindcă au considerat procedura abuzivă. Este însă sigur că această mişcare politică ne-a adus un prejudiciu pe care-l suportăm şi în momentul de faţă, şi nu este mai puţin adevărat că eşecul referendumului nu i-a adus o creştere de popularitate preşedintelui.

Al doilea Guvern Ponta s-a instalat ca urmare a unei categorice victorii la alegerile parlamentare. Acestea au determinat o majoritate USL, în cele două camere ale Parlamentului, de 70%. Cu unele modificări pe care le apreciez ca neesenţiale, acest cabinet ne conduce şi în momentul de faţă.

Pactul de coabitare între şeful Guvernului şi Preşedinte se pare că funcţionează, chiar dacă unii exaltaţi, ca domnul Ghişe, Sorin Roşca-Stănescu şi marele orator de la Tulcea nu-l apreciază deloc şi ar dori un circ continuu. Pactul este singura şansă ca România să funcţioneze cât de cât normal şi să avem relaţii bune, atât cu lumea civilizată, în general, cât şi cu instituţiile financiare internaţionale, în special.

Coaliţia USL, din punct de vedere politic, a cam reuşit să realizeze cam tot ce şi-a propus, inclusiv angajarea răspunderii pe legea restituirii proprietăţilor sau a echivalentului acestora, şi nu am îndoială că, în acest an, vom avea atât o Constituţie revizuită, cât şi regionalizarea ţării, despre care a vorbit mult şi preşedintele Băsescu, pe vremea când îl avea în fruntea Guvernului pe Emil Boc.

La realizări, ar trebui consemnată şi cea apreciată de Preşedinte, anume că la 31 decembrie 2012 am înregistrat un deficit bugetar sub 3%, ceea ce este cu adevărat o performanţă în actuala Europă, care trăieşte sub amprenta crizei. Domnul Ponta nu a acceptat, spre meritul lui, cântecele sirenelor populismului, care ar fi însemnat să se risipească banul public. Chiar dacă s-au mai angajat şi ceva funcţionari pe la primării, în primul trimestru al acestui an, totuşi se menţine un echilibru macroeconomic, singura premisă sustenabilă atât pentru creşterea consumului, cât şi pentru o dezvoltare economică sănătoasă.

Indexarea pensiilor şi readucerea salariilor bugetarilor la aproximativ nivelul avut înainte de tăierea lor cu 25%, deşi nu a fost un lucru rău, nu a reuşit să producă efectele scontate, deoarece leul s-a devalorizat, şi ca urmare a efectelor inflaţiei.

La capitalul neîmpliniri trebuie consemnată reducerea investiţiilor. Acest fenomen este singurul care creează noi locuri de muncă, dar întrucât nu sunt bani suficienţi, s-a tăiat de la investiţii şi s-a dat la pensii şi salarii. Parteneriatul public-privat şi o absorbţie mai bună de fonduri europene ar mai putea ameliora lucrurile.

Nu consider că s-a instalat o dictatură în ţară, mai ales în contextul unei opoziţii puţin consistente şi divizată, plină de orgolii, dar, îndeosebi, de incoerenţă. Marţi seara, l-am auzit la B1 TV pe MRU. A dat răspunsuri echivoce, chiar ermetice la unele întrebări, dar ceea ce îi lipseşte cel mai mult mi se pare realismul. Nu este suficient să critici „colegii” şi să te consideri că eşti sau ai soluţia salvatoare, şi trebuie să ai o susţinere populară pentru a promova un proiect viabil. Or, tocmai acesta lipseşte deopotrivă pentru PNL, cât şi pentru celelalte formaţiuni de dreapta. Pentru mine, Ungureanu rămâne o mare dezamăgire, chiar dacă l-am simpatizat încă de pe vremea când era invitatul lui Iosif Sava de la emisiunile lui muzicale la televiziunea publică.

Dar nu-i plâng excesiv pe cei din Opoziţie. Pe Victor şi pe Crin îi doresc cu multă consecvenţă alegătorii şi o sa-i aibă încă multă vreme. Nu-mi permit să jignesc electoratul român, deoarece derapaje se întâlnesc pretutindeni în lume.

Astfel, aproape de momentul aniversar pentru domnul Ponta, preşedintele Franţei, François Hollande, împlineşte un an de când s-a instalat la Elisée. În sondajele făcute, socialistul de la Paris are o poziţie de neinvidiat, una din cele mai slabe pe care a avut-o vreodată un preşedinte al Republicii Franceze. Mi se pare că s-a „remarcat” numai prin faptul că a legalizat căsătoria homosexualilor. Îl critică deopotrivă atât extrema stângă şi ecologiştii, cât şi dreapta. În acest moment, majoritatea francezilor îl regretă pe excentricul Sarkozy. Un prim şi major eşec al lui Hollande este faptul că Franţa nu s-a încadrat în limitele prescrise de UE cu privire la deficitul bugetar, dar se aplică şi aici adagiul latin „Quod licit jovis, non licit bovis”. Egalitate între oameni şi state nu există decât în teorie, respectiv într-o lume ideală.

Revenind la bilanţul nostru, consider că premierul Ponta poate raporta un rezultat satisfăcător, mai ales într-un context internaţional economic care nu prea s-a ameliorat în ultima vreme. Chiar dacă aprecierea pe care am făcut-o ar putea să apară unora ca excesivă, mai ales în contextul sondajului din Adevărul de miercuri, 8 mai 2013, în care se spune că numai aproximativ 20% din români sunt mulţumiţi de actuala guvernare, îmi asum răspunderea pentru afirmaţia pe care am făcut-o. Perspectivele guvernării sunt determinate nu numai de factori obiectivi, cum ar fi situaţia economică internaţională, ci şi de elemente subiective, care ţin de coaliţia de la putere. În ultima vreme, tensiunea dintre PSD şi PNL este permanentă împotriva unor dezminţiri neconvingătoare ale liderilor coaliţiei.

09.05.2013

Adrian Man

P.S.: Am citit că, la sfârşitul acestei luni, ne va vizita Mario Vargas Llosa, pentru a i se decerna titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Babeş-Bolyai şi a avea întâlniri cu oamenii de cultură clujeni. Mă bucură mult această ştire, deoarece încă de pe vremea când doamna Merkel vizita Clujul, din această pagină, am susţinut că marele scriitor sud-american, pe lângă Premiul Nobel şi alte nenumărate distincţii, merită şi această onoare din partea Clujului, pe care-l văd, în continuare, ca una din capitalele culturale ale Europei.