Un incendiu a izbucnit în această dimineață, în jurul orei 7:45, la un apartament situat pe strada Primăverii din municipiul Dej.

În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, dar și polițiștii.

Ajunși la locul intervenției, pompierii au observat că incendiul se manifesta violent la mai multe articole de mobilier din interiorul locuinței, fumul gros făcând dificilă intervenția acestora.

În urma incendiului, nu au existat victime, doar pagube materiale destul de însemnate, apartamentul fiind distrus aproape în totalitate. Două persoane care se aflau în interiorul locuinței situate la parterul blocului au reușit să iasă la timp, scrie dej24.ro.

Conform primelor verificări, flăcările au izbucnit din cauza unui scurtcircuit la un radiator electric uitat în priză. Pompierii urmează acum să stabilească cauzele exacte ale producerii incendiului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.