Societatea bistrițeană Dimex 2000 Company SRL a câștigat contractul de 562,61 milioane de lei pentru execuția Drumului Expres Tureni, șosea de legătură între Autostrada Transilvania și DN 1 Turda-Cluj-Napoca, o rută propusă să devină legătura orașului de cinci stele la A3.

La finalul anului trecut, Direcția Națională Anticorupție anunța că au fost trimiși în judecată firmele Frasinul SRL, Dimex 2000 Company SRL și administratorii lor, respectiv Traian Larionesi și Ioan Scurtu, după ce ar fi folosit materiale obținute prin exploatare minieră fără licență. Este vorba despre un drum forestier, amenajat acum 7-8 ani. De asemenea, cei doi constructori sunt acuzați că ar fi apelat la subcontractori fără a anunța beneficiarul lucrării. Conform anchetatorilor, cele două firme ar fi prejudiciat bugetul UE cu suma de 4.156.577 lei și bugetul Agenției Naționale pentru Resurse Minerale cu sumă de 34.122 lei.

Ce spun anchetatorii:

„În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: În perioada 2014-2015, în contextul implementării a două proiecte finanțate din fonduri nerambursabile ce vizau modernizarea infrastructurii rutiere forestiere în comunele Josenii Bârgăului și Prundu Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud, administratorii celor două societăți ar fi pus la dispoziția reprezentanților celor două comune mai multe documente nereale pe care aceștia din urmă le-ar fi depus fără vinovăție la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (A.P.D.R.P.).

Documentele respective cuprindeau informații nereale referitoare la:

– proveniența pietrei sparte ce a fost utilizată la construcția unora dintre drumurile forestiere (o parte din acest produs de carieră ar fi fost exploatat fără drept de la fosta mină Colbu, situată pe raza comunei Prundu Bârgăului),

– constructorul care ar fi efectuat în realitate majoritatea lucrărilor de construcție a unuia dintre drumuri (această activitate ar fi fost subcontractată fără drept unei societății comerciale, fără a fi anunțat beneficiarul lucrării).

Aceste demersuri ar fi avut ca rezultat prejudicierea, de către cei doi oameni de afaceri, a bugetului UE cu suma de 4.156.577 lei și a bugetului Agenției Naționale pentru Resurse Minerale în sumă de 34.122 lei. În cauză s-au dispus măsuri asiguratorii asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin celor două societăți comerciale.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și Agenția Națională pentru Resurse Minerale au comunicat că se constituie părți civile în cauză”, a transmis DNA.

Procedura pentru semnarea contractului va fi demarată peste 10 zile

„Astăzi a fost desemnat câștigătorul contractului pentru construcția drumului de legatură dintre #A3 și #DN1(localitatea #Tureni, județul #Cluj)!

Asocierea DIMEX-2000 COMPANY (Leader),OBRAS PUBLICAS Y REGADIOS,OPR ASFALT,AUTOTEHNOROM,CON-A OPERATIONS va avea la dispoziţie 562,61 milioane de lei (fără TVA) şi 18 luni pentru a finaliza lucrările.

Drumul expres cu o lungime de circa 5 km va avea o lățime a benzii de circulație de 3,5 metri, un acostament lat de 2,25 metri și spațiu median de 3 metri lățime prevăzut cu separatoarele de sens.

Pe această șosea vor fi construite 7 poduri și viaducte, din care cel mai lung va fi la kilometrul 4 peste Valea Racilor, un viaduct cu 6 deschideri și o lungime totală de 258 de metri din care tablierul are 246 metri.

Procedura pentru semnarea contractului finanțat din fonduri europene nerambursabile va putea fi demarată peste 10 zile, dacă nu vor fi depuse contestații.”, a anunțat marți Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Citește și: Profesorul criminal din Cluj Napoca condamnat la 21 de ani

3 COMENTARII

  1. Procurori de caryon ce avem. Pai si anul trecut aveam legea prescrierii raspunderii civile si penale. De ce mai deschizi dosare cu fapte de acum 7, 8 ani? Cand stii sigur ca sunt prescrise faptele. Sa piarda timpul pe salatii de 4-5 mii de euro.

  2. lasa-i in amarul lor ca acuma le-au picat grinzile de pe pod…a batut un vant de basini si s-a prabusit podul de pe centura becleanului gestionata de papagalul psd moldovan…m arele ctitor…in curand si moldovan o sa se transfere la bari impreuna cu prostocul de fratior vitreg denes…si ce-i mai lauda tise soldoveanul pe constructorii bestreteni….niste gozuri…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.