Din cauza condițiilor meteo, mai mulți arbori au căzut pe carosabil în diferite zone din Cluj, în special în zona de munte a județului.

Ultimul caz s-a înregistrat sâmbătă seară pe drumul judeţean 103K Căpușu Mare – Agârbiciu – Râșca.

Potrivit ISU Cluj, pompierii din cadrul Gărzii Gilău au intervenit seara trecută pentru înlăturarea unor arbori și ramuri căzute peste drumul 103K, între localitățile Agârbiciu și Dângău Mare. La fața locului a acționat o autospecială pentru înlăturarea arborilor și ramurilor doborâte de acumulările mari de zăpadă, în urma precipitațiilor căzute recent.

Peste 3.300 de pompieri, cu peste 2.500 mijloace tehnice, au fost la datorie pentru limitarea şi înlăturarea efectelor generate de vremea neprielnică sub incidenţa căreia se află mai multe judeţe din ţară, a informat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). 

Potrivit unui comunicat de presă, în cursul zilei de sâmbătă, în intervalul 7,00 – 21,00, manifestarea fenomenelor hidrometeorologice prognozate a generat efecte în 52 de localităţi din 16 judeţe – Bihor, Brăila, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Dolj, Galaţi, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vaslui şi Vrancea.

Citește și: Fain la primărie pe banii UE! Emil Boc i-a servit pe consilieri cu o sifonată de câteva milioane de euro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.