Instituția Prefectului – Județul Cluj ar trebui să închidă ochii în fața celor care nu respectă prevederile din regimul construcțiilor – cel puțin așa rezultă din informațiile comunicate de Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC). Instituția menită să asigure calitatea și siguranța în domeniul construcțiilor susține că Prefectura nu este obligată să deschidă procese împotriva constructorilor șmenari din județ pentru a anula diferite acte administrative, după ce ISC a constatat nereguli, „ci trebuie să  analizeze oportunitatea acestei prerogative în funcție de fiecare situație în parte”. 

În ediția de săptămâna trecută, Gazeta de Cluj a scris despre cum Instituția Prefectului – Județul Cluj pierde procese pe bandă rulantă cu diferiți constructori clujeni din cauză că Inspectoratul de Stat în Construcții nu se prezintă în procese pentru a-și susține argumentele în baza cărora au fost dispuse oprirea lucrărilor sau anularea unor avize. Înainte de publicarea materialului în cauză, reporterii Gazeta de Cluj au încercat să obțină un punct de vedere privind situația descrisă de la reprezentanții Inspectoratului Județean de Construcții Cluj, însă am fost îndemnați să solicităm informații de la structura centrală. 

ISC interesată mai mult de propria imagine decât de soarta construcțiilor neconforme

Inspectoratul de Stat în Construcții a ținut să facă câteva precizări în legătură cu informațiile publicate. Însă, în încercarea de a-și salva imaginea, nu a făcut decât să-și arate și mai mult dezinteresul față de soarta construcțiilor edificate de dezvoltatorii imobiliari cărora nu le pasă de integritatea clădirilor sau de soarta viitorilor locatari. 

„În ceea ce privește «obligarea Inspectoratul de Stat în Construcții – I.S.C. de către  instituția Prefectului să participe la proces și să-și apere argumentele», codul de procedură  civilă reglementează în mod expres condițiile introducerii în cauză a unei alte persoane care ar  putea să pretindă, pe calea unei cereri separate, aceleași drept ca și reclamantul, pe cale de  consecință departamentul juridic al instituției prefectului poate, dacă apreciază că este util și  necesar, să abordeze litigiul uzitând și această cale procedurală. 

Conform dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 50/1991 și art. 249 din Codul Administrativ,  Inspectoratul de Stat în Construcții – I.S.C. are obligația de a înștiința Instituția Prefectului cu  privire la situațiile de nelegalitate a actelor administrative constatate în urma activității sale  de control, cu scopul de a sprijini tutela administrativă exercitată de către Prefect cu privire  la actele emise de autoritățile publice.”, a transmis ISC. 

Inspectoratul de Stat în Construcții susține că Instituția Prefectului nu este obligată să înainteze instanțelor de judecată o acțiune în  contencios administrativ pentru anularea actului emis, fie și la înștiințarea ISC, ci trebuie să  analizeze oportunitatea acestei prerogative în funcție de fiecare situație în parte. Astfel, din susținerile ISC, Prefectura ar trebui vadă dacă este oportună anularea unui aviz sau a unei autorizații de construire, chiar dacă organismul care se ocupă cu asigurarea calității în domeniul construcțiilor descoperă nereguli grave. Mai mult, ISC se așteaptă ca Prefectura Cluj să poată stabili în ce caz ar trebui să intervină și să intenteze o acțiune în instanță, chiar dacă nu poate analiza din punct de vedere terhnic argumentele constatate de ISC, în lipsa unor specialiști în domeniu angajați (arhitecți, ingineri sau proiectanți). 

În ediția de săptămâna trecută am arătat cum subprefectul Răzvan Ciortea socate în evidență problema proceselor pierdute cu diferiți constructori, pentru că Prefectura nu are angajați arhitecți, proiectanți sau ingineri care să susțină sancțiunea sau avizul negativ stabilit de ISC.

ISC vrea ca Prefectura să analizeze oportunitatea în lipsa specialiștilor în domeniu

În precizările transmise, Inspectoratul de Stat în Construcții arată că „tocmai din  susținerile domnului Ciortea rezultă că, pe seama lipsei de arhitecți și ingineri constructori din  cadrul Instituției Prefectului, controlul tehnic de specialitate este efectuat de I.S.C., în limitele  și atribuțiile conferite de lege, care aduce la cunoștința acestuia toate constatările tehnice și  documentațiile care au stat la baza încheierii unui proces verbal de control prin care a fost  constatată nelegalitatea actului administrativ”.

De asemenea, Inspectoratul de Stat în Construcții  apreciază că Instituția Prefectului nu are  nevoie de personal de specialitate în materia construcțiilor, ci de personal cu specific juridic  care să poată instrumenta dosare de instanță. 

„Facem precizarea că în dosarele în  care Inspectoratul de Stat în Construcții – I.S.C. este parte, reprezentarea în instanță nu este  asigurată de către arhitecții sau inginerii din cadrul personalului, ci de consilierii juridici ai  instituției care își pregătesc apărările în baza documentelor comunicate de către aceștia.”, a transmis ISC. 

Însă, în acest caz, cum ar putea Prefectura Cluj să stabilească, fără să beneficieze de sprijinul unor specialiști în domeniu, dacă  este oportun să ia măsuri împotriva unor dezvoltatori imobiliari care construiesc fără să respecte prevederile legale în materie de construcții?

ISC a încercat să găsească câte o explicație pentru  fiecare problemă scoasă la iveală de subprefectul Răzvan Ciortea.  

„Dacă un dezvoltator a început construcția unui bloc,  iar Inspectoratul de Stat în Construcții – I.S.C. a dispus oprirea lucrărilor pentru că a sesizat  anumite probleme, noi deschidem procesul și dacă îl pierdem constructorii invocă faptul că au  avut pierderi financiare pentru că nu au putut construi pe perioada procesului”, afirma Răzvan Ciortea. 

ISC fie nu a înțeles, fie nu a vrut să înțeleagă declarațiile subprefectului județului Cluj, deoarece în încercarea de a-i combate argumentele, ajunge la exact aceeași concluzie. 

„Aducem la  cunoștința opiniei publice faptul că, I.S.C., prin legile speciale în virtutea cărora își desfășoară  controlul, poate dispune doar suspendarea lucrărilor, față de care se face responsabil, și nu a  actului administrativ. Acesta din urmă nu se suspendă o dată cu instituirea acestei măsuri de  către Inspectoratul de Stat în Construcții – I.S.C. în cadrul unui control, ci numai la momentul  introducerii acțiunii în instanță de către Instituția Prefectului, după analizarea oportunității  acestui demers. Prin urmare, oprirea lucrărilor de către I.S.C., care pot fi efectuate și în lipsa  unui act administrativ, nu atrage după sine suspendarea actului administrativ, astfel că  Instituția Prefectului nu este condiționată la acțiune de nicio măsură instituită de I.S.C. în  desfășurarea unui control.”, a transmis ISC. 

De asemenea, Inspectoratul de Stat în Construcții – I.S.C. susține că nu poate fi  obligat să fie parte într-un proces, „fapt la care instanțele de judecată achiesează și, în proporție  majoritară, admit lipsa calității procesuale pasive a I.S.C. În aceste dezlegări, instanțele consideră că Inspectoratul de Stat în Construcții – I.S.C. și-a dus  la îndeplinire atribuțiile prin comunicarea către Instituția Prefectului a nelegalităților  constatate, neputând astfel schimba cursul procesului prin menținerea sa în cadrul activ al  părților, hotărârile date în cursul acestor procese neputându-i fi opozabile.”. 

Cu toate acestea, analizând o serie de dosare de pe rolul instanțelor clujene în care este implicată instituția, reiese că magistrații stabilesc exact contrariul, respingând cererile ISC de a se sustrage din proces. 

1 COMENTARIU

  1. Cum sa faca ISC ceva cand cei de acolo sunt implicati alaturi de “dezvoltatori” in proiecte sau sunt chiar ei “dezvoltatori”. Un exempluneste si blocul de pe str Eugen Ionesco nr 75. Aici se poate vedea cum “dezvoltatorul” fenteaza o receptie la cladire (geamuri acoperite, usi inchise provizoriu etc). De ce? Pt ca investitorul este angajat ISC. Asa se face la Cluj!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.