12 persoane din Franța sunt contaminate cu o mutație nouă a Covid-19 care, provizoriu, poartă denumirea B.1.640.2. Acest lucru se întâmplă în situația în care valul Delta nu s-a încheiat, iar valul Omicron a devenit din ce în ce mai virulent, scrie Le Matin, citată de Rador.

12 persoane ar fi fost contaminate cu această variantă care are numele provizoriu de B.1.640.2. Persoanele au fost testate pozitiv în aceeaşi regiune şi testele lor au arătat „o combinaţie atipică”, relatează luni „Marseille News”.

Noua variantă a fost detectată pentru prima dată la pacienţi din Forcalquier, în regiunea Alpes-de-Haute-Provence.

Experţi de la IHU Méditerranée Infection din Marsilia, o instituţie condusă de celebrul şi controversatul profesor Didier Raoult, au descoperit-o la începutul lui decembrie, au anunţat ei pe Twitter.

Potrivit cercetătorilor, pacientul zero ar fi revenit dintr-o călătorie în Camerun, sugerând experţilor că această nouă mutaţie ar fi originară din această ţară africană.

În acest studiu preliminar, apărut pe 29 decembrie, dar încă neevaluat de comunitatea ştiinţifică, echipa din Marsilia a declarat că a identificat „46 de mutaţii” în noua variantă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.