Schema de despăgubire pentru sectorul HoReCa a fost lansată marţi, iar aplicaţiile se pot depune până la data de 20 iulie, a scris pe Facebook ministrul Economiei, Claudiu Năsui.

„Procesul de aplicare este foarte simplu şi în întregime online. Nu vă trebuie decât maximum 3 documente: autorizaţia de funcţionare din 2019 şi 2020, şi un raport de expertiză despre provenienţa pe CAEN-uri a cifrei de afaceri pe care o poate furniza orice expert contabil sau auditor. Banii nu se vor da pe principiul primul venit, primul servit, ci vor fi daţi pentru toată lumea. Dacă se depăşeşte bugetul, vor fi împărţiţi proporţional la toţi. Deci nu există niciun stimulent să aplice cineva la începutul perioadei de aplicare şi nici la final”,

Postarea ministrului de resort este însoţită de un tutorial care arată cum se face aplicaţia pentru această schemă.

„Pentru a uşura cât mai mult viaţa oamenilor care aplică pentru aceste despăgubiri avem aici un tutorial video care arată pas cu pas cum se face o aplicaţie pentru această schemă. Sfatul meu este să-l urmăriţi şi apoi să faceţi aplicaţia, pentru că nu contează momentul în care o faceţi, aveţi la dispoziţie până pe 20 iulie. În plus faţă de video, suntem alături de dumneavoastră să vă răspundem la toate întrebările. Colegul meu, Paul, va face o sesiune de răspunsuri la întrebările dumneavoastră pe pagina de Facebook a Ministerului economiei astăzi de la ora 11:30 până la ora 14:00”, a arătat Claudiu Năsui.

Bugetul alocat acestui tip de ajutor de stat este estimat la 500 de milioane de euro, echivalent în lei, iar bugetul alocat Schemei pentru anul bugetar 2021, aprobat prin Legea nr. 15/2021 a Bugetului de Stat pentru anul 2021, este de 2,5 miliarde de lei.

Sursa: stiripesurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.