”De Crăciun fii mai bun!”, spune versul unui cântec de sezon, iar acest sfat a fost preluat și de judecătorii de la Curtea de Apel Cluj în procesul de înșelăciune a PSD-istului clujean Mădălin Laurențiu Glăvan. Politicianul ar fi putut să ajungă deputat, a dat și bani pentru asta (!), dar n-a fost să fie. Interesant la acest proces este faptul că el a solicitat judecătorilor să îi fie anonimizat numele, ca în cazul victimelor minore ale abuzurilor sexuale, astfel că pe portalul instanțelor de judecată numele lui nu figurează în calitate de inculpat într-un dosar de înșelăciune. Dosarul s-a plimbat între instanțele din București și Cluj-Napoca.

Judecătoarele MOLDOVAN Iuliana și MARCU Stanca-Ioana au decis să înceteze procesul penal din dosarul de înșelăciune în care sunt inculpați psd-istul clujean Mădălin Laurențiu Glăvan și Eugenia Dincă.

”Admite apelurile declarate de inculpaţii Glăvan Mădălin Laurențiu, Dincă Eugenia şi SC RBC REAL ESTATE SRL împotriva sentinţei penale nr.924/05.09.2023, pronunţate în dosar nr.18/211/2021 al Judecătoriei Cluj Napoca. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată, sub aspectul laturii penale integral, sub aspectul laturii civile numai cu privire la cuantumul sumei la plata cărora a fost obligată inculpata Dincă Eugenia în favoarea părţii civile în solidar cu inculpatul Glăvan Mădălin Laurențiu şi în ce priveşte modul de acordare a onorariului către practicianul în insolvenţă reprezentant al inculpatei SC RBC REAL ESTATE SRL şi procedând la o nouă judecată în aceste limite: Constată că legea penală mai favorabilă inculpaţilor o constituie Codul penal în vigoare în intervalul de timp cuprins între data de 25.06.2018 (data publicării Deciziei CCR nr. 297/2018) şi data de 30.05.2022 (data intrării în vigoare a OUG 71/2022 de modificare a dispoziţiilor art. 155 C.pen.) În baza art. 396 alin. 6 rap, la art. 16 lit. f, art. 17 alin. 2 Cod de Procedură Penală, încetează procesul penal pornit împotriva inculpaţilor: Glăvan Mădălin Laurențiu, – pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune în forma complicităţii(…) şi uz de fals, (…). Reduce suma la plata căreia a fost obligată inculpata Dincă Eugenia, în solidar cu inculpaţii Glăvan Mădălin Laurențiu şi SC RBC REAL ESTATE SRL către partea civilă Societatea NIYAZ AUTOHANDEL IMPORT EXPORT reprezentată legal de N A , de la echivalentul în lei al sumei de 193.000 euro şi dobânda legală aferentă acestei sume de la data de 19.09.2018 şi până la data achitării integrale a debitului, la suma de 302.250 lei şi dobânda legală aferentă acestei sume calculate de la data de 19.09.2018 şi până la data achitării integrale a debitului. Reduce limita până la concurenţa căreia a fost menţinută măsura asiguratorie a sechestrului asigurator instituit asupra imobilului situat în localitatea Gilău , cu o suprafaţă utilă de 81,01 mp, cu nr.cadastral , aflat în proprietatea inculpatei Dincă Eugenia, de la suma de 193.000 euro şi dobânda legală aferentă acestei sume, calculată începând de la data de 19.09.2018 şi până la data achitării integrale a prejudiciului, la suma de 302.250 lei şi dobânda legală aferentă acestei sume calculate de la data de 19.09.2018 şi până la data achitării integrale a debitului. (…) Definitivă”, arată soluția pe scurt a instanței.

Inițial, Judecătoria Cluj-Napoca a dat o sentință în septembrie prin care Glăvan ar fi trebuit să facă pușcărie pentru înșelăciune și să stea după gratii  2 ani și 4 luni. Eugenia Dincă primise o pedeapsă cu suspendare, iar cei doi ar fi trebuit să plătească despăgubiri de câteva sute de mii de euro.

Cele două judecătoare de la Curtea de Apel Cluj au decis încetarea procesului penal în condițiile în care, în această perioadă, grefierii sunt într-o perioadă de grevă, la care au raliat și judecătorii, iar în instanțe se judecă doar cauzele de urgență. 

PSD-istul Glăvan trimis în judecată pentru înșelăciune de peste 200.000 euro

Potrivit rechizitoriului, PSD-istul Laurențiu Mădălin Glăvan a fost acuzat de o înșelăciune de peste 200.000 euro.

”Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut în sarcina inculpatului Găvan Mădălin Laurențiu, că în perioada 14 – 15.09.2018, în calitate de administrator al S.C. RBC Real Estate SRL, l-a ajutat pe un autor neidentificat să o inducă în eroare pe persoana vătămată Niyaz Autohandel-Import-Export, prin faptul că i-a pus la dispoziție contul bancar *** aparținând societății sale, cont ce a fost inserat în cuprinsul facturii proforma falsificată nr.18.000.003/14.09.2018, în locul contului real aparținând vânzătorului ***, determinând-o astfel pe persoana vătămată să efectueze, în data de 21.09.2018, două transferuri bancare în sumă totală de 203.000 euro în acest cont, drept avans pentru un număr de 30 de autocamioane”, se arată în rechizitoriu.

Ulterior, Glăvan ”a depus la unitatea bancară *** înscrisul falsificat denumit „Investment Deal Agreement Concluded today, 12.09.2018”, aparent încheiat între societatea Trading Operations Limited, cu sediul în Marea Britanie, prin reprezentant Niyaz, în calitate de creditor și S.C. RBC Real Estate S.R.L., prin Glăvan Mădălin Laurențiu, în calitate de debitor, pentru a justifica proveniența sumei totale de 203.000 euro încasată, în două tranșe, în data de 21.09.2018”.

Parte din suma de 203.000 de euro, primită fără drept de firma lui Glăvan, așa cum susțin procurorii din București, a fost transferată pe data de 25 septembrie 2018, în conturile lui Dincă Eugenia trimisă și ea în judecată.

”Prin același act de sesizare s-a reţinut în sarcina inculpatei Dincă Eugenia că în data de 25.09.2018, în baza unei înțelegeri cu inculpatul Glăvan Mădălin Laurențiu, ulterioară consumării infracțiunii de înșelăciune, a primit de la acesta prin transfer bancar în contul bancar nr.***, deschis la Banca Transilvania S.A., suma de 302.250 lei (65.000 euro), cu titlu de avans al unei operațiuni fictive de vânzare-cumpărare a unui apartament, putând să prevadă din împrejurări concrete că banii provin din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, sumă de bani pe care imediat a transferat-o integral, prin trei tranzacții succesive, în contul fiicei sale”, se mai arată în rechizitoriu.

A dat o șpagă ca să ajungă deputat, dar n-a fost să fie

În presa locală au apărut informații potrivit cărora atunci când a candidat la alegerile din 2020 pentru un post de deputat. 

Înainte de campania electorală el ar fi dat, la negru, suma de 85.000 de lei, așa cum arată ziarele locale.

Ulterior, el a declarat public că banii lui au dispărut și că președintele PSD Cluj, alexandru Cordoș, ar fi dat ordin să nu mai fie prezentată nicio dare de seamă.
„Mi s-a spus că trebuie să plătim anumite lucruri și am fost conștient că politica nu se mănâncă pe gratis și că trebuie să investești în publicitate și în promovarea ta. … Ei, eu când am văzut că tot mi se cer bani și că în campania electorală când am încercat să cer explicații cu privire la cum s-au cheltuit banii mei de la cenzor, am aflat cu stupoare că s-a dat o directivă de la Alexandru Cordoș să nu se spună pe ce s-au cheltuit banii până după campanie. Fiind candidat aveam dreptul să știu pe ce s-au cheltuit banii și cum i-au administrat. Mi-a spus cenzorul: „îmi pare rău, Mădăline, asta e directiva de la domnul Cordoș să nu vă dau nicio informație”, spunea Mădălin Glăvan într-un articol publicat de refleqmedia.ro, o publicație din Turda.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.