Un complex imobiliar, ce va include locuințe, birouri, food court, o galerie comercială, un hotel, un apart-hotel și o terasă înierbată, este în prezent în proces de consultare publică. De asemenea, este planificată donarea unui imobil de 400 de metri pătrați către Primărie. Proiectul urmează să fie supus aprobării Consiliului Local.

Terenul de 1,3 hectare este deținut de S.C. HEXAGON DISTRICT S.R.L. și este situat la intersecția străzii Oașului cu strada Gării, într-o zonă în plină reconversie urbană, incluzând Parcul Armătura, malurile Someșului, podul Răsăritului și Parcul Feroviarilor. Pentru a obține aprobarea necesară, în anii precedenți, arhitecții din Comisia de Urbanism au ajustat înălțimea propusă a clădirilor – 7 etaje pentru corpul de hotel, 9 etaje pentru aparthotel și reducerea înălțimii clinicii medicale la 3 etaje, aliniindu-se astfel cu ultima clădire a vecinilor de la Liberty.

Lucrările prevăzute în cadrul proiectului includ:

  • Construirea de clădiri rezidențiale colective, cu spații comerciale/servicii la parter, clădiri cu funcțiuni administrative, medicale și turistice
  • Racordarea la rețelele tehnico-edilitare existente
  • Sistematizarea verticală a terenului
  • Amenajarea de platforme, alei și drumuri de acces
  • Crearea de spații verzi și plantate
  • Realizarea de platforme gospodărești și lucrări tehnico-edilitare
  • Amenajarea străzilor adiacente: Oașului, Fundătura Oașului, și strada Gării, cu inclusiv alei auto, pistă pentru biciclete, zone pietonale și spații verzi
  • Dezmembrarea suprafețelor afectate de servitute de utilitate publică și a suprafețelor de teren necesare modernizării străzii Fundatura Oașului

În subsolurile clădirilor se vor amenaja parcări pentru autovehicule și biciclete, precum și spații tehnice necesare funcțiunilor propuse. Pe domeniul public, se vor amenaja 8 locuri de parcare în partea de sud a străzii Fundătura Oașului, care vor fi destinate parcării publice pentru persoanele cu dizabilități și parcărilor electrice, pentru a servi funcțiunile de interes public.

Spațiul verde va reprezenta aproximativ 30% din suprafața totală, însă o parte semnificativă din teren va fi ocupată de clădirea cu parter dedicat alimentației publice. De asemenea, se va amenaja un mic parc pe acoperiș. De asemenea, 800 de metri pătrați din teren urmează să fie donați Primăriei pentru lărgirea străzilor din jurul proiectului și reconfigurarea sensului giratoriu, costurile fiind suportate de dezvoltator.

Proiectul este derulat de către Hexagon District SRL, parte a grupului de firme Hexagon, controlat anterior de către Florin Mariș, fiul fostului director al Direcției Silvice Cluj, Traian Mariș. În prezent, Traian Mariș este decedat. În 2019, grupul a vândut clădirile de birouri Vivido Business Center, Advancity Business Center și Cube Office din Cluj-Napoca. Aceste spații au fost achiziționate pentru 30 de milioane de euro de către Ideal Projects Services București.

Proiectul a fost elaborat de arhitecții de la Arhimar și va fi supus aprobării Consiliului Local înainte de a obține autorizația de construcție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.