Compania de stat Hidroelectrica, principalul producător de energie electrică din România, a anunțat admiterea la tranzacționare a acțiunilor sale în categoria Premium a pieței reglementate a Bursei de Valori București (BVB).

„Suntem încântați că acțiunile Hidroelectrica sunt tranzacționabile la Bursa de Valori București. Este etapa finală a unui proces pe care ni l-am asumat, o împlinire a unui efort intens și de durată, ale cărui rezultate le vedem astăzi. Reușita IPO-ului reprezintă, pe de o parte, o realizare istorică pentru companie și, pe de altă parte, o dovadă a potențialului imens pe care îl are piața de capital românească de a contribui la creșterea noastră ca economie, ca țară și ca națiune. Aș dori să le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibilă această listare de referință pentru angajamentul, consecvența, grija și munca asiduă depusă în realizarea acestui proiect. Interesul semnificativ din partea investitorilor naționali și internaționali reprezintă o dovadă nu doar a calității curente a afacerii noastre, ci și a perspectivelor sale viitoare, iar listarea în categoria Premium a pieței reglementate a BVB va susține creșterea pe termen lung a Hidroelectrica. În numele companiei, urez un călduros bun venit tuturor noilor noștri acționari. Așteptăm cu nerăbdare să împărtășim cu dumneavoastră viitoarele succese, pe măsură ce stimulăm crearea de plus valoare,
contribuind în același timp la atingerea obiectivelor de tranziție energetică ale României”, a declarat Bogdan Badea, director executiv al Hidroelectrica.

Grupul deţine şi operează 182 de hidrocentrale, cinci staţii de pompare şi un parc eolian ce sunt amplasate strategic în opt surcursale organizate geografic pe teritoriul României. Capacitatea de producţie totală instalată a activelor hidroenergetice ale Societăţii este împărţită în hidrocentrale de acumulare, hidrocentrale pe firul apei şi staţii de pompare. Societatea deţine un portofoliu de producţie 100% din surse regenerabile, cu o capacitate hidroelectrică de producere instalată de 6,3 GW şi o capacitate eoliană onshore instalată de 108 MW în parcul eolian Crucea.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat că listarea Hidroelectrica la BVB reprezintă un vis pentru foarte mulţi români, de peste zece ani, şi a precizat că nu este proiectul unei persoane, nu putem scrie pe el “început de Popescu, terminat de Burduja”, ci este un proiect al României. Burduja a făcut apel către toţi românii să investească în piaţa de capital, în Bursa de Valori Bucureşti şi în Hidroelectrica.

“Cu siguranţă sunt aici oameni care au merite mult mai mari decât mine în acest vis care se împlineşte astăzi. Listarea Hidroelectrica este un vis pentru foarte mulţi români, de peste zece ani. Nu este proiectul unei persoane, nu este un proiect de infrastructură fizică, nu putem scrie pe el ”început de Virgil Popescu” şi terminat de Sebastian Burduja, la nivel de miniştri, cum au făcut alţii, la nivelul infrastructurii fizice, este un proiect al României”, a declarat Sebastian Burduja, miercuri, la evenimentul prilejuit de listarea la Bursă a companiei Hidroelectrica.  

El a afirmat că Hidroelectrica este o companie cu un portofoliu de peste 200 de obiective. 

“Celebrăm. perla sectorului energetic românesc, compania Hidroelectrica, de sub autoritatea tutelară a Ministerului Energiei. Este o companie care astăzi are o capitalizare de aproape 10 miliarde de euro, una dintre cele mai importante companii din Europa şi ne mândrim cu asta. Este o companie cu un portofoliu de peste 200 de obiective, hidrocentrale, staţii de pompare şi cu planuri foarte ambiţioase de viitor, tot în sectorul energiei verzi, de la parcuri fotovoltaice până la offshore, onshore wind şi multe alte lucruri despre care am discutat deja cu conducerea companiei şi sunt convins că urmare a acestui eveniment va fi mult mai uşor să le punem în practică”, a explicat Burduja.

El a amintit că este vorba şi despre o celebrare a pieţei de capital. 

“În al doilea rând, o celebrare a pieţei de capital. O economie de piaţă, o economie liberă nu poate exista fără o piaţă de capital puternică. Şi iată că România îşi asumă, poate mai târziu decât ne-am fi dorit, rolul vital pe care piaţa de capital şi Bursa de Valori Bucureşti îl au pentru dezvoltarea economică. (…) Discutăm astăzi de peste 140.000 de investitori pe Bursa de Valori Bucureşti. În 2019, cifra era de 40- 50.000, deci este o triplare a numărului de investitori pe Bursa de Valori Bucureşti. Interesul investitorilor de tip retail s-a manifestat şi în listarea Hidroelectrica şi noi am insistat foarte mult ca tranşa pentru investitorii de tip retail să fie 20 la sută din ceea ce s-a listat”, a afirmat ministrul Energiei. 

El a făcut un apel către români să investească în Bursa de Valori Bucureşti şi în Hidroelectrica. 

“Fac un apel către toţi românii să investească în piaţa de capital, în Bursa de Valori Bucureşti şi în Hidroelectrica.Am făcut un exerciţiu foarte simplu. Am luat ca referinţă anul 1998. Şi am spus că dacă un român ar fi investit 100 de lei în indicele BET, deci o investiţie sigură, 100 de lei lunar, din 1998 până astăzi ar fi avut undeva la 292.000 – 300.000 de lei ca urmare a acelei investiţii. Dacă ar fi pus acei bani într-un cont bancar, cu tot respectul pentru toţi prietenii din bănci care sunt astăzi aici şi le mulţumim, ar fi avut undeva la 70.000 de lei. Dacă i-ar fi ţinut la saltea sau în podul casei, ar fi avut undeva la 30.000 de lei”, a mai afirmat ministrul Energiei, potrivit news.ro.

Citește și: O firmă trimisă în judecată de DNA a pus mâna pe contractul de peste 562 mil. de lei pentru realizarea drumului care conectează Cluj-Napoca cu A3

1 COMENTARIU

  1. Cel mai mulți bani la bugetul provinciei canadiene Quebec sînt de la HidroQuebec firmă 100% de stat, ce face, duce și distribuie curent, adică monopol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.