Înalta Curte de Casație și Justiție a decis definitiv că primăriile nu mai au dreptul să le solicite investitorilor imobiliari să cedeze o parte din teren pentru emiterea autorizației de construire sau a certificatului de recepție a lucrărilor. Decizia ÎCCJ ar putea pune capăt șantajului pe care Primăria Cluj-Napoca l-a ridicat la rang de artă. 

După ce a ajuns la cârma Primăriei Cluj-Napoca, Emil Boc a pus bazele unei tradiții de la care nu se abate sub nicio formă. Edilul condiționează emiterea autorizației de construire de cedarea unei părți din terenul pe care investitorii intenționează să ridice imobile. Reprezentanții primăriei susțin că au recurs la aceste tertipuri pe motiv că investitorii aduc o încărcătură prea mare de populație în zonele respective și trebuie să dea o mână de ajutor pentru descongestionarea traficului. În acest mod investitorii acceptă oferta primăriei și preferă să „doneze” o bucată de teren către municipalitate, iar în schimb primesc autorizații de construire cu indicatorii maximi prevăzuți în zonă. 

Mai mult, există o discriminare între tipurile de proprietari: cei care care construiesc locuințe individuale nu beneficiază de extinderea indicatorilor dacă cedează o bucată de teren, însă  marii investitori au dreptul să-și extindă construcția până la atingerea indicatorilor maximi prevăzuți în zonă.

Dreptul la proprietate, garantat de Constituție, dar condiționat de PUG

Prin urmare PUG-ul condiționează eliberarea unor autorizații de construire cu indicatori maximi de cedarea unei părți din teren. Acest aspect este stipulat și în Regulamentul local de urbanism unde se menționează următoarele: „Anterior emiterii Autorizaţiei de Construire se va dezmembra porțiunea de teren grevată de servitutea de utilitate publică (servitute de realiniere etc) și înscrie în C.F. cu destinația de teren rezervat pentru servitute de utilitate publică, iar suprafaţa de referinţă pentru calculul P.O.T. va fi cea rămasă în proprietate privată, fără suprafața dezmembrată pentru servitute. Alternativ, la cererea proprietarilor, suprafaţa afectată de servitutea de utilitate publică va putea trece cu titlu gratuit în proprietate publică, caz în care suprafaţa de referinţă pentru calculul P.O.T. va fi suprafaţa totală a parcelei iniţiale + 0,5 x suprafaţa trecută în proprietate publică.” 

„Tradiția” cu iz de șantaj pe care primăria o pune în practică de ani de zile ar putea deveni istorie odată cu Decizia nr. 542 din 17 martie 2022, emisă de Înalta Curte de Casație și Justiție ce face referire la servitutea de utilitate publică instituită asupra unei suprafețe de teren, proprietate privată. 

Publicația Clujust.ro a dezvăluit principalele puncte ale deciziei: Condiționarea proprietarului pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie de dezmembrarea terenului în parcele distincte şi renunţarea la dreptul de proprietate asupra suprafeței afectate servituții de uz public. Constatarea nulității absolute a declarației notariale de renunţare la dreptul de proprietate. Existenţa unei cauze ilicite, imorale. Atingerea adusă dreptului de proprietate. Constatarea exproprierii în fapt. Obligarea unității administrativ-teritoriale la plata unei juste despăgubiri. 

Prin această decizie, instanța de recurs a reţinut că „reclamanta este îndreptățită la obţinerea unei juste despăgubiri, în condiţiile în care dreptul de proprietate, un drept fundamental reglementat de dispozițiile art. 44 din Constituția României, i-a fost încălcat de către părâte (administraţia publică locală – n.red), prin impunerea servituții de utilitate publică. 

Pierderea elementelor esențiale ale dreptului de proprietate, deşi persoana rămâne, formal, proprietarul bunului, cu privire la care însă nu mai poate exercita nici un atribut din conținutul dreptului, în lipsa unei prealabile şi juste despăgubiri, afectează dreptul, în substanța sa, şi reprezintă o încălcare din partea autorităților statului. sancționată de art. 1 din Protocolul nr. 1”. 

S-a mai reținut, totodată, că „pârâtele au generat, în sarcina reclamantei, o interdicţie în legătură cu un exerciţiu complet al dreptului său de proprietate, determinată de un interes public, dar nu şi-au îndeplinit şi obligaţiile pozitive corelative, și anume de a expropria, în drept, bunul şi de a-i oferi titularei dreptului de proprietate o compensatie financiară corespunzătoare indisponibilizării bunului.

Aceasta întrucât nu se poate admite că realizarea unor obiective de politică socială de interes public de către autoritățile statului să fie suportate doar de o persoană anume, in speţă, reclamanta. 

În concluzie, proporţionalitatea în materia privării de proprietate este legată de obligativitatea autorităţilor de a stabili despăgubiri pentru bunul pierdut, calculate în funcție de pierderea suferită de proprietar. 

O altă condiție a proporționalității unei privări de proprietate este aceea ca indemnizarea să survină într-un interval de timp rezonabil de la momentul pierderii proprietăţii, întrucât proportionalitatea impune ca interesele divergente să sufere o satisfacere a lor concomitentă. 

Sub acest aspect, consecinţele instituirii unei servituți de utilitate publică asupra terenului reclamantei, fără plata vreunei despăgubiri şi fără urmarea procedurilor legale de expropriere care să fundamenteze o astfel de plată, reprezintă o ingerinţă severă în dreptul său de proprietate şi, ca atare, o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenţie”. 

Dorin Bob și Sile Pușcaș au căzut în plasa întinsă de Boc 

Investitorul imobiliar Vasile Pușcaș, fostul ginere al lui Ioan Rus, a fost nevoit să achite 600.000 de lei către ANAF, după ce a „donat” Primăriei Cluj-Napoca un teren cu o suprafață de de 2108 mp, la pachet cu drumul public pe care investitorul l-a făcut pe cheltuiala sa. Donația a fost mai degrabă o obligație impusă de municipalitate la momentul eliberării Autorizației de Construire pentru ridicarea ansamblului mixt Platinia de pe Calea Mănăștur, fiind stipulat faptul că lucrările vor fi recepționate numai în momentul în care terenul și drumul gata amenajat vor fi cedate primăriei. 

Nici omul de afaceri Dorin Bob nu a scăpat de practica dictatorială instituită de municipalitate. Acesta a trebuit să cedeze o bucată de teren de pe strada Frunzișului și să realizeze un sens giratoriu pentru a primi certificatul de recepție a ansamblului Wings.

„Vreți case? Faceți creșe!”

În aceeași situație s-au găsit și 11 clujeni asociați care voiau să-și ridice câteva imobile individuale pe str. Soporului, iar Boc le-a răspuns tăios „Vreți case, faceți creșe!”, fiind îndemnați să-l asculte pe edil dacă vor autorizație ca să-și ridice o locuință.

Trist este că municipiul în care Emil Boc spune că nivelul calității vieții este foarte ridicat se dezvoltă pe barba și pe buzunarul investitorilor, care ori acceptă, ori se îndreaptă către alte orașe în care nu s-a auzit de tradiția donațiilor. Și mai trist este că aceste proiecte sunt realizate de investitori pentru că primăria ori nu este în stare, ori nu vrea să le facă și a găsit o soluție extrem de convenabilă, care ar putea lua sfârșit curând. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.