Expertiza ADN venita din Germania tinde sa demonstreze nevinovatia celor doi tineri, Andrei Hosu si Bogdan baciu, raportul excluzand varianta ca cei doi sa fie autorii jafului. In concret trebuiau sa fie analizate trei probe genetice, un fir de par de la locul jafului care s-a consumat, o urma consumata si ea gasita pe o clanta si o scandura din lemn de la ghiseu. Dupa analiza acesteia din urma, specialistii Eurofin Forensics, firma specializata din Germania, au stabilit ca nu este posibil ca cei doi sa fi lasat urmele ADN, deci practic sa fie jefuitorii.

Raportul privind ADN a fost inaintat la dosar si instanta invitata la nunta

Procesul celor doi tineri Andrei Hosu si Bogdan Baciu, suspectati in celebrul dosar “Jaf la BT”, pare sa se indrepte spre concluzia fireasca si anume a achitarii. Fiind principala proba in baza careia sunt acuzati, Andrei Hosu si Bogdan Baciu cerusera, prin intermediul avocatilor, ca proba ADN sa fie analizata in Germania pe cheltuiala proprie, instanta incuviintand aceasta masura. La termenul din data de 11 octombrie, in fata Tribunalul Cluj a ajus raportul institutului german, insa s-a acordat un nou termen in luna noiembrie, motivandu-se ca este nevoie de un expert pentru a intelege continutul acestuia. La acelasi termen de judecata, avocatii au mai inaintat o cerere si anume ca Bogdan Baciu, inculpat si prieten din copilarie a lui Andrei Hosu, sa poata participa la nunta acestuia care va avea loc sambata, 15 octombrie. Tot avocatii au cerut ca la nunta sa poata fi prezente si sora si mama miresei, ambele martore in dosar. Dupa ce judecatoarei i-a fost inaintata invitatia la nunta pentru a fi copiata si anexata la dosar, instanta a incuviintat cu titlu temporar ca cei doi tineri sa se intalneasca cu martorele la nunta.

Si SRI-ul le-a fost aproape

Singurul aspect care mai ramane de dezbatut in dosarul in care Andrei Hosu si Bogdan Baciu au petrecut mai bine de un an in arest ramane calcularea cu precizie a inaltimii atacatorilor dupa  imaginile video surprinse la momentul jafului. Un prim punct de vedere in acest a fost raportul privind inaltimea atacatorilor emis de catre expertii Serviciului Roman de Informatii (SRI). La un termen anterior, procurorul de caz incerca sa demonstreze ca rapoartele emise de Serviciul Roman de Informatii (SRI) nu sunt in masura sa ajute la aflarea adevarului, argumentand ca institutia nu ar avea toate certificarile ISO necesare. Este si normal ca Ministerul Poblic sa se opuna din acest punct de vedere, considerand faptul ca Institutul de Tehnologii Avansate din cadrul SRI a intocmit un raport favorabil celor doi suspecti. In urma constatarii stiintifice efectuate, reiese cu multa claritate faptul ca Bogdan Baciu, considerat a fi unul dintre cei care au partipat la jaful de la BT, are cu 6 centimetri mai putin decat persoana care apare in inregistrare si despre care anchetatorii sustin ca este el. In raport este calculata, cu mare precizie, inaltimea atacatorilor, calculand ca “persoana 1”, care apare in camerele de supraveghere ale bancii si care este asimilata lui Baciu, ar avea o inaltime de 1,84 metri, cu o marja de eroare de 1,68 cm. Asta in timp ce Vlad Hosu, avocatul partilor, a prezentat instantei o adeverinta medicala eliberata de Policlinica Studenteasca cu putin timp inainte de jaf, document in care este precizata, in mod clar, inaltimea acestuia, si anume aceea de 1,78 metri. Cu alte cuvinte, Bogdan Baciu nu se inscrie nici in marja de eroare. In cazul lui Andrei Hosu, inaltimea calculata de SRI este mult mai apropiata de inaltimea reala. Astfel, “persoana 2” din raportul SRI, care apare ca fugind in casieria bancii si despre care anchetatorii sustin ca ar fi Andrei Hosu, are o inaltime de 1,74 metri, cu o marja de eroare de 2,5 cm. Andrei Hosu are o inaltime de 1,72 cm.
Acelasi raport venit de la SRI releva inca o data posibila lipsa de identitate intre atacatorii de la banca si inculpatii din dosar. Conform constatarilor stiintifice, “persoana 2”, asimilata lui Bogdan Baciu, are o masura la picior masurata de 29,8 centimetri, in timp ce “persoana 1”, asimilata lui Andrei Hosu, are o masura de 29,35 cm la picior. Adica Baciu ar avea piciorul mai mare decat a lui Hosu, lucru care, in realitate, este fix invers.

Expertiza in procesul penal

Procedura expertizei
Art. 118. – Expertiza se efectueaza potrivit dispozitiilor din prezentul cod, afara de cazul cand prin lege se dispune altfel. Dispozitiile art. 113 se aplica in mod corespunzator.
Expertul este numit de organul de urmarire penala sau de instanta de judecata, cu exceptia expertizei prevazute in art. 119 alin. 2.
Fiecare dintre parti are dreptul sa ceara ca un expert recomandat de ea sa participe la efectuarea expertizei.
Experti oficiali
Art. 119. – Daca exista experti medico-legali sau experti oficiali in specialitatea respectiva, nu poate fi numit expert o alta persoana, decat daca imprejurari deosebite ar cere aceasta.
Cand expertiza urmeaza sa fie efectuata de un serviciu medico-legal, de un laborator de expertiza criminalistica sau de orice institut de specialitate, organul de urmarire penala ori instanta de judecata se adreseaza acestora pentru efectuarea expertizei.
Cand serviciul medico-legal ori laboratorul de expertiza criminalistica sau institutul de specialitate considera necesar ca la efectuarea expertizei sa participe sau sa-si dea parerea si specialisti de la alte institutii, poate folosi asistenta sau avizul acestora.

Continutul raportului efectuat in Germania
In rapotuls emis de catre institutul de specialitate din Germania se arata:
 “Analizele molecular-genetice efectuate pe urma 2 manerul usii si 1 – firul de par, nu au avut rezultat. In consecinta se stabileste ca pe aceste obiecte purtatoare de urma nu se gaseste material celular propice efectuarii analizei ADN. Analizele molecular-genetice a urmei 5 – manerul mobilei au condus la stabilirea unui profil partial compus din putine caracteristici. Datorita calitatii precare a ADN-ului nu a fost posibila stabilirea unui model ADN. De asemenea nu este posibila potrivirea cu suspectii sau cu persoana in cauza.
Analiza molecular-genetica a materialului celular nu a condus in cazul urmei 003 – scandura de lemn, partea cu 6 gauri, la stabilirea de caracteristici ADN concrete, ci numai la multiple identificari de secvente. In consecinta, nu a fost posibila realizarea unui model ADN. De asemenea nu este posibila potrivirea cu suspectii sau cu persoana in cauza.
Rezultatul analizei molecular-genetice a materialului celular in cazul urmei 003 – scandura de lemn, partea cu doua gauri, a fost un amestec de caracteristici provenind de la mai mult decat o persoana. Acest rezultat se potriveste pentru comparatie directa cu suspectii. Pe baza caracteristicilor ADN diferite, persoanele de comparatie, Andrei Dan Hosu *29.10.1989 si Bogdan Baciu *23.08.1989 sunt excluse ca fiind cele care au lasat aceste urme”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.