Judecătoria Cluj Napoca a dispus prelungirea cu încăr 30 de zile a dispoziției de arest emisă pe numele lui Traian Onuc și a partenerului său de afaceri, Pavel Jascău. Soluția pe scurt a instanței poate fi accesată AICI.

Deși este judecat într-un alt dosar pentru înșelăciune în domeniul imobiliarelor, Traian Onuc împreună cu Jascău au înșelat în continuare oameni astfel că cei doi au fost reținuți în urmă cu o lună de zile.

„La data de 30 ianuarie a.c, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – Combaterea Infracțiunilor Informatice din Cluj, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, au pus în executare 4 mandate de percheziție, în municipiul Cluj-Napoca, 3 dintre acestea domiciliare, iar una într-un spațiu utilizat ca birou.

Activitățile au fost organizate în cadrul cercetărilor efectuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată și complicitate la înșelăciune în formă continuată. Investigațiile derulate până în prezent au condus la stabilirea faptului că, în perioada 2021-2022, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 36 și 63 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, ar fi indus în eroare mai multe persoane, determinându-le să remită anumite sume, cu titlu de avans sau plată integrală, în scopul achiziționării unor garsoniere sau imobile aflate în construcție în municipiul Cluj-Napoca, fără deținerea unor autorizații de construcție valabile.

De asemenea, actele prevăzute de lege în scopul încheierii unor astfel de înțelegeri nu erau întocmite în fața notarilor publici sau autentificate de către notari publici, conform normelor legale, iar imobilele nu erau predate în termenele menționate în respectivele documente, încheiate în mod ilicit.

Cu sprijinul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 3  Poliție, ieri, 30 ianuarie, polițiștii de investigații criminale au efectuat 4 percheziții, la imobilele celor bănuiți, precum și într-un spațiu care era utilizat de aceștia drept birou.

Au fost descoperite și ridicate zeci de sisteme informatice, printre care laptopuri și tablete, telefoane mobile, dar și peste 7.000 de cartele telefonice, despre care există bănuiala că ar fi fost sau urma a fi utilizate la comiterea unor fapte de înșelăciune similare.

De asemenea, au fost ridicate sume și înscrisuri de interes pentru soluționarea cauzei.

În baza probatoriului administrat, doi dintre bărbați, având vârsta de 36, respectiv 63 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, iar ulterior, față de aceștia, instanța de judecată a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca. Unul dintre bărbați este cercetat în mai multe cauze aflate pe rolul unității de parchet menționate, pentru infracțiuni similare, cu prejudiciu estimat până în acest moment la aproximativ 5 milioane de euro”, arată comunicatul IPJ Cluj.

Traian Onuc este fiul lui FLOAREA IANSON MARIANA, medic expert al asigurărilor sociale, fost şef serviciu Expertiză medicală şi recuperarea capacităţii de muncă din cadrul Casei de Pensii a Judeţului Cluj, care a fost condamnată de magistrații clujeni la doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 4 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Pe numele lui sunt deschise mai multe dosare de pe rolul instanțelor clujene, după ce a înșelat mai multe persoane pe care le-a indus în eroare, determinându-le să plătească anumite sume de bani, cu titlu de avans sau plată integrală, în scopul achiziționării unor imobile aflate în construcție în municipiul Cluj-Napoca, fără deținerea unor autorizații de construcție valabile. De asemenea, el este acuzat că a tranzacționat apartamente inexistente sau că a vândut un apartament la mai multe persoane. Prejudiciul estimat de anchetatori până în acest moment se ridică la aproximativ 5 milioane de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.