Carmen Zina Lador,  mama fondatorului Trilulilu, Sergiu Biriş, este judecată la Cluj în mai multe procese pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, cu o serie de capete de acuzare pentru fiecare infracţiune. Cu toate acestea, doamna Lador ”s-a scos” numai cu arest la domiciliu şi permisiunea de a frecventa cursurile de masterat. Recent, a primit aprobarea instanţei să participe şi la cursuri care vor avea loc la mijlocul lunii martie, la Braşov. Oare câţi din inculpaţii din România au acces la un astfel de tratament şi cât de studioşi trebuie să se dovedească pentru a se plimba prin ţară ca mama Trilulilu?

 

Carmen Zina Lador şi Viorel Cîrnici, sunt cercetaţi pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani, ambele în formă continuată, respectiv complicitate la evaziune fiscală. La ultima înfăţişare în faţa Tribunalului Cluj, Lador a cerut magistratului încuviinţarea pentru a participa la cursuri de îngrijiri paliative. Cerere care a fost aprobată.

”În temeiul art. 221 alin. 6 C.proc.pen., încuviinţează inculpatei să frecventeze cursurile organizaţionale în îngrijiri paliative care vor avea loc în perioada 16-17 martie 2015 şi 30-31 martie 2015 la Braşov la Centrul de Studii pentru Medicină Paliativă, situat în str. Piatra Mare, nr. 101, jud. Braşov”, se arată pe portalul instanţelor de judecată.

Viorel Cîrnici a fost pus în libertate de aceeaşi instanţă. ”În temeiul art. 362 cu referire la art. 242 alin. 2 C.proc.pen., admite cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar, cerere formulată de inculpatul C.V., prin apărător din oficiu – av. D.C.V., şi, în consecinţă: În temeiul art. 242 alin. 2 C.proc.pen., dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv dispusă în cauză faţă de inculpatul C.V., aflat în prezent în stare de deţinere în Penitenciarul Gherla (…) Dispune punerea în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză”, arată încheierea şedinţei din 10 martie.

 

La facultate şi concerte caritabile

Amintim că la începutul acestui an Tribunalul Cluj a menţinut măsura arestului la domiciliu luată faţă de inculpata Carmen Zina Lador, cu menţiunea că i se permite să frecventeze cursurile de masterat de la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din Cluj-Napoca. De asemenea, instanţa i-a permis participarea la spectacolul de caritate organizat de Fundaţia Naomi Căminul de bătrâni Zâna Bună Gherla, în municipiul Gherla.

”Menţine măsura arestului preventiv luată faţă de inculpatul C. V. Menţine măsura arestului la domiciliu luată faţă de inculpata L. C.. Permite inculpatei L. C. frecventarea cursurilor de masterat de la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din Cluj-Napoca b-dul 21 Decembrie 1989 nr.128, conform orarului anexat, în perioada 02.12.2014-22.02.2015. Permite inculpatei L. C. participarea în data de 18.12.2014, între orele 16-20, la spectacolul de caritate organizat de Fundaţia Naomi Căminul de bătrâni Zâna Bună Gherla, la cinema mun. Gherla”, se arată în sentinţa pe scurt a Tribunalului Cluj din luna ianuarie.

 

Şi expertul e zăpăcit de atâtea şmecherii

În vara anului 2013 Carmen Zina Lador şi Csorba Martin, om de afaceri din Gherla, au fost arestaţi preventiv de către Tribunalul Cluj. Prejudiciul ar depăşi trei milioane de euro în acest caz. „În perioada martie 2004 – iunie 2009 şi ianuarie 2012 – februarie 2013, suspecţii, în calitate de administratori la patru societăţi comerciale cu sediul în judeţul Cluj, au creat un circuit de documente contabile fictive prin mai multe societăţi comerciale, având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor financiare, precum şi a elementelor de activ şi pasiv reflectate în bilanţul contabil al societăţilor precum şi sustragerea de la plata T.V.A-ului şi a impozitului pe profit.

De asemenea aceştia au efectuat, în mod repetat, transferuri a unor sume importante de bani care erau redirecţionate în alte conturi bancare, deschise pe numele lor ca persoane fizice sau în numele unor societăţi comerciale controlate de către aceştia, pentru a le ascunde şi disimula adevărata provenienţă şi pentru a justifica plata unor facturi fiscale fictive, sume ce erau încasate sau folosite de către ei. Pentru întregirea probatoriului au fost efectuate două percheziţii domiciliare, ocazie cu care au fost ridicate mai multe documente de evidenţă contabilă aparţinând societăţilor controlate de către suspecţi”, arată Poliţia într-un comunicat remis după arestarea acesteia.

În prezent, în această cauză magistratul aşteaptă completarea raportului de expertiză, care nu a stabilit încă valoarea estimată a prejudiciului care este reclamat de Direcţia Generală a Finanţelor Cluj.

 

Evaziune fiscală fără număr

Câteva luni mai târziu, aceasta a fost trimisă în judecată, tot la Tribunalul Cluj, în procesul în care-l are drept coinculpat pe Viorel Cîrnici. La mijlocul lunii februarie 2014, Curtea de Apel Cluj a dispus ca Zina Carmen Lador să fie eliberată din închisoare şi plasată în arest la domiciliu.

Cu toate acestea, pe 2 aprilie 2014, Tribunalul Cluj a dispus începerea judecării acesteia pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată şi spălare de bani, prin S.C. „Auto Viomar” S.R.L. Gherla, S.C. „Ralcom Link” S.R.L., S.C. „NSD Technology” S.R.L., dar şi alte societăţi, cu un total de cel puţin patru acuzaţii de evaziune fiscală, respectiv trei pentru spălare de bani.

În toamna anului 2013, pentru a susţine argumentele pentru menţinerea măsurii de arest preventiv împotriva acesteia, procurorul de caz a arătat că Lador avea deja o condamnare definitivă pentru săvârşirea unei infracţiuni la legea cecului şi patru amenzi administrative aplicate pentru infracţiunea de sustragere de la plata contribuţiilor la bugetul asigurărilor pentru şomaj. De asemenea, Lador mai avea pe rol încă două dosare penale, unul în care a fost trimisă în judecată, pe 13 decembrie 2012, prin rechizitoriul DIICOT Cluj pentru săvârşirea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat, instigare la înşelăciune şi falsuri. Altul, aflat pe rolul Tribunalului Gherla din 29.03.2013, în care a fost trimisă în judecată tot pentru infracţiunea de evaziune fiscală.

Instanţa, care a menţinut la momentul respectiv arestul preventiv împotriva celor doi, a reţinut că, din documentele aflate la dosar rezultă nu doar că există indicii temeinice cu privire la faptul că inculpaţii se fac vinovaţi de comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina lor, dar există date din care reiese că cei doi pregătesc în detaliu noi infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Astfel, referitor la Lador, există probe ce demonstrează că activităţile infracţionale ale acesteia se întind pe raza mai multor judeţe, vizând societăţi din Suceava, Maramureş, Braşov, Ilfov, Cluj sau Hunedoara. Este vorba despre 10 societăţi comerciale conduse de Lador, care şi-a extins la nivel naţional reţeaua implicată în acte de evaziune fiscală, cu scopul de a îngreuna identificarea şi sancţionarea faptelor ilegale. Există indicii conform cărora prejudiciile create în fiecare caz au o valoare însemnată, la nivelul mai multor milioane de euro, în contabilitatea firmelor găsindu-se numeroase acte false, înregistrate cu scopul de a eluda obligaţiile de plată către bugetul de stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.