În timpul Guvernului Tăriceanu, liberalii care au condus ministerele au tras linie şi au cheltuit, la finalul mandatelor, circa 500 de milioane de euro. Suma fabuloasă a fost risipită pe maşini, calculatoare, televizoare şi mobilier. În acelaşi timp, o parte dintre artizanii acestui prăpăd au dat declaraţii pe DNA, dar până acum situaţia a rămas în expectativă. Campionii cheltuielilor sunt David, Adomniţei, Vosganian şi Nicolăescu de la Sănătate.  

În timpul Guvernului Tăriceanu s-au cheltuit pe mizilicuri circa 500 de milioane de euro din banii publici. Liberalii care au condus ministerele s-au comportat ca nişte adevăraţi sultani din Brunei şi au aruncat cu euro în stânga şi-n dreapta, cumpărând cu 500 de milioane de euro maşini, calculatoare şi mobilier. În 2008, potrivit Mediafax, din buget au fost cheltuiţi 500.000.000 de euro pentru maşini, calculatoare şi mobilier, de zece ori mai mult decât în 2007.
Campion la capitolul risipă este Cristian David, fost ministru de interne în Guvernul Tăriceanu, care a dat mână liberă Poliţiei Române să-şi înnoiască parcul auto. Aproape 3.000 de maşini de poliţie, automobile de oraş şi de teren au fost achiziţionate anul trecut de către Inspectoratul General al Poliţiei Române cu 426,4 milioane lei. În această afacere a trebuit să se implice şi Traian Băsescu, ce a sesizat instituţiile statului pentru o analiză foarte serioasă cu privire la autoturisme şi echipamente contractate de către Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (MIRA). Şeful statului a afirmat că MIRA a semnat contracte pentru 392 de autoturisme Logan la preţul de 11.700 de Euro bucata, pentru care s-au contractat echipamente de 40.000 de Euro, de trei ori mai scumpe decât maşinile, iar pe autoturisme BMW s-au contractat echipamente pentru Poliţia Rutieră în valoare de 60.000 de Euro. Împotriva deciziei lui Băsescu, fostul Guvern a reacţionat violent pentru a-şi proteja afacerile. “ Preşedintele Traian Băsescu se comportă ca un preşedinte de partid politic şi foloseşte preşedinţia şi CSAT pentru a lansa subiecte artificiale în preajma campaniei electorale”, a răspuns premierul Călin Popescu Tăriceanu, referitor la acuzaţiile privind achiziţia de autoturisme pentru Poliţie.  

Educaţia lui Adomniţei  

Pe locul doi în irosirea banului public se situează liberalii Cristian Adomniţei şi Anton Anton, care au decis să cheltuiască peste 900 de milioane de lei prin Ministerul Educaţiei şi Cercetării, pe calculatoare, LCD-uri şi mobilier. Cu toate acestea, calculatoarele promise pentru elevi s-au dovedit a fi doar abace pentru că Senatul a respins ordonanţa de urgenţă a Guvernului, prin care elevii claselor a IX-a şi a X-a urmau să aibă calculatoare tip desktop.

Fostul ministru Adomniţei a fost anchetat şi de procurorii DNA, într-o afacere în care era implicat şi magnatul liberal ieşean Relu Fenechiu, pentru modul în care au fost achiziţionate transformatoare de la mai multe societăţi ieşene. În 2006, firmele lui Relu Fenechiu (SC La Rocca SRL, Fene Grup SA) ar fi cumpărat cu 20 de miliarde de lei vechi zeci de transformatoare pe care le-ar fi revândut societăţii Electrica Moldova cu o sută de miliarde de lei vechi. O firmă a lui Adomniţei a participat la licitaţia pentru transformatoare. În acest caz – verificat de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) – au fost audiate mai multe persoane, printre care şi fostul ministru al justiţiei, Tudor Chiuariu. În februarie, liberalul Chiuariu a fost citat în calitate de martor în dosarul în care Fenechiu este vizat. Cu puţin timp înainte ca Adomniţei să fie demis din funcţia de ministru al educaţiei, DNA a emis o citaţie pe numele acestuia, convocându-l la audieri.
 
Varujan, băiatul deştept

Un alt ministru liberal cu “mâna largă” este Varujan Vosganian, fostul ministru al economiei şi finanţelor, care a aruncat 3,6 milioane de euro pe maşini. El a mai cumpărat calculatoare şi alte echipamende video-audio, cheltuind 46 de milioane de euro din banul public. Pe vremea lui, pe data de 24 noiembrie 2008, Ministerul Finanţelor a decis să plătească toate datoriile către SC Protan pentru anul 2007, în valoare de 7.690.000 de lei. Asta, după ce mai bine de un an a refuzat (pentru că din bugetul pe anul în curs nu se poate plăti o datorie veche, dacă aceasta nu a fost identificată clar în buget). De asemenea, Vosganian a refuzat să facă publice contractele de energie încheiate de Hidroelectrica cu “băieţii deştepţi” din energie. Despre cazurile Protan şi  “băieţii deştepţi” din energie, Gazeta de Cluj a scris numeroase articole în ediţiile anterioare.
Conform liderului PDL Mureş, Dorin Florea, Vosganian şi Tăriceanu ar putea fi anchetaţi pentru subminarea economiei naţionale, cap de acuzare pentru care a fost împuşcat Nicolae Ceauşescu. “Miniştrii României nu sunt deloc sancţionaţi şi studiez posibilitatea ca, în calitate de vicepreşedinte al Asociaţiei Municipiilor, să cer cercetarea ministrului de Finanţe, Varujan Vosganian, şi a primului-ministru Tăriceanu (a foştilor demnitari, n.red.) pentru subminarea economiei naţionale şi atingerea siguranţei naţionale. S-a prezentat un deficit de 2-3 %, dar, în realitate, este de cinci procente. Era anunţată criza şi noi am aruncat volume de bani pe piaţă. Bugetul este schilodit cu 30%. 2.000 de miliarde în bani vechi (200 de milioane de lei noi – n.r.) s-au aruncat la sfârşit”, a declarat Florea printr-un comunicat de presă.  
 
Sănătatea liberalilor

Şi fostul ministru al sănătăţii, Eugen Nicolaescu, a achiziţionat ambulanţe de 200 milioane lei, precum şi televizoare, calculatoare şi mobilier din instituţiile păstorite de el, în valoare de 31 milioane de lei.

De asemenea, Nicolaescu şi-a decontat lunar o sumă de bani pentru o chirie fictivă, în condiţiile în care are un apartament proprietate personală în Bucureşti încă din anul 1981. De asemena, Nicolaescu l-a cooptat, acum, în firma sa, Team Audit Financiar, pe propriul consilier, Sorin Iordache. Soţia ministrului, Constanţa Nicolaescu, l-a adus pe acelaşi consilier, Sorin Iordache, în firma pe care o deţine, Conen Consulting, numindu-l, în plus, şi administrator. În Ministerul Sănătăţii, soţia consilierului Sorin Iordache, Marcela, este şefa Direcţiei de Resurse Umane. Iar Direcţia Farmaceutică este condusă de aproape 10 ani de Mariana Iordache, căsătorita cu fratele lui Sorin, Niculae Iordache.
Mariana Iordache, cea mai veche în minister dintre membrii familiei, este şi cea care face legătură cu zona afacerilor. Sora sa, Georgeta Cristea, deţine, împreună cu soţul ei, Adrian Cristea,  în jur de 15 firme, dintre care multe au profil medical şi farmaceutic. În patru dintre acestea, soţii Cristea îl au drept partener pe Niculae Iordache, fratele consilierului ministrului Nicolăescu.
Una din firmele soţilor Cristea, A&G Med Trading, pare a fi vedeta relaţiilor privilegiate cu Ministerul Sănătăţii. Cel puţin în ultimii doi ani, A&G Med Trading a obţinut numeroase contracte cu Ministerul Sănătăţii şi cu instituţiile subordonate ale acestuia. Cele mai mari afaceri cu statul, perfectate de A&G Med Trading, au fost cele încheiate direct cu Ministerul Sănătăţii. Firma a semnat un contract de 1,6 milioane de euro, fără licitaţie, pentru achiziţionarea de vaccinuri DTP-HB. În decembrie 2006, A&G Med Trading a participat la o licitaţie pentru vaccinuri antigripale, unde s-au prezentat numai două firme, amândouă câştigând câte o parte din contract. Felia companiei A&G a fost de peste 3 milioane de euro, cu toate că a avut un preţ mai mare cu 3 lei pentru fiecare vaccin decât cealaltă firmă, SC Farmexpert DCI SA. Sorin Iordache spune că lucrează cu Eugen Nicolăescu din anul 1995.
 

Ştefan Trandafir

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.