Corespondentul AGERPRES, Florin Ştefan, transmite: Partidul Social-Democrat (SPD) trebuie să-şi asume mandatul primit de la alegători şi să demonstreze responsabilitate în cadrul unei mari coaliţii, singura variantă care poate asigura acum stabilitate Germaniei, cu condiţia ca Angela Merkel să accepte apelurile SPD la realizarea unor reforme echilibrate din punct de vedere social, a declarat liderul grupului S&D din cadrul Parlamentului European, Hannes Swoboda, citat într-un comunicat dat publicităţii luni.
‘Încurajez SPD să-şi asume mandatul primit de la alegători şi să demonstreze responsabilitatea în cadrul unei mari coaliţii. Numai o mare coaliţie poate asigura acum stabilitate, cu condiţia ca Angela Merkel să accepte apelurile SPD la realizarea de reforme echilibrate din punct de vedere social. Este nevoie urgentă de o influenţă social-democrată în viitorul guvern german pentru a realiza reforme progresiste în Europa şi o mai mare echitate socială în Germania’, a afirmat Swoboda.

Opţiunea unui guvern cu o majoritate absolută a CDU-CSU ar fi ‘un risc’ pentru Germania şi Europa. ‘Un guvern stabil şi reforme importante nu pot depinde de o majoritate de un vot’, a apreciat liderul grupului S&D.

Germania, cea mai mare ţară şi economie din Europa, a suferit sub guvernarea conservatoare-liberală din ultimii patru ani şi ‘distanţa dintre bogaţi şi săraci creşte şi tot mai mulţi oameni sunt angajaţi sub pregătirea lor’, a adăugat Hannes Swoboda.

‘SPD, condus de Peer Steinbrück, a avut o campanie puternică pentru echitate socială şi corectitudine în Germania şi Europa. Îi felicit cu căldură pe social-democraţii germani pentru rezultatele foarte încurajatoare şi pentru încrederea arătată de alegătorii germani’, a mai spus liderul S&D.

Rezultatele provizorii privind alegerile parlamentare din Germania arată că actuala coaliţie dintre conservatori şi liberali nu poate continua. Cu aproximativ 26% din voturi, SPD şi ameliorat substanţial rezultatele obţinut în alegerile din 2009, se menţionează în comunicatul S&D.

Cancelarul Angela Merkel a câştigat detaşat alegerile legislative germane de duminică, după ce partidul ei conservator, CDU-CSU, a obţinut 41,5% din voturi, potrivit rezultatelor oficiale provizorii.

Aliatul său liberal /FDP/ este înlăturat din Bundestag, pentru prima dată în istoria Germaniei nereuşind să atingă pragul de 5% din voturi /4,8%/, iar partidul social-democrat SPD, cu care Angela Merkel ar trebui în mod logic să discute despre o „mare coaliţie”, a obţinut 25,7% din voturi.

Verzii au coborât sensibil la 8,3% (-2,3 puncte), în timp ce stânga radicală Die Linke a obţinut 8,6% (-3,3 puncte).AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.