Consiliul Județean Cluj a emis autorizația de construire necesară în vederea demarării lucrărilor de extindere a rețelei de alimentare cu apă în comuna Mica, astfel încât toți locuitorii să fie racordați la apă potabilă.

În prezent, în satele Mănăstirea, Mica, Nireș, Dâmbu Mare și Sânmărghita din comuna Mica există o rețea de apă funcțională, urmare a implementării și finalizării, în vara anului 2022, a proiectului european derulat de Consiliul Județean Cluj și Compania de Apă Someș. În urma acestei investiții au fost introduse conducte de apă pe o lungime de aproape 60 km.

Prin intermediul noului proiect demarat de Primăria Mica se urmărește atât extinderea rețelei de apă pe străzile neincluse în proiectul european recent încheiat, cât și racordarea la apă a satului Valea Luncii, respectiv a gospodăriilor situate de-a lungul drumului județean DJ 161D, ce face legătura între localitățile Mănăstirea și Nireș.

,,Alte peste 150 de gospodării din comuna Mica vor beneficia, astfel, de apă potabilă în sistem centralizat. Rețeaua de alimentare a fost astfel gândită și proiectată încât să permită racordarea de consumatori suplimentari, în funcție de necesități. Sprijinim prin toate modalitățile posibile efortul de racordare la apă a tuturor clujenilor, atât prin intermediul proiectelor finanțate direct de Consiliul Județean cât și prin cele derulate din fonduri europene și guvernamentale sau de către autoritățile locale”, a transmis Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

În valoare de peste 2,5 milioane de lei, lucrările sunt prevăzute să dureze 24 de luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.

După finalizare și recepționare, investiția va fi preluată în administrare de Compania de Apă ,,Someș” S.A. și integrată în sistemul de apă existent. Toate localitățile din comuna Mica vor fi, astfel, alimentate cu apă potabilă din rețeaua de aducțiune a municipiului Dej.

Citește și: Spitalul de Recuperare din Cluj va primi noi echipamente medicale

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.