Primăria municipiului Cluj-Napoca a finalizat negocierile cu cele patru firme declarate câştigătoare la licitaţia din 4 februarie pentru reabilitarea termică a 15 blocuri. În urma acestei licitaţii s-a încheiat un acord-cadru cu societăţile Decorint, Concefa, CH Transbeton şi Dafor. În urma negocierilor pentru fiecare obiectiv s-au adjudecat lucrările de reabilitare termică a şapte imobile. Astfel, societatea Decorint va reabilita imobilul de pe strada Firiza, numărul 10, oferta acestora fiind de 603.932,29 lei şi imobilul de pe strada Moldoveanu, numărul 8, pentru care a făcut o ofertă de 211.649,53 lei.
 
Societatea Concefa va reabilita pentru suma de 210.150 lei imobilul de pe aleea Fântânele, numărul 46. CH Transbeton a câştigat licitaţia pentru imobilul de pe strada Donath, numărul 13 pentru care a făcut o ofertă de 1.025.856 lei, imobilul de pe Calea Floreşti, numărul 135 la care a făcut o ofertă de 431.064 lei, un alt imobil pe strada Brâncuşi, numărul 194 ce va fi reabilitat contra sumei de 425.720 lei şi imobilul de pe strada Fabricii de Zahăr numărul 14, imobil pentru care a făcut o ofertă de 395.762 lei. Societatea Dafor a prezentat ofertele cele mai mari pentru toate cele şapte imobile. Demararea lucrărilor se va face în luna iunie, cu condiţia ca asociaţiile de proprietari să aibă în cont cele 20 de procente din valoarea totală a lucrării, cota ce le revine conform legislaţiei. La sfârşitul săptămânii va avea loc licitaţia pentru încă opt imobile.

Simona Curcian

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.