Duminică, în salonul unui spital din Cluj, a luat foc o saltea, iar la fața locului au fost mobilizați de urgență două autospeciale de stins incendii.

„A fost vorba despre o solicitare privind degajări de fum dintr-o încăpere situată la etajul 2 al spitalului. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stins incendii, o autoscară și un echipaj SMURD, iar în momentul sosirii acestora la fața locului focul a fost lichidat. A fost vorba despre o porțiune dintr-o saltea care a fost stinsă de către personalul din spital. Nu au fost necesare măsuri de evacuare a pacienților și nu au fost persoane care să solicite consult medical. Cauza este în curs de cercetare”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.

Toți pacienții și personalul au fost în siguranță și nu au suferit răni sau alte probleme de sănătate. Au fost luate măsuri prompte pentru a se asigura că toată lumea este în afara pericolului și pentru a preveni apariția oricăror complicații ulterioare.

În urma evaluării, s-a constatat că starea de sănătate a tuturor celor implicați a fost stabilă și nu a necesitat intervenții medicale suplimentare.

Citește și: Curtea de Apel Cluj pune cruce dosarului de corupție Bicicletele clujenilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.