În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca – Secţia 2 Poliţie, cu sprijinul Serviciului Criminalistic, au identificat şi depistat doi bărbaţi bănuiţi de comiterea mai multor furturi.

Din cercetările efectuate rezultă că, la data de 23 aprilie a.c., cei doi, în vârstă de 22 şi 29 de ani, din Cluj-Napoca, ar fi sustras bunuri (televizor, laptop-uri, bani, etc.) din 2 locuinţe de pe raza municipiului Cluj-Napoca, cauzând un prejudiciu de circa 5.000 de lei.

Totodată, la data de 24 aprilie a.c., tânărul de 22 de ani ar fi pătruns, fără drept, într-o locuinţă din Cluj-Napoca, unde ar fi fost surprins de persoana vătămată, abandonând astfel bunurile pe care ar fi intenţionat să le sustragă (unelte electrice). De asemenea, la data de 25 aprilie a.c., acesta ar fi sustras un telefon mobil din incinta unei societăţi comerciale, cauzând un prejudiciu de circa 850 de lei.

În urma identificării şi depistării celor în cauză, prejudiciul total a fost recuperat în proporţie de circa 50%.

În baza probatoriului administrat, cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar ulterior arestaţi preventiv pentru 30 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt şi furt calificat.

Cercetările continuă în cauză pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.