Ilie Sarbu: Opozitia ar putea prelua majoritatea la Senat

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a declarat, la RFI, că opoziţia ar putea prelua majoritatea la Senat înepând de luni, totul depinzând de independentul Mircea Geoană.

Sârbu consideră, de asemenea, că dacă majoritatea va reveni opoziţiei, protestul parlamentar al USL s-ar putea încheia. "Cel puţin la Senat, pentru că am putea parcurge setul de legi deja discutat la Comisii şi noi putem ajusta legile aşa cum ne-am dorit, având majoritate, dar deocamdată n-o avem", explică senatorul PSD.

"Eu cred că de acum înainte, majoritatea va rămâne pe zona opoziţiei, din ceea ce simt, din ceea ce se întâmplă la nivel de ţară" , continuă liderul senatorilor PSD, citat de RFI.

În opinia lui Ilie Sârbu, "majoritatea aceasta va depinde de domnul senator Mircea Geoană, pentru că puterea are 66, opoziţia 66 şi un independent, care e domnul Geoană şi care până acum a votat alături de opoziţie".

Întrebat dacă se aşteaptă ca unii parlamentari ai puterii să intre în tabăra opoziţiei, Ilie Sârbu a răspuns:

"Eu sunt mai rezervat de-o perioadă de timp cu afirmaţii de genul acesta, pentru că una se promite şi alta se realizează. Dar acum e o situaţie specială, pornind de la Caraş-Severin, vor mai apărea şi alte judeţe, astăzi la Olt, s-ar putea să avem noi până la urmă o majoritate stabilă şi atunci vom vedea care va fi decizia USL, întrerupem protestul, vom intra în sală şi vom legifera, sigur, sunt aspecte încă neclare la ora actuală".

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, că începând de luni USL va avea la Senat un vot în plus faţă de coaliţia aflată la guvernare, caz în care este posibil ca senatorii Uniunii să meargă la vot pentru a respinge anumite legi.

"La Senat, de două luni de zile nu a fost niciodată cvorum. Dacă ne luăm după calculul actual al hârtiei, avem majoritate. Domnul Geoană nu a votat nici cu cei de la putere, nici cu cei din opoziţie, iar faimosul senator Urban e vopsit – zice că e independent, dar ei îl numără la ei. Dacă ne luăm după cifrele oficiale, de luni, de când va face trecerea la USL senatorul de Caraş-Severin, vom avea un vot în plus. Nu vă ascund că mai sunt şi alţi senatori care ni se vor alătura", a spus Ponta.

El a adăugat că în mod cert senatorii USL vor fi prezenţi la toate legile legate de MCV.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.