Mii de locuitori din Cluj-Napoca, unul dintre cele mai scumpe orașe din țară, beneficiază de ajutoare financiare acordate de Primărie, în cadrul unui program dedicat persoanelor cu venituri mici. Astfel, în anul 2024, un număr de 8.736 de persoane din oraș au primit tichete sociale în valoare de 450 de lei pe an (aproximativ 90 de euro), pentru a le sprijini în acoperirea cheltuielilor de bază pentru produse alimentare.

Programul „Alimente”, implementat de Direcția de Asistență Socială și Medicală a Primăriei Cluj-Napoca, este destinat persoanelor aflate în dificultate financiară, cum ar fi pensionarii, persoanele cu handicap grav sau accentuat, veteranii, văduvele de război, victimele traficului de persoane și ale violenței domestice, precum și șomerii sau beneficiarii de venit minim de incluziune. Condițiile pentru a beneficia de ajutoare sunt venituri nete lunare de până la 2.600 lei pentru persoanele singure și până la 1.700 lei pe membru de familie.

Începând din 2022, cuantumul tichetelor sociale a fost dublat de la 200 lei/an/beneficiar la 400 lei/an/beneficiar, iar în 2024 valoarea a fost menținută la 450 de lei pe an pentru fiecare beneficiar. Programul continuă și în acest an, după aprobarea unei hotărâri de Consiliu Local în februarie 2025, pentru a sprijini clujenii aflați în situații financiare dificile.

Citește și: Florin Bercean, de la aurul olimpic la conducerea Federației Române de Judo

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.