Am ascultat doi istorici în ultimele trei săptămâni. Primul a fost profesorul Martyn Rady de la University College London, ca invitat al Asociaţiei Vechiul Cluj, joi seara, 17 septembrie, 2015. Întâlnirea a fost organizată în localul Buricu Târgului din incinta Muzeului Etnografic al Transilvaniei. Invitatul permanent este Tudor Sălăgean, directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei. Specialist în Istoria Central Europeană, odată invitat la Cluj, profesorul Martyn Rady şi-a ales o tematică foarte inspirată. Doi suverani născuţi la Cluj, Matia Corvin (n. Cluj, 23 febr. 1443, d. la 6 aprilie, 1490) şi Ştefan Bocskay (n. 1 ian. 1557, d. la 29 dec., Casovia). Primul născut în clădirea de azi Casa Matei, iar Ştefan Bocskay născut în clădirea care aparţine azi Universităţii Sapienţia, vis-a-vis de Casa Matei.
Excelent pregătit, profesorul Martyn Rady a prezentat cele două personalităţi ale istoriei Transilvaniei.“Sunt fascinat de această regiune pe care mulţi o tratează doar prin mitul lui Dracula, ceea ce e totuşi greşit. Am în vedere de multă vreme un proiect amplu. Voi trata istoria Transilvaniei din 1440 până la 1842. E o veche dorinţă şi pasiune a mea de a scrie acest volum, dar e încă în faza de proiect”.
Întrebările puse profesorului au fost dintre cele mai…ciudate. Cum ar fi…”unde se află locul lui Mihai Viteazul în acest context? Rog reţineţi, şi o spun cu toată credinţa în sfântul adevăr: Mihai Viteazul NU a fost “Breaking News” în cancelariile de la Praga şi Viena. Nu a fost “headline”, o prioritate, la nivelul imperiului.
Martyn Rady s-a blocat la întrebările care i-au fost puse despre Mihai Viteazul, a cărui imagine ne-a fost creată nouă, românilor, ca pe un personaj de dimensiuni globale ale epocii lui, deci la 1600. Imaginea ne-a fost implantată în creierul nostru, prin diferite metode. Scrise, cum au fost manualele şcolare şi prin filmul lui Sergiu Nicolaescu, altele cu zecile. Trebuie să spunem adevărul, mai ales copiilor noştri. Altfel devenim ridicoli în faţa unor personalităţi ale istoriei universale, cum este Martyn Rady, şi mulţi alţii.
De la Martyn Rady aşteptăm o revenire la Cluj şi evident finalizarea proiectului “Istoria Transilvaniei de la 1440 până la 1842”. Cu totul spontană şi inspirată a fost intervenţia directorului formaţiei “Flauto Dolce”, Zoltan Majo, care i-a oferit profesorului de istorie Martyn Rady, un CD cu muzică veche, cântată în Transilvania secolelor XV-XVIII.
Cel de al doilea istoric a fost Lucian Boia, invitat pe data de 8 octombrie, orele 18:00, în cadrul Festivalului Internaţional de Carte Transilvania, Ediţia a-III-a 6 – 11, octombrie, 2015. Mărturisesc emoţia cu care am aşteptat această apariţie. Din mai multe motive.
Unu, îi citisem vreo trei cărţi destul de incitante; “Primul Război Mondial”, “Sfârşitul Occidentului ?”, “Istorie şi Mit în Conştiinţa Românească”. Îl citasem în mai multe editoriale ale mele tocmai pentru că mi s-a părut că este “un altfel de istoric”. Un fel de istoric revoluţionar. Îmi rămăseseră în minte citate întregi din cartea “Primul Război Mondial”, capitolul “Dreptate şi nedreptate la Versailles” paginile 96, 97. Citez: “Despre Transilvania nu se poate spune că era simplu, o provincie românească. Era românească, maghiară şi germană, românii fiind majoritari dar nu cu mult peste jumătate din populaţie (53,8% potrivit recensământului maghiar din 1910; 57,8% în 1930), în timp ce maghiarii reprezentau, în 1910, 31,6% (de fapt nu doar maghiarii etnici, ci cei înregistraţi ca vorbitori de maghiară), iar în 1930 , 24,4%; germanii 10,8% în 1910 şi 9,8% în 1930. Cu alte cuvinte nici minoritarii nu erau atât de minoritari. […] Unirea Transilvaniei cu România s-a petrecut în urma deciziei unanime a Marii Adunări de la Alba Iulia, din 1 decembrie, 1918. E un act devenit pentru români de-a dreptul mitologic, aşa încât puţini istorici îndrăznesc să exprime o rezervă (şi, poate, cei mai mulţi nici nu se gândesc că ar mai fi ceva de spus). Condiţiile nu erau totuşi cele mai potrivite (armata română tocmai intrase în Transilvania) pentru organizarea fără cusur a unei asemenea consultări. Ceea ce bate la ochi – chiar dacă este un “detaliu” peste care se trece uşor–este ca Adunarea de la Alba Iulia nu avea cum să suplinească un referendum. Nu doar românii erau în drept să decidă asupra viitorului Transilvaniei, ci toţi locuitorii acesteia. Aproape jumătate din populaţie n-a fost, aşadar, întrebată dacă doreşte sau nu să intre între frontierele României. […] Ce s-ar fi întâmplat însă dacă un referendum ar fi avut ca miza nu doar unirea, ci şi statutul Transilvaniei în cadrul României.[…] E foarte posibil ca autonomia să fi fost dorită de majoritatea de transilvăneni, indiferent de apartenenţa lor etnică. Liderii românilor ardeleni au încercat iniţial să joace cartea autonomiei”.
Aceasta a fost întrebarea mea pentru Lucian Boia. El scrisese în a sa “Primul Război Mondial”, paginile amintite, exact răspunsul pe care aş fi vrut să-l aud de la el pe viu grai. Doream să aflu numele mai multor lideri români care au dorit autonomia Transilvaniei, nu numai cel al lui Ioan Slavici, pe care l-a menţionat în tentativa de răspuns. Eu ştiam mai multe nume de rezonanţă ale românilor de atunci. Întreaga seară Lucian Boia a răspuns monosilabic, sau a spus simplu că “nu răspund la întrebare”. Ciudat. Oare ce s-a întâmplat cu istoricul care şi-a construit numele “altfel de istoric”. Acum pozând în faţa noastră într-un produs de proastă calitate, încercând să-l facă vandabil ? Am avut o revelaţie. Aveam în faţa mea o persoană fără identitate în Cluj, Transilvania, Ardeal. Îl văzusem într-o emisiune pe TVR2, o transmisie înregistrată la Târgu-Mureş, în acelaşi format. A vorbit şi a răspuns la întrebărilor venite din audienţă. Dar asta a fost în urmă cu vreo patru-cinci ani. Oamenii se schimbă. (People change).
Urmărit de umbra fostului Lucian Boia, a doua zi m-am delectat cu un periplu Veneţian la expoziţia de aquarelă a Prof. Univ. Dr. Liviu Vlad. Domnul doctor m-a purtat în gondole într-un oraş de vis, iar în cele peste 42 de exponate mi-a oferit două studii de cai de o rară frumuseţe. L-am felicitat telefonic pentru expoziţie şi extraordinarul talent. Medicul chirurg de la Chirurgie III, şi-a dedicat viaţa oamenilor, iar pictând a dat un sublim existenţei lui. Dânsul a fost prezent la întâlnirea cu istoricul din seara anterioară. I-am mărturisit spontan: “I-am pus o întrebare lui Lucian Boia. Mai bine tăceam”.
Prof. Emil Aluaş 11 octombrie, 2015
Preşedinte-Fondator, Fundaţia PRO WEST Cluj-Napoca, RO
Prezentare autor:
Cadru universitar în Europa şi SUA, refugiat politic în SUA în 1986, publicist cu peste 600 de editoriale/articole/interviuri, publicate în România, Germania (Stuttgart), SUA, profesorul Emil Aluaş este fondatorul şi preşedintele Fundaţiei PRO WEST, Cluj
