Amenzi contravenţionale, în valoare de circa 3.000 lei, au fost aplicate, ieri, de poliţiştii clujeni pentru nereguli constatate în desfăşurarea serviciilor de taximetrie.

Poliţiştii rutieri şi cei din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Cluj-Napoca au acţionat în zona aeroportului din Cluj-Napoca.

Activitatea a vizat respectarea legislaţiei privind desfăşurarea activităţii de taximetrie.

Au fost verificate 32 de taximetre şi, pentru neregulile constatate, poliţiştii au fost nevoiţi să aplice sancţiuni contravenţionale în valoare totală de aproximativ 3.000 lei.

Astfel, au fost aplicate sancţiuni pentru neprezentarea documentelor obligatorii, conform O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, pentru lipsa asigurării pentru persoane şi bagajul acestora, conform prevederilor Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere,precum şi pentru refuzul legitimării, contravenţie prevăzută de Legea 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Poliţiştii continuă acţiunile pentru prevenirea şi combaterea activităţilor ilicite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.