Preşedintele venezuelan, Hugo Chavez, a declarat că de acum duce "bătălia pentru viaţă", duminică, la o zi de la sosirea sa în Cuba pentru chimioterapie, după ce a fost operat de cancer în urmă cu o lună.

"Din adăpostul meu, duc lupta pentru viaţă", a afirmat Hugo Chavez pe contul său de Twitter.

Preşedintele venezuelan s-a felicitat, de altfel, pentru "reuşita inaugurării, duminică, a jocurilor Alba (Bloc de stânga latino-american)".

Aceste jocuri au fost inaugurate pe stadionul venezuelan Lara în prezenţa a 2.000 de atleţi din 23 de ţări care vor concura în cadrul a 32 de discipline sportive.

"Iar acum (…) Să facem loc fotbalului! Haide Vinotinto! Să fie glorioasă şi inspirată! Vom învinge!", a declarat Hugo Chavez într-un alt mesaj. El a făcut aluzie la echipa de fotbal a Venezuelei, care s-a întâlnit duminică seara cu Chile în sferturile de finală ale Copa America.

Preşedintele venezuelan a ajuns sâmbătă seara târziu în Cuba în compania unei dintre fiicele sale pentru a urma chimioterapie în urma unei operaţii de cancer suferite la 20 iunie la Havana.

Presa cubaneză a difuzat imagini cu preşedintele purtând o cămaşă roşie şi salutându-l de pe pasarela avionului pe omologul său cubanez, Raul Castro, venit să îl întâmpine în prezenţa ministrului său de Externe Bruno Rodriguez.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.