În weekend va avea loc festivalul Jazz in the Park. La festivalul care se va desfășura în Parcul Central din Cluj Napoca vor participa trupe și artiști din România, Franța, Ungaria, Israel, Belgia, Lituania, Polonia, Croația, Olanda și Japonia. În fiecare seară, pe scena principală vor urca artiști renumiți, invitați speciali ai evenimentului: Shay Hazan, Mădălina Pavăl Orchestra și Takuya Kuroda, celebrul trompetist japonez care va cânta pentru prima dată în România. 

Mi se pare minunat că weekendul acesta, centrul Clujului va găzdui un concurs de jazz. Suntem onorați să facem astfel de proiecte și bucuroși că orașul ne susține, de la autorități până la publicul așteptat să participe. Vor fi trei zile în care celebrăm talentul și ne arătăm împreună suportul acelora care au nevoie de încurajarea noastră. Vor fi trei zile în care tot ce contează este muzica. Vor fi trei zile de normalitate în care ne adunăm împreună și toată lumea e binevenită. Cu sinceritate, suntem mai entuziasmați să facem acest eveniment decât orice concert mare și asta vrem să ne definească pe viitor, anume dorința de a fi un suport pentru alții, mai mult decât puterea financiară sau grandoarea.”, spune Alin Vaida, fondator Jazz in the Park.

PROGRAM JAZZ IN THE PARK COMPETITION 2023:

VINERI, 30 IUNIE

MAIN STAGE:

  • 14:30 Tamás Jurisits Group (Ungaria)
  • 15:45 KLT & Jessy Elsa Palma (Franța)
  • 17:00 Marquis Noir (România)
  • 18:15 KLAWO (Polonia)
  • 19:30 Răzvan Cipcă Trio (România)
  • 20:45 NAUSYQA (Olanda)
  • 22:00 Mădălina Pavăl Orchestra

VRTW STAGE:

  • 12:00 VRTW Podcast
  • 17:00 Aldaris
  • 20:00 Calibro 45

JAM SESSION STAGE (Music Lounge – Hotspot Cultural BRD):

  • 21:00 Music Hub & Competition Artists

  COLIN’S GASTRO PUB:

  • 23:00-02:00 Jam Session

SÂMBĂTĂ, 1 IULIE

MAIN STAGE:

  • 15:45 Grūviai (Lituania)
  • 17:00 Dialgo (Israel)
  • 18:15 KAU Trio (Belgia)
  • 19:30 DSP Orchestra (România)
  • 20:45 Electric Vocuhila (Franța)
  • 22:00 Shay Hazan

VRTW STAGE:

  • 12:00 VRTW Podcast
  • 14:00 Electroclown
  • 17:00 Ufe
  • 20:00 Iorga

JAM SESSION STAGE (Music Lounge – Hotspot Cultural BRD):

  • 21:00 Music Hub & Competition Artists

COLIN’S GASTRO PUB:

  • 23:00-02:00 Jam Session

DUMINICĂ, 2 IULIE

MAIN STAGE:

  • 14:30 Andrei Petrache Trio (România)
  • 15:45 Sfumato (Croația)
  • 17:00 Kristo (Belgia)
  • 18:15 ZK Collaboration (Polonia)
  • 19:30 JazzQuarters Trio (România)
  • 20:45 Kevin Saura Group (Franța)
  • 22:00 Takuya Kuroda

VRTW STAGE:

  • 12:00 VRTW Podcast
  • 14:00 Sugár & D’Jhu
  • 17:00 Bully
  • 20:00 Karak

JAM SESSION STAGE (Music Lounge – Hotspot Cultural BRD):

  • 21:00 Music Hub & Competition Artists

  COLIN’S GASTRO PUB:

  • 23:00-02:00 Jam Session

Câștigătorii Jazz in the Park Competition 2023 vor fi anunțați duminică, la ora 21.30, pe scena principală. Trupele care vor cuceri juriul și se vor clasa pe primele două locuri vor câștiga un contract plătit pentru a concerta la festivalul Jazz in the Park, în 1-3 septembrie 2023. Finaliștii vor primi puncte pentru: calitatea interpretării, coeziunea trupei, interacțiunea cu publicul, respectarea timpilor alocați și originalitatea muzicii de un juriu format din: 

  • Horea Marc – muzician și stage manager Jazz in the Park;
  • Teodor Pop – muzician în trupa Jazzybit;
  • Denes Pecsi-Szabo – manager artistic (HU);
  • Laura Orian – muzician și organizator de evenimente.

Premiile Jazz in the Park Competition 2023:

  • Premiul 1: 5.000 euro și invitația de a susține un concert în cadrul festivalului Jazz in the Park 2023;
  • Premiul 2: 3.000 euro și invitația de a susține un concert în cadrul festivalului Jazz in the Park 2023;
  • Premiul 3: 1.000 euro;
  • Premiul pentru cea mai valoroasă compoziție: 1.000 euro; 

Patru mențiuni pentru cei mai buni muzicieni a câte: 500 euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.