Avocat Radu Chiriță

Printr-o hotărâre de marţi, 19 februarie 2019, în afacerea Tothpal şi Szabo c. România, CEDO a stabilit că este nejustificată şi lipsită de proporţionalitate sancţionarea penală a două persoane care şi-au pierdut statutul de preot prin decizii ale organelor ecleziastice, însă au continuat să practice ritualuri religioase cu participarea unei părţi a enoriaşilor.

Potrivit societăţii de avocaţi Chiriţă şi Asociaţii, cei doi reclamanţi, preoţi la un moment dat, au fost excluşi din rândurile bisericii din care făceau parte, după proceduri de natură disciplinară determinate de anumite conflicte cu conducerea acelor instituţii ecleziastice. În ciuda acestui fapt, cei doi au continuat să predice şi să îndeplinească ritualuri de natură religioasă (botez, cununie, înmormântare etc.) – pentru o parte a enoriaşilor care au dorit acest lucru. În urma unui proces penal, cei doi au fost condamnaţi la amenzi penale pentru exercitarea fără drept a unei profesii.

Curtea a considerat că nu a existat nicio „nevoie socială” care să justifice această condamnare, cât timp persoanele care au decis să continue să participe la slujbele oficiate de reclamanţi au aceleaşi drepturi de natură religioasă ca şi cei care s-au supus deciziei Bisericii. Curtea a considerat că, sancţionând penal reclamanţii, statul român a ales în locul persoanelor din comunitatea lor care este preotul pe care să îl urmeze, într-o zonă extrem de privată, aceea a drepturilor de natură religioasă. În egală măsură, Curtea a considerat că sancţionarea lor penală este şi lipsită de proporţionalitate, dat fiind că prin fapta lor nu s-a urmărit nici producerea unor consecinţe juridice şi nici nu a fost pus în pericol vreo persoană sau grup de persoane.

Hotărârea Curţii, în limba franceză, este disponibilă aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.