Ştiu că răspunsul nostru vine imediat că nu se mai pune problema, pentru că “noi suntem deja membrii NATO. Deci vom fi de partea Occidentului”. Dar eu îmi cunosc neamul şi am întotdeauna dubii despre adevărul românesc spus atât de prompt. Istoria noastră ne spune clar că am trecut deseori prin astfel de situaţii. Că ne-am sucit des de la unul la altul „ca aliaţi“. Mă cutremur citind despre intensificarea exerciţiilor militare ale Rusiei în Marea Neagră, precum şi suplimentarea armamentului de ultimă generaţie ale Rusiei în Crimeea, şi în tot flancul sudic al Rusiei. Incidentele care au avut deja loc între Rusia şi Turcia şi bombardamentele Rusiei în Siria lui Assad. În orice moment se poate întâmpla să se piardă raţiunea unui individ, sau entităţi din această regiune. Rusia a devenit paranoică la orice gest al Occidentului care apără autodeterminarea unor ţări foste membre ale URSS, ca Republica Moldova şi Georgia. Această paranoia rusească este foarte periculoasă pentru noi. Şi dacă ne declarăm membră NATO, iar confom documentelor, suntem,  este asta o garanţie că noi vom ramâne loiali cauzei Occidentului ?. Din nou, mă urmăreşte o îndoială. Aş fi bucuros să mă înşel.

Încercaţi să vă imaginaţi că forţe acunse, neştiute, ar decide ca Moldova noastră să aparţina Rusiei, Muntenia şi Dobrogea să aparţină Bulgariei, iar Transilvania să fie, să zicem, independentă. Fac în continuare un exerciţiu de imaginaţie să văd reacţia românilor. În stadiul psihologic şi mental, de istorie şi cultura, toate acumulate în ultimii 26 de ani, cei mai mulţi dintre noi ar rămâne indiferenţi. Îmediat ne-am căuta locul în noile condiţii. Acesta îmi este neamul şi nu se poate schimba. În fapt, schimbarea despre care noi românii facem atâta gălăgie, (show off), o acceptăm numai dacă avem ceva de câştigat. Desigur, noi dorim un câştig IMEDIAT.

Tocmai s-a dat publicităţii un document al NATO (Digi24, 10. 02. 2016), privind rezultatul unei analize temeinice a Flancului Estic din Europa. Analiza vine ca rezultat a intensificării fără precedent a exerciţiilor militare ale Rusiei în Marea Neagră. Precum şi lărgirea cu militari şi echipament de război a Rusiei în Crimeea. Privind România, concluziile NATO sunt clare: România nu are capacitatea de apărare în cazul unui atac rusesc dinspre Marea Neagră. Armata României este nesemnificativă numeric iar flota de război este formată din două vase de luptă vechi şi patru fregate depăşite. În acelaşi timp, România este vulnerabilă în interiorul ei: Se pot înscena demonstraţii care să degenereze în lupte de stradă (un fel de război civil); Se pot înscena greve cu un major impact social; Se pot înscena accidente cu impact negativ în economie. Rusia are tot interesul ca România să fie destabilizată, iar ultimele declaraţii ale Rusiei privind atitudinea României denotă o ostilitate a Rusiei faţă de România. Aceasta poate duce în orice moment la acţiuni concrete ale Moscovei.

Astfel se justifică triplarea de către SUA (contributor cu 75 % la bugetul anual al NATO), a sumei pentru apărarea destinată Estului Europei, în special în capacitatea de lupta a celor şase state din fostul lagăr comunist: Letonia, Estonia, Lituania, Polonia, România, şi Bulgaria. Decizia NATO de la Bruxelles, din 9, 8, 10, februarie, 2016, mai subliniază imperativ trimiterea de 6000 de militari americani în această zonă. Numarul de militari americani va fi suplimentat de militari britanici, germani şi olandezi.

În caz de război noi de partea cui vom fi ?. Există şi acum voci care comentează negativ existenţa occidentalilor, “care ne-au luat fabrici şi uzine”. Ca şi cum noi am fi avut pregătirea, munca şi abilitatea de a face faţă unei pieţe libere, bazată pe cerere şi ofertă. Nu mai puţin adevărat este că există şi voci care spun uneori clar că mai bine ar fi cu ruşii. Aceşti indivizi, incoştienţi, îşi fac însă toţi concediile în ţările din Vestul Europei. Au fii şi fiice care au studiat sau studiază încă în universitaţile din Vestul Europei. Au copii, rude sau prieteni care lucrează în Vestul Europei. Trăim dublu. Întotdeauna în istoria noastră am trăit şi am acţionat dublu. Dar revendicăm tratament egal cu cetăţenii ţărilor Vest Europene. Mai mult, americanii nu ne dau vize să mergem în SUA când dorim noi. Deci ei, americanii sunt de vină. Suntem un neam ciudat. De partea cui vom fi noi în caz de război ?. Mai bine să nu răspundem la această întrebare pentru că nu suntem sinceri. Să exprim un principiu şi nu o regulă generalizată: ”suntem aproape toţi un neam de mincinoşi”.Oare ne vom schimba vreodată ?. (Emil  Aluaş)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.