Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Sydney, dotat cu premii totale de 687.900 dolari, miercuri, după ce a învins-o pe Karolina Pliskova (Cehia), a cincea favorită, cu 6-4, 7-5.

Principala favorită a competiției s-a impus într-o oră și 38 de minute, la capătul unui meci disputat.

Românca (24 ani) a reușit un prim break în al treilea ghem al meciului și a preluat conducerea cu 2-1, după care s-a desprins la 5-1. Simona nu a reușit să încheie setul și Pliskova a revenit în joc, apropiindu-se la 5-4. Halep a salvat o minge de 5-5, dar a reușit în cele din urmă să își adjudece setul, cu 6-4, după 39 de minute.

Și în setul secund jucătoarea constănțeană a câștigat pe serviciul adversarei în al treilea ghem, apoi a făcut 3-1, a avut 4-2, dar Pliskova a reușit egalarea (4-4). Au nu mai puțin de patru break-uri consecutive, însă în cele din urmă Halep a reușit să câștige setul, cu 7-5, și să obțină victoria.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.