Muzeele din Cluj-Napoca vor fi închise în noaptea de 8 mai, când se sărbătorește Noaptea Muzeelor Deschise, în semn de protest față de nivelul da salarizare al angajaților din aceste instituții.

„Dragi prieteni și vizitatori ai MNIT(Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei) și Muzeului Farmaciei, Pe 18 mai ar fi trebuit să ne bucurăm de mult așteptatul eveniment, Noaptea Muzeelor. Din solidaritate față de protestul organizat sâmbătă, 18 mai a.c., la București, de către Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CULTURMEDIA (din care face parte și Sindicatul Angajaților din MNIT), am luat decizia să nu mai organizăm ediția din acest an. Vă mulțumim pentru înțelegere! „Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă Culturmedia anunță că membrii săi nu vor participa la evenimentul Noaptea Europeană a Muzeelor, în semn de protest împotriva TERGIVESĂRII măsurilor promise. Acestea urmau să repună angajații muzeelor și bibliotecilor în rândul salariaților respectați de către autoritățile statului – promisiune neonorată. Ca atare, Federația îndeamnă la solidaritate, invitând toți lucrătorii muzeelor și bibliotecilor să se alăture și să participe la protestul organizat pe data de 18 mai, ora 17.00, în Piața Victoriei”, au anunțat reprezentanții Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei.

Directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Tudor Sălăgean a anunțat că nici instituția pe care conduce nu va participa la „Noaptea Muzeelor”.

„Nu participăm pentru că salariații nu mai doresc să participe voluntare la acest eveniment în condițiile de salarizare actuale”, a spus Tudor Sălăgean, potrivit ziarulfaclia.ro.

„Având în vedere faptul că promisiunile privind egalizarea în plată a funcțiilor similare din sistemul muzeelor și bibliotecilor publice cu cele din învățământ și instituțiile de spectacol din sectorul de activitate cultură NU s-a materializat, de asemenea, nici majorarea cu salariilor promisă încă din luna martie a.c., salariații MUZEULUI ETNOGRAFIC AL TRANSILVANIEI se solidarizează cu sindicatele din Federația CulturMedia, refuzând să efectueze ore suplimentare în afara programului obișnuit de lucru în data de 18 mai 2024, cu prilejul evenimentului Noaptea Muzeelor”, au transmis salariații Muzeului Etnografic al Transilvaniei.

La evenimentul din 18 mai nu va participa nici Muzeul de Artă din Cluj-Napoca.

Sindicatele din domeniul protecţiei patrimoniului cultural asociate în cadrul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Cultură şi Mass-Media „CulturMedia” – CNS Cartel Alfa au anunţat că vor protesta pe 18 mai, de Ziua Internaţională a Muzeelor, în faţa Guvernului, acuzând subfinanţarea în domeniu. Acestea acuză „degradarea continuă a mediului de muncă” în instituţiile cu rol în gestionarea patrimoniului cultural naţional, „tratament discriminatoriu” între instituţiile de spectacol şi muzee şi biblioteci, „umilinţe şi ignorare” a profesiilor legate de protejarea patrimoniului cultural naţional, „politici culturale şi salariale inadecvate”, „mizerie la care sunt condamnaţi” lucrătorii din domeniu, în ciuda complexităţii pregătirii profesionale şi a dificultăţii profesiilor specifice domeniului, „condamnarea la extincţie prematură” a specialiştilor din domeniu, ce ies din sistem cu „pensii de mizerie”, „depopularea şi deprofesionalizarea dramatică” a domeniului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.